/

Putin și dilema „butonului nuclear”: folosirea armelor nucleare tactice ar umili Ucraina și îngrozi NATO, dar ar provoca respingere până și din partea Chinei

Războiul va continua mult timp
Războiul va continua mult timp (sursa: kremlin.ru)

Putin, dilemă nucleară: câștigă sau pierde? Întrebarea revine cu regularitate de la începutul invaziei ruse în Ucraina: îşi poate utiliza Moscova armele nucleare tactice într-o zonă foarte limitată? Precedentul ar fi extrem de periculos şi ar încălca un tabu care rezistă din 1945, relatează AFP.

Ipoteza a revenit pe tapet la puţin timp după declanşarea ostilităţilor, atunci când Vladimir Putin a declarat că a ordonat generalilor săi „să plaseze forţele de disuasiune ale armatei ruse în regim special de alertă de luptă”.

Putin, dilemă nucleară: câștigă sau pierde?

Ea rămâne pe lista nenumăratelor scenarii de război, în special a posibilităţilor de ieşire pe plus pentru armata rusă, care are nevoie de câştiguri pentru a negocia dar care rămâne în dificultate pe teren din cauza rezistenţei tenace a forţelor ucrainene de o lună de zile.

O armă nucleară tactică, cu o încărcătură explozivă mai mică decât arma nucleară strategică, este în teorie destinată câmpului de luptă şi transportată de un vector cu o rază de acţiune mai mică de 5.500 km.

Citește și: Rușii morți în Ucraina, identificați cu sisteme de recunoaștere facială de autoritățile de la Kiev. Familiile decedaților primesc apeluri automate cu vestea

„La nivel vertical, există cu adevărat un risc. Ei au nevoie disperată de a o obţine victorii militare pentru a le transforma într-o pârghie politică”, a explicat Mathieu Boulegue, din cadrul centrului de reflecţie britanic Chatham House.

„Arma chimică nu ar schimba faţa războiului. O armă tactică nucleară care ar rade de pe faţa pământului un oraş ucrainean, da. Este improbabil, dar nu este imposibil. Iar în acel moment s-ar prăbuşi 70 de ani de teorie privind disuasiunea nucleară”, a adăugat el.

De la risc la realitate, pasul rămâne imens, scrie France Presse.

Moscova ar apăsa prima pe trăgaci

Doctrina rusă este subiect de dezbatere. Anumiţi experţi şi responsabili militari, în special la Washington, afirmă că Moscova a renunţat la doctrina sovietică de a nu utiliza arma supremă în primă instanţă. Moscova ar avea acum printre opţiuni teoria „escaladării pentru dezescaladare”: utilizarea armei în proporţii limitate pentru a forţa NATO să dea înapoi.

Însă recentele declaraţii ruse au pus sub semnul îndoielii această interpretare. Moscova nu va utiliza arma nucleară în Ucraina decât în caz de „ameninţare existenţială” pentru Rusia, a dat asigurări marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pe canalul CNN, citând unul dintre punctele doctrinei oficiale ruse.

„Nu am văzut nimic care să ne facă să ajungem la concluzia că trebuie să ne schimbăm postura strategică de disuasiune”, a reacţionat omologul său de la Pentagon, John Kirby.

Rusia deține 2.500 de focoase nucleare

Din punct de vedere tehnic, Moscova are dotările necesare. Potrivit publicaţiei foarte respectate Bulletin of the Atomic Scientists, „1.588 de ogive nucleare sunt desfăşurate”, dintre care 812 pe rachete instalate la sol, 576 pe submarine şi 200 pe bombardiere.

Alte ceva mai puţin de 1.000 de focoase sunt stocate.

Din punctul de vedere al lui Pavel Luzin, analist al grupului de reflecţie Riddle cu sediul la Moscova, Rusia ar putea utiliza o armă nucleară tactică „pentru a demoraliza un adversar, pentru a împiedica duşmanul să continue să se lupte”.

Obiectivul este mai întâi „demonstrativ”, a declarat el pentru AFP. „Dar dacă adversarul vrea în continuare să se lupte, ea poate fi utilizată de manieră mai directă”, a spus el.

„În caz de tergiversare sau de umilire, se poate imagina o escaladare verticală. Asta face parte din cultura strategică rusă de a merge la intimidare şi escaladare pentru a obţine dezescaladare”, a reamintit un înalt gradat francez sub acoperirea anonimatului. „Putin nu a intrat în acest război pentru a pierde”, a adăugat el.

Alţii vor să creadă că acest tabu absolut rămâne. Dacă Vladimir Putin ar decide să distrugă până şi un sat ucrainean pentru a-şi arăta determinarea, zona ar fi potenţial exclusă pentru orice viaţă umană timp de decenii.

Nuclear = izolat complet

„Costul politic ar fi monstruos. Ar pierde şi puţinul de susţinere care îi rămâne. Indienii ar da înapoi, la fel şi chinezii”, dă asigurări William Alberque, din cadrul International Institute for Strategic Studies (IISS). „Nu cred că Putin o va face”.

În afara dosarului ucrainean, Rusia nu s-ar bucura astăzi de o asemenea statură fără arma nucleară.

Ea nu ar constitui o ameninţare de o astfel de amploare numai cu forţele sale convenţionale, care stau mărturie de o lună nu numai pentru o imensă capacitate de distrugere, ci şi pentru reale slăbiciuni tactice, operaţionale şi logistice.

În cancelariile occidentale, certitudinile nu mai există.

„Nu avem niciun motiv să gândim că Putin nu are intenţia de a merge până la capăt şi că nu va utiliza toate mijloacele pentru a-şi atinge scopul (…), eventual prin utilizarea de arme interzise”, estimează un diplomat occidental, evocând armele chimice.

„Rubiconul a fost trecut” la momentul invadării Ucrainei, „nu mai există cu adevărat limite”, recunoaşte el. Dar speră că „acest tabu care durează din 9 august 1945” şi de la bomba de la Nagasaki va rezista.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

17 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006