/

O nouă crimă de război a lui Putin: 12 civili morți și 33 răniți la Mikolaiv (sudul Ucrainei) după un atac cu rachete

Civili morți și răniți în Mikolaiv
Civili morți și răniți în Mikolaiv (sursa: Agerpres)

Civili morți și răniți în Mikolaiv. Douăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 33 au fost rănite, marţi, într-o lovitură rusă care a distrus parţial clădirea administraţiei regionale din Mikolaiv, în sudul Ucrainei, potrivit unui nou bilanţ anunţat de serviciile ucrainene de salvare, notează AFP.

Civili morți și răniți în Mikolaiv

„Potrivit anchetei (…), forţele armate ruse au lansat un atac cu rachetă” împotriva acestei clădiri, a explicat, la rândul său, serviciul de presă al procurorului general Irina Venediktova.

Citește și: Rusia, negocieri de formă: promite să se retragă din zonele în care ucrainenii oricum contra-atacă cu succes

Niciun obiectiv militar nu a fost vizat, „locuitorii din Mikolaiv nu reprezentau nicio ameninţare pentru Rusia. Şi, în ciuda acestui fapt, ca toţi ucrainenii, au devenit ţinta trupelor ruse”, afirmase preşedintele Volodimir Zelenski cu câteva ore mai devreme, într-un discurs în faţa Parlamentului danez.

Acesta oferise un bilanţ cu şapte morţi şi 22 de răniţi care a crescut ulterior la nouă morţi şi 28 de răniţi.

Mikolaiv, plasat strategic pe ruta spre Odesa

După câteva zile de repaos, atacul rus a surprins marţi dimineaţă populaţia din acest oraş cu jumătate de milion de locuitori pe timp de pace şi care controlează drumul spre Odesa, cel mai mare port ucrainean, în sud-vest.

Linia frontului în regiune s-a deplasat recent spre sud-est de Mikolaiv, în jurul Herson, singurul oraş important asupra căruia Rusia a revendicat controlul total de la începutul invaziei la 24 februarie, în prezent vizat de o contraofensivă ucraineană.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu
20:13Trump anulează vizele studenților străini care au participat la proteste pro-palestiniene, potrivit Casei Albe
20:03Două rafinării rusești foarte importante, avariate grav de drone ucrainene. Și un arsenal rus de rachete a fost țintit de Kiev
19:56BREAKING Trei arestări în cazul tezaurului dacic furat, anunță Poliția olandeză. Coiful și brățările nu ar fi fost recuperate
18:45Un spital modular din Ploiești, care a cost circa trei milioane de euro, nefuncțional la doi ani de la așa-zisa finalizare
16:45Contribuţia bugetară a companiilor din parcurile industriale şi investiţiile atrase în Oradea, 70 milioane de euro în 2024
15:47Zece adolescenți s-au sinucis săptămânal în 2024 în Japonia, număr în creștere față de 2023
15:33Un asteroid cât jumătate de teren de fotbal poate lovi Terra și declanșa distrugeri similare celor din Tunguska din 1908. Care este zona posibilă pentru impact
15:24Extrema dreaptă crește accelerat în Germania, social-democrații lui Olaf Scholz scad masiv. AfD, pe locul 2 în sondaje
15:17240 de posturi vor fi tăiate de la Camera Deputaților, președintele Ciprian Șerban spune că vor mai dispărea și altele
14:13Ministrul Fechet, încă o dezvăluire despre Romsilva: primele în 2024, 178 de milioane de lei, adică 10% din toate cheltuielile cu salarizarea