/

EXCLUSIV Statul a cumpărat un parc eolian cu 15 milioane de euro, dar nu are drept de proprietate pentru că acesta e ipotecat în favoarea vânzătorului. Tranzacția, la notariatul judecătoarei CCR Scântei

Statul, țepuit la notariatul Scântei (CCR)
Statul, țepuit la notariatul Scântei (CCR) (sursa: Facebook/Laura-Iuliana Scântei)

Statul, țepuit la notariatul Scântei (CCR). Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) a cumpărat un parc eolian cu aproape 15 milioane de euro, bani publici, dar centralele eoliene sunt încă ipotecate pentru o datorie de aproximativ 667.000 de euro. Cu toate acestea, Bogdan Stănescu susține că a plătit toți banii și nu există vreo o ipotecă, deși documentele oficiale îl contrazic.

Defapt.ro a dezvăluit în exclusivitate că această afacere a fost legalizată la cabinetul notarului Iulia Scântei, fostă senatoare PNL, în prezent judecătoare la Curtea Constituțională. Întâmplător sau nu, SAPE este deținută integral de Ministerul Energiei, condus de liberalul Virgil Popescu, colegul de partid al Iuliei Scântei.

SAPE, frate, SAPE, până dai de stele-n ape

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie, compania Ministerului Energiei condusă de Bogdan Stănescu, a decis în urmă cu aproape un an de zile să cumpere un parc eolian de 15 MW amplasat pe vârful muntelui Curcubăta Mică. Parcul eolian era deținut de firma Energo Proiect, patronată de Sorin Bădău. Prețul tranzacției a fost stabilit 14,73 milioane euro. Cu o zi înainte de finalul anului 2021, pe 30 decembrie, SAPE i-a plătit lui Sorin Bădău un avans de 7,365 milioane euro.

Citește și: EXCLUSIV Senatoarea PNL Laura Iuliana Scântei, viitoare judecătoare la CCR, plătită ca notar cu sute de mii de lei de o firmă a Ministerului Energiei, condus de colegul ei de partid Virgil Popescu

Tranzacția de la finalul anului 2021 a fost perfectată la cabinetul notarului Iulia Scântei, pe atunci senatoare PNL și colegă de partid cu liberalul Virgil Popescu, ministrul Energiei, acum judecător CCR. Onorariul notarial pentru jumătate din tranzacție a fost calculat la aproximativ 365.000 de lei, plus TVA în valoare de 69.253 lei. Laura Scântei a spus că nu știe cum a fost selectată de către SAPE, dar cu siguranță nu a contat faptul că este colegă cu ministrul liberal Virgil Popescu.

Statul, țepuit la notariatul Scântei (CCR)

Parcul eolian trebuia să intre integral în proprietatea SAPE, respectiv a statului român, încă din vara acestui an. Dar, surpriză: extrasul de Carte Funciară nr. 71071 arată că asupra centralelor eoliene și a construcțiilor este intabulat un drept de ipotecă pentru suma de 666.678 euro în favoarea companiei Energo Proiect SRL.

Suma de bani reprezintă diferența de preț neîncasată de societatea lui Sorin Bădău. Ceea ce înseamnă că tranzacția nu s-a finalizat.

Citește și: EXCLUSIV Statul le plătește șefilor din Energie permise de mătrășit bani publici până la zece milioane de euro. Oficial, e vorba de „polițe de asigurare a răspunderii manageriale”

Cu toate acestea, SAPE susține că a dobândit dreptul de proprietate integral asupra activului la data de 20 mai 2022, dată de la care a început amortizarea investiției. Mai mult, Bogdan Stănescu a transmis, la solicitarea Defapt.ro, că „din informațiile publice rezultă că ipoteca la care faceți referire nu se confirmă. Plata tranzacției a fost efectuată integral”.

Însă informațiile din extrasul de Carte Funciară îl contrazic pe Bogdan Stănescu. Întrebat ulterior cum explică existența ipotecii în Cartea Funciară, Bogdan Stănescu a refuzat să comenteze.

Stănescu, prințul CA-urilor

Bogdan Stănescu este unul dintre cei mai bine plătiți angajați ai statului român. De exemplu, Ministerul Economiei i-a plătit 64.000 de lei anul trecut doar pentru funcția de administrator special la Oltchim. Pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Depogaz, companie care înmagazinează subteran gazele naturale, a încasat puțin peste 212.000 lei. Totodată, Stănescu este membru și în Consiliul de Administrație al Rompetrol Rafinare, de unde a încasat anul trecut nu mai puțin de 180.000 de lei. Ceea ce înseamnă că statul român i-a virat în conturi nu mai puțin de 456.000 lei anul trecut doar din CA-uri. Bogdan Stănescu și-a secretizat salariul de la SAPE, deși acesta trebuie să fie public, fiind plătit de la buget.

Președintele Klaus Iohannis a încasat un salariu de aproape 180.000 de lei anul trecut. Iar premierul Nicolae Ciucă a primit indemnizații pentru funcția de ministru al Apărării și premier al României în cuantum de 165.000 lei. Cei doi demnitari ai statului român au încasat cumulat numai 345.000 lei.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

  1. […] Defapt.ro a dezvăluit în exclusivitate că această afacere a fost legalizată la cabinetul notarului Iulia Scântei, fostă senatoare PNL, în prezent judecătoare la Curtea Constituțională. Întâmplător sau nu, SAPE este deținută integral de Ministerul Energiei, condus de liberalul Virgil Popescu, colegul de partid al Iuliei Scântei”, a mai arătat DeFapt.ro. […]

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:09Cum a ajuns Trump de la „sociopat” și „tiran cu perucă”, la un tip cu „o fineţe incredibilă” – evaluarea ministrului britanic de Externe
14:21Apel DeFapt.ro către Radu Popa, directorul Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”: Nu ne mai trimiteți bani, îi vom refuza de fiecare dată
13:06Voiculescu, semne că-l susține pe Georgescu: „Cele mai mari șanse, acela care va încerca să unifice”. Georgescu: „Vă chem în Marea Horă a Unirii”
12:31DOCUMENT Bilanț catastrofal al absorbției fondurilor europene: Ciolacu I a atras 7,5% din cât își planificase din PNRR, 30% din fondurile de coeziune
11:43Simion, poză ridicolă în palton și cu fular, lângă președintele Camerei Reprezentanților SUA, care este la costum: „I just had a great conversation”
10:04Dispărut de cinci zile din peisaj, Bolojan a reapărut luni dimineață cu un mesaj în limba de lemn despre armistițiul din Gaza
09:53Djokovic susține protestele studenților de la Belgrad împotriva corupției politicienilor sârbi și condamnă violențele la adresa tinerilor
09:42Expulzarea a milioane de imigranți din SUA, promisă de Trump, ar fi o calamitate, spune Papa Francisc
09:34Companiile americane din Europa, îngrijorate de revenirea lui Trump la Casa Albă: Impactul asupra afacerilor va fi negativ
09:27Cei mai citiți șoferi de Uber și Bolt, în orașele universitare: studenții fac rost de bani cu aplicațiile de ride-sharing
09:22Cele mai inteligente panouri solare din România au mai multe facultăți: vor fi instalate pe un corp al Universității „Al. I. Cuza” din Iași
09:15Până și Staborul, judecata tradițională a romilor, afectat de boala rețelelor sociale. Bulibașa Berculică Stănescu: „Facebook-ul ăsta și TikTok-ul omoară tot, ferească Dumnezeu!”
22:48Cum a croit Georgescu un basm apocaliptic în jurul unei minciuni: șefa Trezoriei SUA, Yellen, ar fi spus că nu știe dacă mai are bani de la 21 ianuarie
21:07SUA s-au instalat deja pe vecie în Groenlanda: deșeuri nucleare americane din Războiul Rece, aflate sub gheață, pot fi scoase la suprafață de schimbările climatice
20:42Primarul Londrei cheamă la luptă împotriva lui Trump, pus pe aceeași listă cu „populiștii reacționari” din Europa