/

Nu există nici un cardiolog de gardă în județul Gorj, acuză prefectul PNL. „Managementul Spitalului Judeţean a reuşit această contra-performanţă criminală”

Nu există, în aceste zile de sărbătoare, nici un cardiolog de gardă în județul Gorj, acuză prefectul PNL Iulian Popescu. „Din nefericire, managementul Spitalului Judeţean a reuşit această contra-performanţă criminală, să nu fie în stare să acorde comunităţii SERVICII MEDICALE ESENŢIALE, după ce ani de zile a dispreţuit cadrele medicale”, a scris prefectul pe Facebook. Spitalul județean Gorj este subordonat Consiliului Județean, controlat de PSD. DeFapt.ro a arătat, la 3 noiembrie, că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a plasat în consiliul de administrație al celui mai mare spital din Gorj un muncitor „calificat”. Spitalul nu este capabil să ofere servicii de

/

Cardiologul care implanta stimulatoare cardiace de la cadavre, profesor de șpagă: doi medici rezidenți din subordine luau mită pe bandă rulantă

Cardiologul cadavrelor, profesorul rezidenților de șpagă. Parchetul General a anunţat joi că a dispus plasarea sub control judiciar, pe o durată de 60 de zile, a doi medici rezidenţi de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi acuzaţi de luare de mită, în dosarul refolosirii stimulatoarelor cardiace extrase din cadavre. Cardiologul cadavrelor, profesorul rezidenților de șpagă Potrivit unui comunicat al Parchetului General, cei doi sunt angajaţi ai Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi, acuzaţiile fiind de luare de mită, respectiv luare de mită în formă continuată (zece acte materiale). Defapt.ro este un proiect independent,

/

Medicul care steriliza ilegal stimulatoarele cardiace de la cadavre, 30.000 de lei lunar numai din salarii. A și economisit 107.000 de euro pe an

Steriliza ilegal stimulatoarele cardiace, salariu enorm. Medicul cardiolog Antoniu Petriş a fost inclus de procurori în dosarul „Tesloianu”: s-ar fi ocupat cu sterilizarea dispozitivelor cardiace luate de la cadavre şi montate la pacienţi.  Steriliza ilegal stimulatoarele cardiace, salariu enorm Potrivit documentului, venitul anual încasat în 2021 de cardiologul Antoniu Petriş din salariile de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi se ridică la aproape 150.000 de lei, iar venitul anual pentru activitatea didactică la UMF Iaşi a fost, în aceeaşi perioadă, de 133.000 de lei. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează

/

Unde sunt șpăgile pentru stimulatoarele cardiace luate de la morți? Procurorii au confiscat sute de mii de lei și euro, dar nu pot proba decât 100 de lei mită

Unde sunt șpăgile pentru stimulatoarele cardiace? Procurorii Parchetului General au anunţat că în urma percheziţiilor efectuate pe 17 februarie în dosarele stimulatoarelor cardiace reutilizate au ridicat sume impresionante în lei şi valută. Unde sunt șpăgile pentru stimulatoarele cardiace? Cele mai importante au fost de aproape 163.000 de lei şi circa 117.000 de euro.  Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Sumele sunt impresionante iar o parte provin chiar din cabinetul personal al medicului Dan Tesloianu. Citește și: Citește și: Surse: PSD a ajuns la 28% și cade pe măsură

/

Cardiologul care a implantat stimulatoare cardiace și de la cadavre a fost ajutat de o întreagă rețea de medici dintr-un spital de stat

Cardiologul stimulatoarelor din cadavre, complici medici. În referatul prin care procurorii Parchetului General l-au trimis în faţa judecătorilor pe cardiologul Dan Tesloianu apar noi detalii despre cum bănuiesc procurorii că şi-a operaţionalizat acesta reţeaua prin care a implantat dispozitive intracardiace reutilizate la cel puţin 238 de persoane. Cardiologul stimulatoarelor din cadavre, complici medici Chiar procurorii vorbesc, în documentul citat, despre faptul că ar fi existat o „reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase de la pacienţii decedaţi”. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut,