/

VIDEO Pădurea Norka, locul unde rușii au pus la cale masacrele civililor de la Bucea, Irpin, Borodianka

Masacrarea civililor, plănuită în pădurea Norka
Masacrarea civililor, plănuită în pădurea Norka (sursa: Agerpres)

Masacrarea civililor, plănuită în pădurea Norka. Pădurea în care s-au adăpostit, de la începutul războiului din Ucraina, peste 3.000 de militari ruşi s-a transformat într-un cimitir de maşini militare ruseşti, dar şi un perimetru în care accesul civililor este extrem de periculos, potrivit Agerpres.

Masacrarea civililor, plănuită în pădurea Norka

Zona împădurită de la Norka, aflată la nord-vest de Kiev, la câţiva zeci de kilometri de frontiera cu Belarus, a fost locul de intrare a unei importante părţi a armatei ruse pe teritoriul Ucrainei.

Pe aici au pătruns trupele armatei ruse care au atacat localităţi precum Bucea, Irpin sau Borodianka, atacuri soldate cu sute de victime în rândul civililor.

Pădurea de pini din apropiere de Kiev este împânzită, acum, de camioane arse, dar şi de cantităţi importante de muniţie neexplodată cu care invadatorii ar fi vrut să atace localităţile ucrainene.

Vodcă, medicamente și corturi de campanie

Tot aici sunt vizibile „casele” provizorii ale soldaţilor ruşi săpate în pământ, dar şi mare parte din logistica pe care aceştia o foloseau în timpul intervenţiei pe teritoriul ucrainean.

Citește și: Uniunea Europeană promite să trateze cu prioritate primirea Ucrainei în blocul comunitar. Rusia se scufundă în dictatură și crime abjecte împotriva umanității

În pădurea Norka au fost abandonate uniforme militare şi corturi de campanie, însă tot aici pot fi văzute şi sticle de vodcă, ziare ale armatei ruse, precum şi resturi de alimente sau medicamente.

Zona a fost eliberată de invadatori în urma unei contra-ofensive a armatei ucrainene, care a înconjurat zona şi a lansat atacuri asupra soldaţilor ruşi şi a tehnicii acestora.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:54David Popovici, amenințat cu incendierea bolidului Porsche Spyder de către un vecin. Sportivul a cerut ordin de restricție
19:49Navigație pe Prut, cerință a mediului de afaceri din estul României. Finalizarea licitațiilor pentru Autostrada A8, alt obiectiv important
19:38Barajele mai multor lacuri de acumulare și instalațiile hidromecanice aferente vor fi reabilitate cu bani PNRR, dacă Guvernul nu-i pierde
19:23România riscă să piardă 660 milioane euro din PNRR fiindcă a modificat legea pensiilor speciale în favoarea specialilor, după ce primise OK-ul Bruxelles-ului
18:51Guvernul taie un miliard din banii Capitalei. „Cer scuze bucureştenilor că le-am transmis că partidele la guvernare vor înţelege ceva” – Nicușor Dan
17:37Marele scandal al avocaților care își spală rufele în public, faza pe reclamanți și pârâți în instanță
14:42Halucinant: fostul director Romsilva, care la pensionare a primit un bonus de 100.000 de euro, s-a reangajat în aceeași regie și are un salariu astronomic
12:28Subvenția pentru partide în 2025, prevăzută la uriașa sumă de 284 milioane de lei, mai puțin ca în 2024, dar mai mult ca în 2023
11:52Surse Antena 3: Iohannis nu va demisiona și va rămâne la Cotroceni până la instalarea noului președinte
11:50EXCLUSIV Creierul operațiunilor psihosociale derulate de Călin Georgescu este un absolvent al Academiei SRI și fost consilier în CSAT
10:49În fieful lui Bolojan, la Senat, și la Camera Deputaților, nu se taie nici un ban de la salarii, dimpotrivă, cresc ușor cheltuielile în 2025, arată bugetul de stat
10:10„Călin Georgescu prezintă planul de pace al Rusiei. Este un pericol real”, acuză un profesor universitar
22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor