/

Primărița PSD judecată pentru că a rupt în bătaie un fost procuror, trimisă din nou în fața instanței: a plătit un localnic să terorizeze un opozant

Primărița PSD judecată pentru că a rupt în bătaie un fost procuror Foto: Facebook

Primărița PSD din Brusturi, Livia Bârlău, judecată pentru că a rupt în bătaie un fost procuror, a fost trimisă din nou în fața instanței, la 3 iunie: procurorii o acuză că a plătit un localnic să terorizeze un opozant.

Citește și: VIDEO Șefa de promoție de la cel mai mare liceu din Arad, discurs dur: „Ce m-a învăţat şcoala? Să mă conformez, să mint…”

Primărița PSD judecată pentru că a rupt în bătaie un fost procuror

Potrivit ebihoreanul, Bârlău, care candidează pentru PSD pentru un nou mandat, a plătit 200 euro unui cetățean din comună și unui amic al acestuia ca să-l terorizeze pe liberalul Radu Gavra și familia sa, vandalizându-le mașina și casa.

Inițial, dosarul fusese practic închis, fără depistarea autorilor, dar procurorii au descoperit o înregistrare, într-o altă anchetă, în care unul dintre cei care au vandalizat locuința lui Gavra își relata fapta: „Ți-am spus că am avut de primit niște bani de la ei… Îi primărița de la Brusturi, care l-o bătut pe procuroru ăla… Noi pentru ea am făcut fapta… pentru Ligia, Livia… și el (n.r. – Varga) vine să-mi dea 200 de euro că ne-am dus la ăla acasă, i-am spart geamurile, i-am tăiat cauciucurile la mașină, l-am p… mea, l-am terorizat…”.

Primărița Livia Bârlău și soțui ei sunt judecați de Tribunalul Bihor și pentru tentativă de omor, după ce au rupt în bătaie un procuror. Acesta a încasat de la Petrică Bârlău opt lovituri cu pumnii, trei cu picioarele şi nu mai puţin de 35 cu un cleşte metalic uriaş, lung de 40 centimetri, iar Livia Bârlău a dat și ea 15 lovituri cu piciorul, dintre care 12 în regiunea capului, şi șase lovituri cu pumnii, din care patru spre capul victimei.

Livia Bârlău mai este urmărită în cel puțin un alt dosar penal, fiind suspectată pentru falsuri într-un proiect cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării pentru rețeaua de apă și canalizare a comunei Brusturi.

De asemenea, Biroul Electoral de Circumscripție Brusturi a decis săptămâna trecută să sesizeze Parchetul Aleșd în legătură cu o posibilă infracțiune de mită electorală, primărița fiind reclamată că a împărțit lemne de foc persoanelor care i-au promis că o vor vota duminica aceasta, pe 9 iunie.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu
20:13Trump anulează vizele studenților străini care au participat la proteste pro-palestiniene, potrivit Casei Albe