/

Republicanii și-au ales în sfârșit, după 15 tururi de scrutin, președintele Camerei Reprezentanților. Concesii masive făcute trumpiștilor

Camera Reprezentanților: circ trumpist la republicani. Republicanul Kevin McCarthy a fost ales în final preşedintele al Camerei Reprezentanţilor Statelor Unite sâmbătă dimineaţă devreme, după ce a făcut concesii extinse unui grup de trumpişti care au ridicat semne de întrebare asupra capacităţii partidului de a guverna. Camera Reprezentanților: circ trumpist la republicani În urma negocierilor, grupul de trumpişti care paraliza nominalizarea californianului în vârstă de 57 de ani a cedat în cele din urmă. Astfel s-a pus capăt unei dezordini în Congresul american, inedită în peste 160 de ani şi care prefigurează dezbateri foarte aprinse acolo pentru următorii doi ani. McCarthy

/

Republicanii, majoritari în Cameră, vor ca SUA să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă: Pot ajunge rachete în Crimeea? Așa e cinstit, Crimeea nu e Rusia, potrivit legii internaționale

Republicanii, rachete cu rază lungă Ucrainei. Congresmeni republicani din Camera Reprezentanţilor a SUA au promis că, şi după ce partidul lor va prelua în ianuarie controlul acestei camere a Congresului, acest partid îşi va menţine sprijinul bipartizan – împreună cu democraţii – faţă de ajutorul militar oferit Ucrainei, dar nu va accepta modul netransparent şi fără o responsabilitate asupra deciziilor de care îl acuză pe preşedintele democrat Joe Biden în acordarea acestui ajutor. Sprijin promis, dar nu „cec în alb” Liderul republican Kevin McCarthy a cerut astfel mai multă responsabilitate decizională şi a promis că, dacă va fi preşedinte al

/

Trump, cea mai proastă veste pe care o putea primi: republicanii riscă să nu aibă majoritate nici în Camera Reprezentanților

Trump le pierde republicanilor și Camera. După ce au pierdut din nou în faţa democraţilor majoritatea în Senatul SUA la alegerile intermediare, republicanii îşi văd diminuat semnificativ şi avansul pe care-l aveau în cursa pentru Camera Reprezentanţilor în timp ce continuă numărarea voturilor, arată ultimele proiecţii prezentate de presa americană. Trump le pierde republicanilor și Camera În ultimele 48 de ore democraţii au câştigat încă 13 mandate în Camera Reprezentanţilor, în timp ce republicanii nu au mai obţinut nici măcar un singur mandat. Conform ultimelor proiecţii, republicanii au astfel 211 mandate, iar democraţii 205 şi mai rămân în joc 19

/

Victorie uriașă pentru Biden: democrații păstrează majoritatea în Senat, ceea ce-i permite liderului SUA să-și aplice planurile interne și externe

Democrații păstrează Senatul, Biden – mandat puternic. Partidul Democrat a câştigat sâmbătă, potrivit presei americane, locul care îi lipsea pentru a-şi menţine controlul în Senat, o victorie decisivă pentru continuarea preşedinţiei lui Joe Biden. Factorul-cheie: Catherine Cortez Masto La patru zile după alegerile dezamăgitoare de la jumătatea mandatului pentru republicani, senatoarea democrată Catherine Cortez Masto a fost declarată câştigătoare în statul cheie Nevada în faţa candidatului Adam Laxalt, susţinut de fostul preşedinte american Donald Trump, potrivit estimărilor unor canale de televiziune americane. Realegerea senatoarei democrate aduce numărul de aleşi democraţi în Senat la 50 din 100, ceea ce permite partidului

/

Avortul, recunoscut din nou ca drept constituțional în SUA cu votul Camerei Reprezentanților. Se așteaptă votul Senatului

Camera Reprezentanţilor, SUA: Avortul, constituțional federal. Camera Congresului SUA a adoptat vineri două măsuri pentru a proteja accesul la avort, ca reacţie la o decizie controversată şi surprinzătoare a Curţii Supreme de la finalul lunii iunie, transmite AFP. Camera Reprezentanţilor, SUA: Avortul, constituțional federal „În urmă cu trei săptămâni, Curtea Supremă a dat o mare lovitură drepturilor noastre fundamentale”, a denunţat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. „Iată de ce vom lua noi măsuri pentru a apăra libertatea femeilor în materie de procreare”, a afirmat Pelosi. Primul dintre cele două proiecte de lege, adoptate doar cu voturile democraţilor din