/

PNL Ialomița se spală pe mâini de cazul gravidei care a născut pe caldarâm: a dat-o afară din partid pe directoarea spitalului din Urziceni și îi cere demisia din funcție

Directoarea spitalului Urziceni, afară din PNL
Directoarea spitalului Urziceni, afară din PNL (sursa: Facebook/Ianus Daniela)

Directoarea Spitalului Urziceni, afară din PNL. Reprezentanţii PNL Ialomiţa au cerut, marţi, într-o postare pe Facebook, demisia directoarei spitalului din Urziceni şi anunţă că aceasta nu mai este membru al partidului, caracterizând drept inadmisibil ce s-a întâmplat în cazul gravidei care a născut pe trotuar în faţa unităţii medicale.

Directoarea spitalului Urziceni, afară din PNL

„Cele întâmplate ieri la spitalul din Urziceni stau, categoric, sub semnul inadmisibilului. PNL Ialomiţa dezaprobă cu fermitate şi se delimitează de astfel de comportamente degradante şi de neconceput atunci când vorbim de dreptul la servicii medicale de urgenţă în sistemul de stat.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Managementul şi modul de acţiune în acest caz, atât din partea Primăriei Urziceni, cât şi a conducerii spitalului, au fost profund incorecte. Primăria ar fi trebuit să monitorizeze cu atenţie managementul Spitalului Urziceni şi să ia măsuri în consecinţă”, spun liberalii ialomiţeni.

În aceeaşi postare, PNL Ialomiţa anunţă că atât primarul din Urziceni, cât şi directoarea spitalului nu mai fac parte din partid.

Citește și: Directoarea spitalului care a refuzat gravida care a născut pe stradă, economistă fără nici o legătură cu activitatea medicală. Soțul a fost dat afară din ANPC după ce a fost prins băut la birou

„Este important de ştiut că primarul municipiului Urziceni, domnul Sava, a fost suspendat din calitatea de preşedinte al Organizaţiei PNL Urziceni încă din februarie 2022. În ceea ce priveşte conducerea spitalului, cerem public demisia doamnei director Ianuş din toate funcţiile deţinute, pentru modul defectuos în care a gestionat activitatea unităţii. De asemenea, menţionăm ca doamna Ianuş şi-a pierdut calitatea de membru al PNL Ialomiţa”, se arată în postare.

PNL Ialomița a descoperit acum buba

Totodată, conducerea PNL Ialomiţa face un apel pentru derularea unei anchete serioase la spitalul din Urziceni şi solicită aplicarea măsurilor care se impun.

„Facem un apel pentru o anchetă serioasă şi aplicarea măsurilor care se impun. Avem obligaţia de a garanta acces liber la serviciile de sănătate din sistemul public la nivelul tuturor comunităţilor şi tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie, probleme de sănătate, vârstă sau sex.

Citește și: Declarații șocante ale primarului din Urziceni, după ce spitalul din subordinea sa a lăsat o femeie să nască pe trotuar: „Săraca, dacă ea nu știe de capul ei”!

În România anului 2023, una pentru care mulţi manageri de comunităţi locale de bună-credinţă muncesc, cele întâmplate ieri la spitalul din Urziceni sunt inadmisibile. Avem datoria fermă de a corecta urgent aceste derapaje, oriunde s-ar întâmpla”, precizează liberalii.

O femeie a născut luni, pe stradă, ajutată de echipajul de pe ambulanţă, după ce a fost refuzată de Spitalul Urziceni, a scris pe Facebook ambulanţierul Marian Iordache.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”
20:44Cel mai vechi european nu putea fi decât oltean: hominizii care trăiau acum două milioane de ani pe teritoriul României de azi, clasificați drept „Homo Olteniensis”
18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului