Ministerul de Finante vrea să majoreze cu 50% salariile unor angajati de la Directia Juridică şi să angajeze avocati care să reprezinte România în procesul intentat de Pfizer/BioNTech, se arată într-un proiect de ordonanță pus în dezbatere pe site-ul acestui minister.
Ministerul de Finante vrea să majoreze cu 50% salariile unor angajati
Pfizer/BioNTech cer obligarea României la executarea contractului de achiziție prin plata prețului pentru cele 28.940.613 doze rămase pe care le-a achiziționat în valoare de 564.341.953,5 euro, respectiv plata către Pfizer România a sumei de 2.780.851.410,07 lei, sub rezerva majorării pe parcursul procedurii, plus dobânda la rata de refinanțare a BCE plus 5 puncte.
Procesul va începe la 20 februarie, în fața primei camere a Tribunalului de Primă Instanță francofon din Bruxelles.
Acum, Finanțele vor ca zece experți în chestiuni de drept internațional, angajați ai ministerului, să poată primi salarii majorate cu 50%. În plus, acest minister va putea selecta avocații care să reprezinte statul, din țară sau din străinătate.
În nota de fundamentare, ministerul condus de Marcel Boloș arată că, în trecut, în astfel de situații, au fost demnitari români care fie refuzau să semneze acte, fie nu se prezentau la întâlnirile cu avocații.
Bugetarii refuzau să discute cu avocații sau să semneze acte
În consecință, se propune:
- instituirea obligației persoanelor care au îndeplinit sau îndeplinesc anumite atribuții în cadrul instituţiilor și autorităţilor publice care au gestionat problematica ce face obiectul litigiilor internaționale vizate de actul normativ, inclusiv demnitarii, să participe la întâlnirile solicitate de avocații care asigură reprezentarea juridică în respectivele litigii
- persoanele respective nu pot refuza să semneze declarațiile de martori, să participe la audierile orale programate și să semneze orice alte documente procedurale specifice fiecărui litigiu internațional, dacă se apreciază de către avocații care asigură reprezentarea juridică că informațiile sau documentele deținute de acestea sunt utile pentru sprijinirea apărărilor României sau a ministerelor.
De altfel, în proiectul de ordonanță se prevede că „în termen de maxim 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Sănătății transmite Ministerului Finanțelor toate documentele pe care le deține în legătură cu problematica ce face obiectul dosarului nr.F5331-23 aflat pe rolul Tribunalului de Primă Instanță francofon din Bruxelles”.
Nota de fundamentare nu precizează costurile bugetare ale acestor măsuri.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.