/

Sauron din „Stăpânul inelelor” a „botezat” două specii de fluturi

Sauron, nașul unor specii de fluturi
Sauron, "nașul" unor specii de fluturi (sursa: BBC)

Sauron, „nașul” unor specii de fluturi. Două specii de fluturi au primit din partea oamenilor de ştiinţă numele Sauron, un personaj malefic din romanul „The Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează BBC.

Sauron, „nașul” unor specii de fluturi

Cele două specii vor avea de acum înainte cuvântul „Saurona” în denumirile lor ştiinţifice, întrucât inelele negre de pe aripile lor portocalii amintesc de ochiul atotvăzător descris de scriitorul J.R.R Tolkien în cărţile sale.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Muzeul de Istorie Naturală din Londra speră că acest nume neobişnuit va atrage atenţia asupra celor două specii şi va contribui la promovarea unor programe suplimentare de cercetare.

Cele două specii au fost adăugate în noul gen Saurona.

Saurona triangular şi Saurona aurigera sunt primele specii incluse în cadrul acestui gen de fluturi, însă oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca şi alte specii să li se alăture în curând.

Denumirile ştiinţifice au fost alese de Blanca Heurtas, curatoarea departamentului de fluturi din cadrul muzeului londonez şi membră a unei echipe internaţionale ce a descris noul gen de fluturi într-un studiu publicat în revista ştiinţifică Systematic Entomology.

Un deceniu de studiu

Treizeci de cercetători din lumea întreagă au petrecut un deceniu studiind fluturii din subgenul Euptychiina.

Experţii au analizat peste 400 de specii de fluturi şi au utilizat tehnologii avansate de secvenţiere a ADN-ului pentru a identifica diferenţele ce există între ele la nivel genetic, precum şi în privinţa aspectului lor.

Citește și: De ce sunt veseli Ciucă și Ciolacu în privința PNRR: România poate obține lejer o renegociere a Planului, cum au făcut deja Italia, Germania, Franța. Berlinul refuză chiar reforma pensiilor

Saurona triangula şi Saurona aurigera nu sunt însă primele vieţuitoare denumite după Sauron. Ochiul strălucitor al acelui personaj negativ a fost inclus şi în denumirile ştiinţifice atribuite unui gândac, unei broaşte şi unei specii de dinozaur.

Aceeaşi echipă a descoperit şi un alt gen de fluturi, pe care Blanca Huertas l-a denumit Argenteria, însemnând „mină de argint”, datorită prezenţei unor solzi argintii pe aripile acestor insecte.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu