/

Putin joacă iar cartea responsabilității nucleare, în timp ce ucide sute de civili în Ucraina cu armament convențional

Putin joacă iar cartea responsabilității nucleare
Putin joacă iar cartea responsabilității nucleare (sursa: kremlin.ru)

Putin joacă iar cartea responsabilității nucleare. Preşedintele rus a afirmat că nu pot exista câştigători într-un război nuclear şi că un asemenea război nu trebuie pornit niciodată, relatează luni Reuters.

Putin joacă iar cartea responsabilității nucleare

Putin a făcut aceste comentarii într-o scrisoare către participanţii la conferinţa ONU privind Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), la peste cinci luni de la declanşarea războiului din Ucraina.

„Plecăm de la faptul că nu pot exista câştigători într-un război nuclear şi că acesta nu trebuie niciodată dezlănţuit, şi suntem pentru securitate egală şi indivizibilă pentru toţi membrii comunităţii mondiale”, afirmă liderul de la Kremlin.

Preocuparea internaţională privind riscul confruntării nucleare a crescut de la invadarea Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie. Într-un discurs de la acea vreme, Putin a făcut referire la arsenalul nuclear al Rusiei şi a avertizat orice posibile puteri externe ostile să se abţină de la orice tentativă de a interveni.

„Oricine încearcă să ne obstrucţioneze ar trebui să ştie că răspunsul Rusiei va fi imediat. Şi asta va duce la consecinţe cu care nu v-aţi întâlnit niciodată în istoria voastră”, a spus el.

Rusia a ridicat miza la nivel nuclear

Câteva zile mai târziu, el a ordonat ca forţele nucleare ale Rusiei să fie plasate în stare de alertă.

Războiul din Ucraina a ridicat tensiunile geopolitice la un nivel fără precedent din 1962, de la criza rachetelor din Cuba.

Citește și: Încordare maximă după ce unele media americane au anunțat că Nancy Pelosi va vizita Taiwanul. „Armata Populară de Eliberare nu va sta fără să facă nimic”, amenință MAE chinez

Atât politicienii din Rusia, cât şi cei din SUA, au vorbit public despre riscul unui al treilea război mondial. Directorul CIA, William Burns, a declarat în aprilie că date fiind eşecurile suferite de Rusia în Ucraina, „nimeni nu poate să nu trateze serios ameninţarea reprezentată de o potenţială recurgere la arme nucleare tactice”.

Rusia, a cărei doctrină militară permite utilizarea armelor nucleare în eventualitatea unei ameninţări existenţiale la adresa statului rus, a acuzat Occidentul că duce un „război prin intermediari” împotriva sa, înarmând Ucraina şi impunând sancţiuni Moscovei.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”
20:44Cel mai vechi european nu putea fi decât oltean: hominizii care trăiau acum două milioane de ani pe teritoriul României de azi, clasificați drept „Homo Olteniensis”
18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului