/

Rusia a doborât avionul Azerbaijan Airlines, ucigând 38 de persoane, crezând că e o dronă ucraineană – surse

Rusia a doborât avionul Azerbaijan Airlines Foto: Twitter

Rusia a doborât avionul Azerbaijan Airlines, ucigând 38 de persoane, crezând că e o dronă ucraineană, afirmă surse citate de Reuters. Agenția susține că a consultat nu mai puțin de patru surse care au confirmat această ipoteză.

Citește și: Noi probe că Ciolacu și-ar fi falsificat așa-zisele facturi pentru plimbările cu Nordis: „Nu au fost emise în 2022, an în care acesta a călătorit cu avioane private”

Euronews arată că avionului i-a fost refuzată aterizarea de urgență pe un aeroport rusesc.

Rusia a doborât avionul Azerbaijan Airlines

Zborul J2-8243 al Azerbaijan Airlines s-a prăbuşit miercuri în apropiere de oraşul Aktau din Kazahstan. Avionul de pasageri Embraer a plecat din capitala Azerbaidjanului, Baku, şi spre îndrepta spre Groznîi, în regiunea Cecenia din sudul Rusiei, înainte de a se abate dela traseu cu sute de kilometri, peste Marea Caspică.

Una dintre sursele azere familiarizate cu ancheta Azerbaidjanului asupra accidentului a declarat pentru Reuters că rezultatele preliminare arată că avionul a fost lovit de un sistem de apărare aeriană rusesc Pantsir-S, iar comunicaţiile sale au fost paralizate de sistemele de război electronic la apropierea de Groznîi.

„Nimeni nu pretinde că a fost făcut intenţionat. Cu toate acestea, ţinând cont de faptele stabilite, Baku se aşteaptă ca partea rusă să recunoască doborârea aeronavei azere”, a spus sursa citată.

Alte trei surse au confirmat că ancheta azeră a ajuns la aceeaşi concluzie preliminară. Ministerul rus al Apărării nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

Procurorul de transport din Kazahstan pentru regiunea în care s-a prăbuşit avionul a declarat că ancheta sa nu a ajuns încă la nicio concluzie cu privire la accident. Vicepremierul kazah Qanat Bozîmbaev a declarat că nu poate nici confirma, nici infirma teza că avionul a fost doborât de apărarea aeriană rusă.

Kremlinul, întrebat înainte de relatarea Reuters despre ideea că aeronava a fost lovită de apărarea aeriană rusă, a spus că o anchetă este în curs de desfăşurare şi că ar fi nepotrivit să comenteze până când investigaţia nu va ajunge la propriile concluzii.

„Este greşit să construim ipoteze înainte de concluziile investigaţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Înregistrările video de la locul prăbuşirii postate pe reţelele de socializare şi verificate de Reuters au arătat ceea ce păreau a fi daune de şrapnel la epava secţiunii din spate a avionului.
Compania de securitate aeriană Osprey Flight Solutions a transmis miercuri într-o alertă către companiile aeriene că imaginile cu epava şi circumstanţele din jurul spaţiului aerian din sud-vestul Rusiei indică posibilitatea ca avionul să fi fost lovit de o formă de foc antiaerian.

NATO ceră o anchetă completă

Dronele militare ucrainene au vizat în mod repetat regiunile sudice ale Rusiei în ultimele luni, declanşând apărarea aeriană rusă. Rusia şi Ucraina sunt în război de la invazia pe scară largă a Moscovei în februarie 2022.

Anterior miercuri, Ministerul rus al Apărării a raportat doborârea a 59 de drone ucrainene în mai multe regiuni.

Unele au fost doborâte în spaţiul aerian închis deasupra regiunilor de la graniţa cu Ucraina, inclusiv Marea Azov. Operaţiunile de zbor au fost suspendate temporar pe aeroportul Kazan din Rusia din cauza acestei activităţi.

În plus, datele de urmărire a zborurilor ADS-B disponibile public arată că aeronava azeră a suferit bruiaj GPS pe tot parcursul zborului său deasupra sud-vestului Rusiei, conform alertei citate.

La Bruxelles, NATO a cerut o anchetă completă asupra cauzei accidentului.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

„Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de familiile şi victimele zborului J2-8243 al Azerbaijan Airlines”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Farah Dakhlallah, într-o postare pe X. „Le dorim celor răniţi în accident o recuperare rapidă şi cerem o anchetă completă”, a adăugat el.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu
20:13Trump anulează vizele studenților străini care au participat la proteste pro-palestiniene, potrivit Casei Albe