OMV, sec, către statul român, despre taxa de solidaritate: „Nu datorăm această taxă”! Alina Popa, CFO OMV Petrom, a explicat, azi, într-o conferință de presă, de ce această companie consideră că nu se înscrie în prevederile ordonanței privind taxa de solidaritate.
Tot azi, OMV Petrom a anunțat că în 2022 a înregistrat un profit record de 2,1 miliarde euro, de aproape două ori ai mare decât precedentul record, realizat în 2013, de 1,1 miliarde de euro.
OMV, despre taxa de solidaritate
„OMV Petrom are activități și în alte sectoare care au alte coduri CAEN, în special în zona de comercializare produse petroliere, gaze naturale și electricitate, dar și productie de electricitate. De aceea în baza ordonantei 186 și a regulamentului european, facând toate calculele am concluzionat că avem o cifra de afaceri în sectoarele respective sub 75%. Astfel, nu datorăm această taxă.
În situatia in care, din motive pe care nu le putem vedea în acest moment, ANAF ar ajunge la o altă concluzie, bineînteles ca vom plati, așa cum plătim intotdeauna toate taxele și contribuțiile acolo unde suntem obligati si trebuie sa le platim”, a spus Alina Popa.
Ea a arătat că ANAF a controlat compania, la începutul acestui an: „Pot sa confirm că am avut un control de la ANAF la inceputul acestui an, care a verificat în detaliu cifra de afaceri și structura cifrei de afaceri a OMV Petrom. Nu avem concluziile acestui raport. Nu avem un proces verbal de control”.
Chiar și în situația în care veniturile obținute de companie din producția de energie electrică folosind în centrala de la Brazi gaze extrase din țară ar fi socotite în baza de calcul a taxei, Petrom tot nu se va califica să o plătească, a mai afirmat Popa, argumentând că, pe fondul activității din comercializare de electricitate, gaze și carburanți, tot nu se va ajunge la procentul de 75% din cifra de afaceri care ar genera plata taxei.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.