/

Despre falsurile lui Adrian Năstase expuse drept lucrări autentice de Brauner la MNAR se știa chiar de la inaugurarea expoziției, pe 1 decembrie 2023. Conducerea MNAR l-a acoperit pe fostul premier

Conducerea MNAR acoperă falsurile lui Năstase
Conducerea MNAR acoperă falsurile lui Năstase (sursa: Facebook/Muzeul Național de Artă al României)

Conducerea MNAR acoperă falsurile lui Năstase. Criticul și istoricul de artă Adrian Buga a atras atenția încă de la 1 decembrie 2023 despre problemele expoziției Victor Brauner de la Muzeul Național de Artă al României.

„Privesc toate lucrările și primesc un șoc”

Într-o lungă postare pe Facebook, Buga a detaliat scurta istorie rușinoasă a expoziției Brauner.

„VICTOR BRAUNER – PROTEST

La început au fost amenințări „prietenești”, „sfaturi și îndemnuri” care au culminat spre final, în public, cu apelativul NESIMȚIT!

Citește și: Sondaj catastrofal pentru liderii coaliției guvernamentale: Geoană este la aproape 10 procente în fața lui Ciolacu, iar Ciucă este sub Șoșoacă. Drulă, inexistent

Vreau să postez, sper că ultima dată, împotriva acestei probleme, care m-a epuizat, și doresc să punctez fiecare etapă a acestui scandal care trebuia să fie închis cu atenție și cu diplomație.

De Ziua națională a României, 1 Decembrie 2023, sunt invitat în calitate de Membru al Asociației Prietenii MNAR la deschiderea oficială a expoziției: Victor Brauner „Între ocult și oniric”. Privesc toate lucrările și primesc un șoc când văd ce lucrări au fost expuse printre cele fără probleme!

Năstase s-a făcut că nu aude criticile

Chiar atunci, pe loc, vorbesc public și atrag atenția unor specialiști implicați în proiect! Și ei sunt consternați! Strig, de două ori, chiar la vernisaj, că lucrările din colecția incriminată au probleme grave de autenticitate. Sunt auzit și de „colecționar” care trece impasibil și „surd” pe lângă mine!

Plec extrem de trist că văd așa ceva în Muzeul NAȚIONAL.

Detaliez unui prieten artist parizian situația. Tace și acum! Îl înțeleg!

Imediat încep să fac demersurile discrete.

Plec la Paris să cercetez și mai mult opera lui Brauner.

Anunț muzeul Georges Pompidou printr-o scrisoare.

Revin în țară, mă opresc de Sărbători și de Anul Nou.

„Am ajuns la 4-5 lucrări” false

Reiau activitatea pe 10 ianuarie.

Văd expoziția de nenumărate ori!

Fotografiez toate lucrările cu probleme.

Am ajuns la 4-5 lucrări.

Pe date de 17.01.2024 informez Asociația Prietenii MNAR oficial!

Mi se răspunde prompt.

Îmi dau demisia imediat.

Conducerea MNAR acoperă falsurile lui Năstase

Anunț oficial muzeul:

registratura MNAR pune data de 18 ianuarie pe Înștiințarea mea.

Încă mai speram să scoatem lucrările din expoziție fără scandal, cu diplomație și cu mare atenție să nu afectăm imaginea muzeului. Nu primesc niciun răspuns! Deși domnul Director mă cunoștea, având o colaborare bună, a preferat să nu mă contacteze și să nu mă asculte. Scandalul se propagă în public. Nevoit, fără să primesc niciun răspuns oficial sau neoficial, prezint și eu public toate convingerile mele.

Din păcate, domnul Director al MNAR, după vizita comisiei Georges Pompidou, în loc să scoată lucrările din expoziție și să le țină în depozitul MNAR pe durata expoziției și pe durata anchetei, alege să dea lucrările înapoi colecționarului!

Specialiștii din MNAR, ignorați

Îmi doresc ca, după declararea tablourilor FALSE de către comisia de experți, fiecare persoană care a cumpărat un bilet la MNAR (expoziția Brauner) să fie despăgubită, în procent de 4-6 % din prețul biletului!

Experții români!

Am spus și o repet: există mari specialiști în muzeu. Șeful secției de restaurare este un profesionist pe care-l respect foarte mult, din păcate nu a fost ascultat. Angajații MNAR merită toată atenția și ajutorul opiniei publice, iar muzeul, mai mult ca oricând, merită susținerea Ministerului Culturii și al Asociației Prietenii MNAR.

Apel către Turcan: „Situația este foarte gravă”

Stimată doamnă Ministru!

Cultura noastră îndreaptă spre Ministerul Culturii un „strigăt de disperare”!

Pentru:

– Patrimoniul construit (imobil) și Patrimoniul cultural naţional mobil (PCNM) care suferă în tăcere fără să fie restaurate;

– experții români, cercetătorii avizați, critici de artă, chimiști, conservatori și restauratori de artă care trebuie susținuți în demersurile lor științifice și ajutați să-și publice cărțile de specialitate, nu certați sau blamați;

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Ministerului Culturii trebuie să se ocupe cu celeritate de patrimoniul instituțiilor statului care se pierde prin celebrele „drepturile litigioase” (exemplu colecția de artă Dona). Despre colecțiile retrocedate, NU există un raport oficial cu o analiză la nivelul muzeelor din ţară pentru a studia câte lucrări au fost restituite din colecţiile statului. Situația este foarte gravă. Propun ca statul român să fie reprezentat de un procuror, care, prin echipa lui, să strângă toate probele alături de experți și specialiști. Ministerului Culturii trebuie să înțeleagă că suntem în Europa, iar idei din celebru Decretul-Lege din 1974 al lui Nicolae Ceaușescu, nu au ce căuta în Nou Cod al Patrimoniului Cultural.

„Prefer să nu citez din Deng Xiaoping”

FINAL!

Prefer să nu citez din Deng Xiaoping (cum făcuse Adrian Năstase într-un post pe propriul blog, vezi mai jos – n.r.), ci să-mi îndrept gândul spre afirmațiile lui Theodor Pallady, care spunea: „Există tablouri false, dar există și falși colecționari”! Aviz amatorilor!

Dedic această muncă de cercetare tuturor specialiștilor, prietenilor, familiei și profesorilor care mi-au fost alături. În amintirea expertului israelian Noam Zvi, aprind o lumină pentru drumul lui lin. Este cel care, acum 27 de ani, a avut încredere în mine și mi-a pavat drumul cunoașterii!”, a scris criticul de artă.

Într-o postare pe propriul blog, Adrian Năstase își apără lucrările și se declară dezamăgit de „atacurile” la care a fost supus.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

16:27Nicușor Dan explică ce moștenire i-a lăsat Firea: „Trei miliarde datorii curente, adică oricare din oamenii cărora noi le datoram bani puteau să ne blocheze conturile”
14:57EXCLUSIV Lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, un furt de peste 700 de milioane de euro. Proiectul de 850 de milioane de euro, supradimensionat de opt ori
13:58The trick that airlines use to „bump” passengers: they „forget” to inform travellers that flights are overbooked
12:07Sondaj CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD: Dreapta Unită a crescut cu 3% în București, în patru luni. AUR, în cădere liberă, Șoșoacă – mult sub pragul de 5%
11:32VIDEO Mașina poliției locale din Constanța, împotmolită pe plajă. Tentative zadarnice de a o scoate din apă, salvarea a venit de la un Touareg
17:17Lovitură pentru Piedone și Liviu Negoiță: biroul electoral le-a respins lista de candidați la Consiliul Local al Sectorului 1. Motivul: listele de semnături, falsificate brutal
14:49Care sunt companiile low-cost care oferă de multe ori prețuri chiar mai bune decât Wizz Air în Europa. Ofertele pentru destinații de vacanță în 2024, foarte ieftine
13:11Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
12:29Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”
08:05Ai semnat contract de credit cu banca fără să fii atent? O poți da în judecată pentru clauze abuzive. Mulți clienți au luat bani înapoi
07:55A turnat țărani la Securitate, a fost declarat de o instanță colaborator al Securității, dar poate candida la alegerile locale
22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau
18:33Șeful unei echipe de dulgheri de pe un tronson al autostrăzii Pitești – Sibiu are 71 de ani și este tatăl a opt copii
17:27Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
15:55Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”