/

Încă un spital de stat în faliment: SJU Brașov are datorii uriașe, are probleme să asigure hrana pacienților și mai operează doar urgențe. Acum trei săptămâni a rămas fără gardă la oftalmologie

Încă un spital de stat în faliment

Încă un spital de stat în faliment: SJU Brașov are datorii uriașe, are probleme să asigure hrana pacienților și, timp de o săptămână, mai operează doar urgențe. Conform unor surse citate de Agerpres, spitalul are datorii de trei milioane de lei.

Citește și: Viaţa de student pakistanez venit în România cu 50 de euro în buzunar: „Tot ce e normal pentru voi, aici, pentru noi e doar vis acolo”

Încă un spital de stat în faliment

„Datoriile pe care le SCJU le are la furnizori pune în pericol inclusiv asigurarea hranei pacienţilor”, arată agenția de presă.

Spitalul Clinic Județean Brașov a sistat activitatea operatorie în cazul bolnavilor cronici. Potrivit unui comunicat trimis de Spitalul Clinic Județean Brașov către Consiliul Medical al unității sanitare, măsura este valabilă cel puțin până luni, 5 februarie, și a fost luată pentru că „există sincope în aprovizionarea și finanțarea spitalului”, potrivit directorului medical, doctorul Florin Orțan, citat de radiobrasovfm.ro.

Conducerea unității medicale a arătat că spitalul are datorii din septembrie anul trecut şi că, pe fondul problemelor apărute cu furnizorii, a existat o „deficienţă de comunicare” cu şeful blocului operator, secţia cu cele mai mari consumuri de materiale.

„Sincope în aprovizionare înseamnă că furnizorii nu mai asigură un flux continuu de materiale şi acest fapt se datorează arieratelor în care spitalul este din septembrie. De asemenea, schimbările de medic şef la bloc operator, secţia cu cele mai mari consumuri materiale, a dus la o deficienţă în comunicare cu managementul instituţiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al SCJU Braşov, Marius Leonte.

Peste 400 de posturi vacante

Șeful blocului operator și-a dat demisia în urmă cu ceva vreme. Șeful blocului operator fiind, de fapt, șeful de secție de la blocul operator. Și atunci fluxul de informație între management și situația de blocul operator a fost puțin deranjat. Între timp am identificat pe altcineva, ca șef al blocului operator. Pentru că să știți că nu se mai înghesuie nimeni să fie șef, pentru că nu ai beneficii, lumea doar trage de tine. Nu există diferențieri salariale„, a explicat și directorul medical Florin Orțan.

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov a fost nevoită să desfiinţeze linia de gardă de Oftalmologie după ce a rămas cu doar doi medici în această specialitate. Spitalul a rămas fără această linie de gardă chiar în Ajunul Crăciunului, arăta purtătorul de cuvânt al spitalului, Marius Leonte.

La 10 ianurie, Leonte arăta că Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov avea peste 400 de posturi vacante, dintre care 72 pentru medici, iar 127 pentru asistenți medicali și personal din mediul sanitar.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:42VIDEO Gigi Becali povestește cum a ajuns în anul III de facultate fără să treacă pe acolo: „M-am înscris acolo, luam note și de 9”
17:24Radu Marinescu, avocatul care fost numit ministru al Justiției, controlat de cuplul Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda, a încasat sute de mii de lei din contracte cu primari pesediști din Dolj și Gorj
16:35Comisia Europeană a făcut, azi, plăți de zeci de miliarde prin intermediul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă. România a primit niște mărunțiș
16:06În Germania, ca în România: partidele pro-europene s-au aliat și au decis să refuze orice colaborare cu partidele suveraniste
15:53Actorul Denzel Washington s-a botezat la 70 de ani și a primit acceptul să devină preot: „Mi-a luat ceva timp, dar am ajuns aici”
15:46Crin Antonescu se crede „ales”: candidează „pentru că suntem într-o situaţie ieşită din comun, o situaţie dificilă, o situaţie critică”
14:56Noul președinte al Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, traseist prin cele mai toxice partide, promovat în PSD de fugarul Ionel Arsene
14:29Crin Antonescu, susținător vehement al lui „Felix”: „Dan Voiculescu, cu partidul lui, cu trustul lui media, acţionează, în opinia mea, corect”
11:25Marcel Ciolacu a fost acceptat de Klaus Iohannis ca premier al noului Guvern
10:41Încă o manipulare a Moscovei: rușii o acuză pe Maia Sandu că plănuiește o „operațiune militară” pentru a controla Transnistria. De fapt, teritoriul separatist aparține Republicii Moldova
10:27Hipnoza începe să fie din ce în ce mai folosită de terapeuții români. Care sunt riscurile acestei proceduri
10:20Creșteri foarte mari de preț la apa potabilă în țară de la 1 ianuarie
10:14Zeci de mii de cazuri de înșelăciuni online în 2024. Unele victime au pierdut zeci de mii de euro
10:07Incredibilă ipocrizie a lui Ciolacu, care susține că PSD, PNL și UDMR au „înţeles mesajul românilor de la alegerile generale”
09:59E oficial: Crin Antonescu va fi candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la funcția de președinte al României, spune Bolojan