Rafila riscă viețile pacienților pentru funcție. Pesedistul Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a pus în pericol viața a cel puțin 100 de pacienți care urma să fie operați la Institutul de Pneumoftiziogie „Marius Nasta” în încercarea de a prelua controlul asupra spitalului și de a o schimba din funcție pe managerul Beatrice Mahler.
Totul, cu ajutorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) București, instituție condusă de dr. Luminița Cristina Pelin, care a refuzat să emită Autorizația Sanitară de Funcționare a spitalului timp de aproape două luni și jumătate. În toată această perioadă, cei peste 100 de pacienți care erau programați pentru a fi operați și-au amânat intervențiile chirurgicale sau le-au făcut la alte spitale.
DSP București refuză în continuare să autorizeze alte trei săli de operații modernizate cu bani din donații, nouă paturi ATI și Laboratorul de Diagnostic Genetic al Tuberculozei până când spitalul nu obține avizul favorabil de la Ministerul Sănătății. Fără autorizare, spitalul riscă să piardă acreditarea națională și internațională a Laboratorului de Bacteriologie.
Control DSP la „Marius Nasta”
Luminița Cristina Pelin, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică București, a trimis doi inspectori din subordinea sa în control la Institutul de Pneumoftiziogie „Marius Nasta” pentru a verifica implementarea proiectului european „Modernizarea, reabilitarea și extinderea infrastructurii de gaze medicale, a rețelelor de energie electrică și a sistemelor pentru securitatea la incendiu în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta”.
Se întâmpla în data de 7 martie 2024. Lider de proiect a fost Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rafila, iar spitalul „Marius Nasta” avea calitate de beneficiar. Chiar ministerul a fost instituția care a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenție din proiect.
În paralel cu schimbarea țevilor de gaze și a rețelei electrice, se modernizau și trei săli de operații cu bani obținuți din donații.
Mahler a cerut asistență pentru autorizare
Beatrice Mahler, managerul spitalului „Marius Nasta”, a solicitat, pe 14 mai 2024, acordarea de asistență de specialitate în vederea obținerii unei noi autorizații sanitare de funcționare de la DSP București. Asistență pe care nu a primit-o.
Ulterior, în data de 11 iulie 2024, managerul Beatrice Mahler a depus documentația pentru a obține o nouă Autorizație Sanitară de Funcționare (ASF) care urma să expire în luna august.
Procedura prevede că managerul fiecărui spital trebuie să transmită toată documentația necesară la DSP pentru a obține o nouă autorizație sanitară cu o lună de zile înainte de a expira cea în vigoare.
DSP a ignorat cererea de autorizare
DSP București, respectiv directorul executiv Luminița Cristina Pelin, avea obligația ca în termen de cinci zile lucrătoare de la depunerea solicitării să răspundă dacă emit sau nu noua autorizație pentru spitalul „Marius Nasta”.
În cazul în care răspunsul ar fi fost negativ, DSP trebuia să menționeze și ce documente trebuie refăcute. Dar DSP nu a răspuns în nici un fel.
Obligativitatea trimiterii unui răspuns în cinci zile este menționată de Ordinul de ministru nr. 1030 din 20 august 2009, modificat și completat prin Ordinul 251 din 16 martie 2012, prin care se aprobă procedurile de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire și pentru funcționarea obiectivelor ce desfășoară activități cu risc pentru starea de sănătate a populației (art. 10, alin. 2).
Rafila riscă viețile pacienților pentru funcție
Institutul de Pneumoftiziogie „Marius Nasta” a rămas fără autorizație sanitară de funcționare în luna august: DSP București, sub conducerea Luminiței Cristina Pelin, nu a eliberat noua autorizație.
Argumentul DSP: regimul de înălțime din sălile de operație, respectiv în sala de bronhoscopie, nu respectă prevederile OMS nr. 914/2006.
Un alt motiv invocat de DSP București a fost că managerul Beatrice Mahler a depus dosarul de acordare a asistenței de specialitate în vederea obținerii autorizației după finalizarea lucrărilor.
Pentru a emite, totuși, autorizația, DSP București a cerut modificarea de structură a Compartimentului de Bronhologie Intervențională.
Trebuie sau nu modificat blocul operator?
„Bronhologia intervențională presupune anestezie generală, prezența medicului de terapie intensivă, iar în cazuri selecționate, participarea inclusiv a medicului de chirurgie toracică dacă manevrele endoscopice nu au succes sau sunt urmate de complicații care impun intervenție deschisă.
Prin urmare, o astfel de activitate nu poate fi desfășurată decât în Bloc operator, ceea ce nu impune modificarea de structură”, a replicat într-o adresă transmisă de spital către DSP București.
Mai mult, modificarea destinației spațiilor dintr-un spital se face de către Ministerul Sănătății, numai după obținerea unei notificări emisă de către DSP București ca urmare a unei solicitări făcute de unitatea sanitară.
100 de pacienți, neoperați
DSP București a emis într-un final Autorizația Sanitară de Funcționare în data de 15 octombrie 2024, dar fără să anunțe spitalul. De abia pe 23 octombrie s-a aflat că s-a emis autorizația.
În toată această perioadă de aproape două luni și jumătate în care Institutul de Pneumoftiziogie „Marius Nasta” a rămas fără Autorizația Sanitară de Funcționare, peste 100 de pacienți au fost nevoiți să își amâne intervențiile chirurgicale programate anterior sau să le facă în altă parte.
Mai mult, DSP a refuzat autorizarea celor trei săli de operație, a celor nouă paturi ATI, și a Laboratorului de Diagnostic Genetic al Tuberculozei. Pentru ca toate acestea să fie funcționale, DSP București a cerut spitalului „Marius Nasta” să obțină un acord favorabil de la Ministerul Sănătății.
„Laboratorul Național de referință pentru diagnosticul tuberculozei din IPMN face parte din rețeuau europeană de laboratoare de referință pentru tuberculoză, motiv pentru care anual este obligat să participe la control extern al calității în cadrul rețelei. Lipsa acestui aviz compromite toată activitatea Laboratorului”, a atras atenția managerul Beatrice Mahler într-o adresă transmisă DSP București.
DeFapt.ro a transmis mai multe întrebări în legătură cu acest subiect ministrului Alexandru Rafila, cât și Luminiței Cristina Pelin, directorul executiv al DSP București, dar aceștia nu au răspuns încă solicitărilor.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] […]