/

Cum poți scăpa mai repede de un credit plătind doar jumătate din dobândă. La un credit de 70.000 de euro, se economisesc 20.000-30.000 de euro

Soluția: rambursarea anticipată "cu pași mici"
Micșorarea ratelor bancare? Soluția: rambursarea anticipată "cu pași mici" (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)

Creditele bancare sunt din ce în ce mai înrobitoare din cauza dobânzilor care au crescut masiv în ultimii ani. Soluția: rambursarea anticipată „cu pași mici”.

Dobânzile, de trei ori mai mari decât creditul

Dar există o metodă prin care povara financiară poate fi redusă substanțial cu investiții minime.

Citește și: Comisia Europeană arată dezastrul guvernării și ne imploră să facem ceva: deficitul va ajunge la 7%, investițiile PNRR sunt întârziate sau chiar abandonate

Să luăm drept exemplu cazul unui credit ipotecar de 70.000 de euro (aproximativ 345.000 de lei) pe 25 de ani, cu dobândă variabilă. Rata lunară pentru un astfel de credit (luând în calcul o valoare medie a ratelor din ultimii ani) este de aproximativ 2.000 de lei.

Din suma lunară de 2.000 de lei care se plătește băncii, în primii ani de plată ai creditului „principalul”, adică rata din suma împrumutată, este de doar câteva sute de lei. Restul de peste 1.500 de lei reprezintă dobânzile.

În al cincilea an de plată a creditului, de exemplu, doar aproximativ 500 de lei este „principalul” iar 1.500 de lei reprezintă dobânzile.

Soluția: rambursarea anticipată „cu pași mici”

Cum se poate evita plata dobânzilor uriașe?

Este vorba de rambursarea anticipată „cu pași mici” a „principalului”.

Iată un exemplu:

  • să spunem că data de plată lunară a creditului este 10 ale lunii; astfel, suma datorată băncii (principal + dobândă) trebuie plătită până la acea dată; în cazul de mai sus, este vorba de un principal de 500 de lei și de dobânzi de 1.500 de lei;
  • pe 11 ale lunii, poți alege să mai plătești încă o rată; de data aceasta, însă, nu vei mai plăti 2.000 de lei, adică un principal de 500 de lei și dobânzi de 1.500 de lei, ci un principal de 500 de lei plus dobândă numai pentru o zi din lună (prima zi de după scadență);
  • cum dobânda pe 30 de zile este 1.500 de lei, dobânda pe o singură zi este de 50 de lei; așadar, dacă alegi să plătești o rată anticipată a doua zi după scadență, vei scăpa de plata unei dobânzi de 1.450 de lei;
  • într-un an, dacă faci asta în fiecare lună, vei plăti mai puțină dobândă cu 17.400 de lei (1.450 de lei X 12 luni); la fel de adevărat, însă, vei plăti 24 de „principale” în loc de 12, adică 12.000 de lei în loc de 6.000 de lei;
  • chiar și așa, plătind cu 6.000 de lei pe an mai mult „principal” vei scădea dobânda cu 17.400 de lei, deci în mod real economisești 11.400 de lei pe an (17.400 de lei minus 6.000 de lei).
  • mai mult, nu doar că se economisesc 11.400 de lei pe an prin această metodă (aproximativ 2.300 de euro), dar scade și durata de rambursare a creditului la jumătate.

Plata creditului în loc de dobândă

Suma economisită folosind această rambursare anticipată „cu pași mici” scade în a doua jumătate a perioadei de plată a creditului.

Motivul: din suma medie a plății lunare de 2.000 de lei, „principalul” se apropie și chiar depășește 50%, adică 1.000 de lei.

În acest caz, plata anticipată poate fi mai greu de plătit: în loc de 12.000 de lei pe an ca „principal” (1.000 de lei X 12 luni), s-ar plăti 24.000 de lei pe an (două „principaluri” pe lună: cel la termen și cel anticipat).

În acest caz, însă, cu dobânda pe un an economistă s-ar mai plăti un an de „principal”.

Primii 10-15 ani de plată, esențiali

Rambursarea anticipată „cu pași mici” a unui credit bancar este cel mai ușor de realizat în primii 10-15 ani de plată a creditului.

Când, în situația expusă mai sus, suma lunară de plată către bancă este de 2.000 de lei, dar „principalul” doar în jur de 500 de lei.

O sumă care poate fi plătită de două ori pe lună și care aduce economii de aproximativ 2.300 de euro anual.

Se economisesc 20.000-30.000 de euro din 120.000 de euro

Cu alte cuvinte, se poate reduce un credit, în 10-15 ani de plată anticipată „cu pași mici”, cu 20.000-30.000 de euro.

Un credit ipotecar de 70.000 de euro (aproximativ 345.000 de lei) pe 25 de ani costă, în final, peste 600.000 de lei.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Cu rambursarea anticipată „cu pași mici”, suma totală de plată poate scădea cu 20.000-30.000 de euro, adică cu 100.000-150.000 de lei.

Astfel, suma totală de plată nu va mai fi de 600.000 de lei, ci de 500.000 de lei sau chiar 450.000 de lei.

În acest din urmă caz, este vorba de doar 100.000 de lei în plus față de „principal” (345.000 de lei).

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

8 Comments

    • Total gresit calculul
      Dobanda se calculeaza intotdeauna la soldul ramas, nu este aferenta unei luni.

      Din exemplu Dvs daca am platit pe 11 ale lunii 50 lei, la scadenta lunara se va plati dobanda 1500-50=1450 lei.

      • Nu e nimic greșit: simplul fapt că, lunar, se plătesc două „principaluri” face ca durata creditului să scadă la jumătate, deci și plata dobânzii se înjumătățește; că vrem să calculăm cu cât a scăzut suma totală de plată la final sau să calculăm cu cât scade lunar e același lucru

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”
20:44Cel mai vechi european nu putea fi decât oltean: hominizii care trăiau acum două milioane de ani pe teritoriul României de azi, clasificați drept „Homo Olteniensis”
18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului