Instituțiile ieșene sunt paralizate. Un exemplu revoltător de indiferenţă şi ineficienţă crasă din partea instituţiilor ieşene: spălătoria auto din zona Green Park a afaceristului Gheorghe Cheşcu funcţionează în continuare, deversând ape uzate în albia răului Ciric, deşi este dovedit că e ilegală.
Sentinţa nu este definitivă. Judecătorii au respins solicitarea lui Cristin Zămosteanu care voia să anuleze avizul negativ primit de la Direcţia pentru Cultură. Turnul urma să aibă 155 de metri, dar i s-a aprobat o clădire cu parter, de 2,6 metri. Sentinţa
Afacere tradițională ucraineană. Gospodinele din Ucraina au început mici afaceri cu mâncare tradiţională, în România. În casele în care sunt găzduite, pregătesc o mulțime de bunătăți: colţunaşi, cornuleţe sau clătite, după reţeta de acasă. Afacere tradițională ucraineană Le vând apoi localnicilor, la
Favoritul primarului, afacere ilegală, amendă uriașă. În ultima perioadă, numele omului de afaceri cu multiple afaceri în Tătăraşi a fost asociat cu cel al unor apropiaţi ai primarului Mihai Chirica în mai multe dosare penale deschise de către autorităţile judiciare. Favoritul primarului,