/

Rusia va folosi împotriva Ucrainei satelitul iranian de teledetecție pe care tocmai l-a lansat de la Baikonur, avertizează Occidentul

Rusia, satelit iranian pentru supravegherea Ucrainei
Rusia, satelit iranian pentru supravegherea Ucrainei (sursa: tehrantimes.com)

Rusia, satelit iranian pentru supravegherea Ucrainei. Moscova a lansat marţi din Kazahstan un satelit de observare iranian pe fondul îngrijorărilor exprimate de mai mulţi responsabili occidentali că Rusia l-ar putea utiliza pentru a-şi susţine ofensiva în Ucraina, posibilitate respinsă de Iran, relatează France Presse.

Rusia, satelit iranian pentru supravegherea Ucrainei

Satelitul de teledetecţie Khayyam a fost lansat de o rachetă Soiuz de pe cosmodromul Baikonur la 05:52 GMT, potrivit imaginilor difuzate în direct de Agenţia spaţială rusă Roscosmos.

Satelitul, numit în onoarea poetului şi savantului persan Omar Khayyam (1048-1131), a fost plasat apoi pe orbită.

Agenţia spaţială iraniană susţine că satelitul are ca obiectiv să „supravegheze frontierele ţării”, să îmbunătăţească productivitatea agricolă şi să monitorizeze resursele de apă şi catastrofele naturale.

SUA consideră că programul spaţial iranian este destinat mai degrabă unor scopuri militare decât comerciale, în timp ce Teheranul susţine că activităţile sale aerospaţiale sunt paşnice şi în conformitate cu o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU.

WP: Rusia va utiliza satelitul câteva luni

De data aceasta, autorităţile iraniene a trebuit să se apere împotriva unor acuzaţii de alt tip, după ce ziarul american The Washington Post a relatat că Rusia „are în vedere să utilizeze satelitul timp de mai multe luni” în cadrul ofensivei sale în Ucraina înainte de a preda Iranului controlul asupra acestuia.

„Toate ordinele legate de controlul şi operarea acestui satelit vor fi emise din prima zi şi imediat după lansare de către experţi iranieni cu sediul in Ministerul Comunicaţiilor iranian”, a afirmat duminică Agenţia spaţială iraniană într-un comunicat.

„Nicio terţă ţară nu poate accede la datele” trimise de satelit printr-un „algoritm criptat”, a asigurat agenţia, denunţând ceea ce a numit afirmaţii „false” ale publicaţiei americane.

În octombrie 2005, Rusia a lansat deja un prim satelit iranian, Sina-1, de pe cosmodromul din Pleseţk (nord-vestul Rusiei).

Colaborare strânsă între Iran și Rusia

Lansarea Khayyam are loc la trei săptămâni după o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Iran, unde s-a întâlnit la 19 iulie cu omologul său Ebrahim Raisi şi cu liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei. Acesta din urmă lansase un apel la consolidarea „cooperării pe termen lung” cu Rusia, notează AFP.

În iunie 2021, preşedintele rus respinsese informaţiile din Washington Post, potrivit cărora Moscova s-ar pregăti să furnizeze un satelit sofisticat Iranului pentru îmbunătăţirea capacităţilor de spionaj ale acestuia.

Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran, au anunţat în martie plasarea pe orbită a unui satelit militar de recunoaştere denumit Noor-2, după lansarea primului, Noor-1, în aprilie 2020.

Noi negocieri pe programul nuclear al Teheranului

Lansarea satelitului Khayyam intervine într-un moment în care la Viena au fost reluate negocierile pentru salvarea acordului din 2015 cu privire la programul nuclear al Teheranului, la care participă reprezentanţi ai Iranului, Rusiei, Chinei, Franţei, Marii Britanii şi Germaniei.

Uniunea Europeană a pus luni pe masă un text final, dar Teheranul nu şi-a dat încă aprobarea.

Citește și: Relația dintre Rusia și SUA a intrat în faza „războiului rece” nuclear: Moscova nu va mai permite inspectorilor americani să verifice instalațiile atomice rusești

Pactul – cunoscut sub acronimul său în engleză JCPOA – vizează garantarea caracterului civil al programului nuclear iranian, suspectat că are drept scop dotarea ţării cu arma atomică, ceea ce Iranul neagă.

După retragerea unilaterală a SUA din acest acord în 2018 la decizia preşedintelui de atunci Donald Trump şi restabilirea sancţiunilor americane, Teheranul s-a dezis treptat de obligaţiile sale ce decurgeau din respectivul pact.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu