/

Corupția din România, la nivelul celei din China și mai gravă decât în Botswana sau Rwanda

România este codașă la combaterea corupției
România este codașă la combaterea corupției. (sursă: Pexels.com)

România este codașă la combaterea corupției, potrivit ultimului raport al organizației Transparency International. Marea majoritate a statelor lumii nu au înregistrat progrese semnificative în ce priveşte reducerea corupţiei în ultimii 10 ani, relevă Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) 2021 lansat marţi de Transparency International (TI), care semnalează, în paralel, o intensificare a abuzurilor împotriva drepturilor omului şi un declin al democraţiei, potrivit unui comunicat de presă al acestei organizaţii.

IPC reflectă modul în care experţi independenţi şi din mediul de afaceri percep corupţia existentă în sectorul public din 180 de state şi teritorii. Clasamentul este întocmit prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care 0 înseamnă „foarte corupt”, iar 100 „deloc corupt”.

Potrivit TI, 86% dintre ţările analizate nu au înregistrat progrese semnificative sau chiar au regresat în ultimii 10 ani.

Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac pentru SMURD, folosit de Gabriel Oprea pentru „zboruri speciale”

Media globală a IPC rămâne neschimbată, la 43 de puncte, pentru al zecelea an consecutiv, iar două treimi din ţări au punctaje sub 50 din 100.

Cu doar 45 de puncte, România rămâne în rândul celor trei ţări din Uniunea Europeană percepute drept cele mai corupte, alături de Ungaria (43 de puncte) şi Bulgaria (42 de puncte). Percepţia asupra corupţiei din sistemul public este similară nu doar de la un an la altul, ci şi prin comparaţie cu rezultatele din anul 2012, când România avea 44 de puncte.

România este codașă la combaterea corupției

Media la nivelul statelor UE rămâne la 64 de puncte.

Ţările aflate în topul IPC sunt Danemarca (88 puncte), Finlanda (88 puncte) şi Noua Zeelandă (88 puncte), toate trei fiind şi în top 10 mondial privind libertăţile civile, conform Democracy Index.

Somalia (13 puncte), Siria (13 puncte) şi Sudanul de Sud (11 puncte) rămân la coada clasamentului IPC. Siria este de asemenea clasată pe ultimul loc în clasamentul privind libertăţile civile.

Citește și: Care sunt afacerile Chinei în România

Pe de altă parte, 27 de ţări, printre care Cipru (53), Liban (24) şi Honduras (23) au atins minime istorice în acest an.

În ultimul deceniu, 154 de ţări au regresat ori nu au făcut progrese semnificative. Din 2012, 23 de ţări au scăzut considerabil în IPC – inclusiv ţări dezvoltate economic precum Australia (73), Canada (74) şi Statele Unite ale Americii (67). Pentru prima dată, SUA nu mai face parte din top 25 al IPC.

În schimb, 25 de ţări şi-au îmbunătăţit considerabil scorurile, inclusiv Estonia (74), Seychelles (70) şi Armenia (49).

Transparency International a constatat că statele care încalcă libertăţile civile în mod constant au scoruri mai mici în IPC. O atitudine de complacere în lupta împotriva corupţiei agravează încălcarea drepturilor omului şi subminează democraţia, declanşând un întreg cerc vicios. Pe măsură ce aceste drepturi şi libertăţi se erodează şi democraţia se află în declin, autoritarismul îi ia locul, contribuind la atingerea unor niveluri şi mai mari de corupţie, arată organizaţia.

„Drepturile omului nu sunt doar ‘un principiu pe care este bine să îl ai’ în lupta împotriva corupţiei. Abordările autoritare distrug sistemul independent de control şi echilibru şi fac eforturile anticorupţie să depindă de capriciile unei elite. Singura cale durabilă către o societate fără corupţie este să te asigurări că oamenii pot vorbi liber şi că pot lucra împreună pentru a face puterea să fie răspunzătoare”, a declarat Delia Ferreira Rubio, preşedintele Transparency International.

Drepturile omului sunt amenințate


Pe măsură ce eforturile de combatere a corupţiei stagnează şi se deteriorează, drepturile omului şi democraţia sunt atacate. Folosirea continuă de către guverne a pandemiei de COVID-19 pentru erodarea drepturilor omului şi a democraţiei ar putea duce, de asemenea, la declinuri mai accentuate pe tot globul în viitor.

Transparency International face apel la guverne să acţioneze în conformitate cu angajamentele privind anticorupţia şi drepturile omului. De asemenea, TI face apel la oamenii de pe tot globul să acţioneze împreună pentru a cere schimbarea.

„În contexte autoritare în care controlul asupra guvernului, afacerilor şi mass-media revine câtorva indivizi, mişcările sociale rămân ultimul control asupra puterii. Puterea deţinută de profesori, oameni de afaceri, studenţi şi oameni obişnuiţi din toate categoriile sociale este cea care va duce la responsabilizare”, a declarat Daniel Eriksson, CEO al Transparency International.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

10:11Cinci proiecte CNAIR de centuri ocolitoare, preluate de Consiliul Județean Iași, care se va ocupa de licitații și execuție
10:05„Suveranist” AUR, dar mare investitor în multinaționale: consilierul local Creangă, mare jucător pe bursă
09:56Cele mai sigure investiții în 2025: aurul, titlurile de stat și depozitele bancare. De ce sunt cele mai puțin riscante
09:49Doar două sexe, masculin și feminin, în documentele oficiale ale SUA, a decis Trump printr-un ordin care, cel mai probabil, va fi contestat
09:39Guvernul introduce inteligența artificială în administrația publică pentru a scăpa de procedurile „arhaice” din sistemul britanic. Economii de zeci de miliarde de lire anual
09:29Copiii născuți în SUA din părinți imigranți fără acte nu mai au cetățenie americană, a decis Trump. Măsura, posibil neconstituțională, a fost deja contestată în instanță
21:30Boloș recunoaște că pensiile speciale au blocat PNRR-ul: „Avem jaloane care nu au fost îndeplinite, unul, cel legat de pensiile speciale”
21:11Candidatura lui Crin Antonescu va fi oficializată de alianța de guvernare iar candidatul „va trebui să se reconecteze cu electoratul”, spune Bolojan
20:59Biden și-a grațiat preventiv și doi frați și o soră în ultimele minute de mandat, invocând o posibilă răzbunare a lui Trump
20:45VIDEO Trump fost el însuși la ceremonia de învestire: se crede salvat de Dumnezeu, va aduce „epoca de aur” în SUA, țară în care vor fi recunoscute doar două genuri
20:31Mai multe sindicate îi cer lui Călin Georgescu să nu le paraziteze mitingul de vineri, care nu este politic, ci de protest la adresa „ordonanței trenuleț”
18:20Ponta, „paradit” de fostul procuror Negulescu, zis „Portocală”: trebuie să plătească daune morale de 25.000 de lei pentru că l-a făcut „interlop”
15:44Utilizatorii de TikTok nu prea consideră China dictatură, nu au o problemă cu invazia rusă în Ucraina și nu prea cred în vaccinuri, arată un studiu german
15:32Biden îi grațiază preventiv pe Fauci, generalul Milley, pe congresmanii și polițiștii implicați în anchetarea insurecției de la Capitoliu, pentru a-i proteja de eventuale anchete în noul mandat al lui Trump
15:18Germania și aliații săi nu ar face față acum unui atac al Rusiei, susține CEO-ul Rheinmettal