/

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, în pericol, după ce Greenpeace a atacat în instanță acordul de mediu obținut de OMV și Romgaz

Proiectul Neptun Deep, atacat de Greenpeace (sursa: zf.ro)

Proiectul Neptun Deep, atacat de Greenpeace. Activiştii Greenpeace România solicită Tribunalului Bucureşti „suspendarea imediată” a acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep şi susţine că Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa a eliberat acordul de mediu prin încălcarea gravă a dispoziţiilor legale şi a procedurilor asociate.

Proiectul Neptun Deep, atacat de Greenpeace

„În timp ce OMV Petrom şi Romgaz pretind că amprenta de carbon a proiectului Neptun Deep este zero, că aceste emisii nu există, cu siguranţă le vom simţi impactul” a declarat, într-un comunicat de presă, Alin Tănase, coordonator de campanii Greenpeace România.

Citește și: EXCLUSIV Daniel Jinga, directorul Operei, și-a numit adjunctă o prietenă, apoi a primit de la aceasta 10.000 de euro. Prietena lucra la Agenția Medicamentului. Jinga, susținut de PSD Buzău

„Chiar în ultimele săptămâni România s-a confruntat consecutiv cu valuri de căldură, secetă severă şi precipitaţii însemnate cantitativ.

Acest proiect nu va face decât să alimenteze şi mai mult criza climatică cu care ne confruntăm, să ameninţe biodiversitatea marină şi să pună în pericol sănătatea publică.

Vom continua seria de dezbateri şi evenimente publice de informare a comunităţii locale, proteste şi acţiuni în instanţă şi vom trage la răspundere toate autorităţile şi companiile care au bătut palma să distrugă Marea Neagră”, a adăugat acesta.

Ce invocă Greenpeace?

Potrivit sursei citate, pe lista încălcărilor legale în privinţa proiectului Neptun Deep se află: evaluările referitoare la impactul asupra schimbărilor climatice şi contribuţia la emisiile de gaze cu efect de seră a proiectului Neptun Deep sunt insuficiente şi bazate pe date învechite; procedura transfrontalieră viciată – lipsa parcurgerii procedurii dintr-o dublă perspectivă: impactul asupra biodiversităţii şi corpurilor de apă; lipsa unei consultări publice efective şi privarea publicului de studii/informaţii relevante (testele de ecotoxicitate şi rapoartele de diagnostic arheologic); lipsa oricărei evaluări a riscurilor de deteriorare imediată din cauza conflictelor militare; impactul asupra biodiversităţii marine nu a fost evaluat corespunzător.

Protecția mediului

În viziunea Greenpeace România, proiectul Neptun Deep ridică preocupări serioase legate de protecţia mediului, schimbările climatice şi respectarea legislaţiei.

„Afirmaţia falsă că „amprenta de carbon a proiectului este zero” a indus în eroare autorităţile şi publicul, influenţând negativ modul în care reprezentanţii APM au deliberat avizarea proiectului.

În realitate, proiectul contribuie semnificativ la emisiile de gaze cu efect de seră, fiind responsabil de emiterea a 209 milioane de tone de CO2‚ durata sa, adică o medie anuală de 10,4 milioane de tone de CO2. Numeroase studii esenţiale au fost omise sub pretextul confidenţialităţii, împiedicând o dezbatere informată, iar moderarea dezbaterii publice de către un reprezentant OMV Petrom a compromis imparţialitatea, a generat un potenţial conflict de interese în favoarea proiectului.

De asemenea, excluderea scenariilor nefavorabile în evaluarea riscurilor subestimează pericolele reale pentru mediul marin.

Mai mult, lipsesc măsuri de protecţie pentru speciile pe cale de dispariţie, dar şi informaţii care să ne ajute să înţelegem modul în care impactul cumulativ al zgomotului ar putea afecta habitatele marine şi biodiversitatea, în special delfinii”, notează sursa citată.

Mai multe companii, în instanță

Până în prezent, Greenpeace România a acţionat în instanţă companiile OMV Petrom şi Romgaz, Primăria şi Consiliul Local Tuzla, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral şi Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” pentru nereguli în procesele de aprobare şi lipsă de transparenţă în legătură cu date cruciale ce vizează substanţele toxice ce vor fi deversate în Marea Neagră.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

De asemenea, organizaţia a lansat o petiţie pentru protejarea Mării Negre şi oprirea proiectului Neptun Deep, care a strâns peste 37.000 de semnături.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii