/

Senatoare americană, la Bucureşti: Putin a făcut cea mai mare greşeală de după intrarea lui Hitler în Rusia

Putin a făcut cea mai mare greşeală Foto: Kremlin.ru

O senatoare americană, Jeanne Shaheen, aflată la Bucureşti, apreciază că Putin a făcut cea mai mare greşeală de după intrarea lui Hitler în Rusia.

Putin a făcut cea mai mare greşeală

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut, prin invadarea Ucrainei, ”cea mai mare greşeală strategică de politică externă a unui lider de după intrarea lui Hitler în Rusia”, a declarat Shaheen, în timp ce senatorul american democrat Dick Durbin a spus că acuzaţia liderului de la Kremlin că Occidentul este cel care a provocat Rusia este „dezgustătoare”.

Jeanne Shaheen și Dick Durbin

„Vladimir Putin va face tot ce va putea pentru a încerca să distragă atenţia de la faptul că a făcut cea mai mare greşeală strategică de politică externă a unui lider de la intrarea lui Hitler în Rusia (în Al Doilea Război Mondial – n.r.). A crezut că lumea va sta deoparte şi va lăsa Ucraina să cadă. Însă a întărit NATO. A crezut că ucrainenii nu se vor lupta, dar ei s-au luptat mult mai bine decât ruşii”, a afirmat Jeanne Shaheen la o întâlnire cu jurnalişti români.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Ea a precizat că, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, în Germania, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, a fost prezentă cea mai mare delegaţie a Congresului SUA din istorie, cu politicieni din ambele camere ale legislativului şi de la ambele formaţiuni, Partidul Democrat şi Partidul Republican.

„Atât liderul democrat din Senat, cât şi liderul republican din Senat au exprimat ferm sprijinul pentru Ucraina şi interesul de a face tot ce putem pentru ca ei să primească ajutorul de care au nevoie pentru a câştiga războiul. Vicepreşedinta (Kamala Harris, vicepreşedinta SUA – n.r.) a spus acelaşi lucru. Dacă Vladimir Putin se aşteaptă ca NATO să se destrame şi ca Occidentul să renunţe la Ucraina, mai bine se gândeşte din nou”, a mai spus ea.

Rusia încearcă să rescrie istoria

La rândul său, Durbin a afirmat că, în discursul despre starea naţiunii susţinut marţi, Putin a încercat să rescrie istoria, „aşa cum au făcut şi sovieticii”.

„Putin a anunţat astăzi că NATO este cea care l-a atacat pe el. Însă noi ştim mai bine. Ucraina nici măcar nu este o naţiune membră a NATO. Evident, o sprijinim. Am văzut luni de zile cum Putin a trimis echipamente şi trupe la graniţă, pregătind o invazie neprovocată în Ucraina.

Încă o dată, Rusia, aşa cum au făcut şi sovieticii, încearcă să rescrie istoria. Nu le va merge. Lumea a văzut la televizor cum se desfăşoară această dramă, a văzut realitatea a ceea ce a făcut Putin”, a declarat el în cadrul aceleiaşi întâlniri cu jurnalişti români.

Durbin: o acuzație dezgustătoare

„Ce am văzut că se întâmplă din cauza agresiunii lui Putin în Ucraina este oribil. Măcelărirea în masă a unor oameni nevinovaţi la Bucea, Izium şi în multe alte locuri ne trezeşte amintiri amare din Al Doilea Război Mondial. Procurorul General al Ucrainei are astăzi 65.000 de cazuri, gata a fi deschise, de crime de război comise de ruşi şi de Vladimir Putin.

Aşa că acuzaţia acestuia (Putin – n.r.) că noi suntem provocatorii mi se pare dezgustătoare. Trebuie tras la răspundere pentru asta. Într-un astfel de moment din istorie, trebuie să dăm dovadă de unitate, tărie şi hotărâre. Nu ştiu când se va termina acest război, dar când văd că ucrainenii se luptă pentru viaţa lor, pentru pământul lor, pentru casele şi familiile lor, sunt mândru să fiu alături de ei ca american şi sunt mândru că poporul român ni s-a alăturat în acest efort. Împreună vom învinge”, a mai spus el.

Citește și: Ministrul Boloș, avertisment neobișnuit de dur în legătură cu pensiile speciale: „Varianta cea mai gravă, să blocăm PNRR, ori luxul acesta nu cred că ni-l permitem”

Turneu în Georgia și la Munchen

Jeanne Shaheen şi Dick Durbin, membri democraţi ai Senatului SUA, au încheiat marţi în România un turneu în Europa, care a mai cuprins participarea la Conferinţa de Securitate de la Munchen şi o vizită în Georgia. În România, unde s-au aflat pentru prima dată, ei au vizitat baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu şi s-au întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă.

Cei doi politicieni americani democraţi au fost promotorii unei legi care a fost adoptată anul trecut în Congres şi care cere administraţiei de la Washington să stabilească o strategie pentru regiunea Mării Negre. Potrivit celor doi, strategia ar urma să fie stabilită în prima jumătate a acestui an şi ar trebui să includă aspecte care ţin de securitate şi apărare, dezvoltare economică, dar şi întărirea principiilor şi valorilor democratice.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

01:06Apar primele rezultate din Diaspora: Călin Georgescu conduce ușor în fața Elenei Lasconi, Simion fiind pe locul trei
23:28Călin Georgescu este pe locul I în mai multe județe, după numărarea a circa 90% din procesele verbale
22:59Rezultate catastrofale pentru candidații de dreapta, după numărarea a peste 50% din voturi: Ciolacu – circa 23%, Georgescu – 22%, Simion – 15,43%
22:36Bolojan sugerează conducerii PNL să demisioneze rapid: „Există o răspundere pe care strategii partidului trebuie să și-o asume”
21:44Ciucă nu contestă exit poll-urile, dar așteaptă numărătoarea oficială: După ce avem rezultatele finale, vom lua şi o decizie
21:42Candidatul-surpriză Călin Georgescu: mai legionar decât Simion, mai pro-Rusia decât Șoșoacă, deși a lucrat la ONU. El își ține banii la banca maghiară OTP, în euro
21:37Lasconi se și vede președinte, a anunțat că deja va încerca să închege o majoritate parlamentară: 75% dintre români au votat altfel, nu cu PSD
21:30Cel mai optimist politician al momentului: Rareș Bogdan spune că Ciucă a câștigat în 20 de județe
21:22Rabin cu cetățenie israeliană și moldovenească, ucis în Emiratele Arabe Unite, unde locuia. Presupușii autori, arestați
21:04Un „aranjament” între Ucraina și Rusia, la asta lucrează echipa lui Trump împreună cu actuala administrație de la Casa Albă, spune consilierul pe probleme de securitate al președintelui ales
21:01BREAKING Primele rezultate oficiale de la exit-poll-uri: Ciolacu, locul I; Lasconi este pe locul II, dar diferența față de Georgescu și Simion, în marja de eroare
20:58CNA a sesizat BEC și AEP că unele site-uri, dar nu și radiouri și televiziuni, au publicat duminică exit poll-uri înainte de ora 21.00
20:53Ciolacu face pe relaxatul și spune că a prevăzut din vară cine e candidatul de pe locul al doilea
18:44Disperare la PSD: organizațiile rurale din Buzău mobilizează alegători la vot pentru George Simion. „Vă credeți imuni la lege, cu protecție de la Ciolacu”, îi avertizează EFOR
16:56BREAKING NEWS Referendumul organizat de Nicușor Dan a trecut pragul de validare