/

Celebra cremă de ciocolată Nutella, acum și în variantă vegană. Deocamdată, disponibilă doar în Italia, Franţa şi Belgia

Ciocolată vegană, pe bază de plante (sursa: Facebook/Nutella)

Ciocolată vegană, pe bază de plante. Producătorul italian de dulciuri Ferrero a anunţat, marţi, că va începe să comercializeze o versiune pe bază de plante a celebrei sale creme de ciocolată Nutella în mai multe ţări europene.

Ciocolată vegană, pe bază de plante

„În prezent, din ce în ce mai mulţi consumatori aleg să îşi reducă şi chiar să evite produsele de origine animală, din motive ce ţin fie de regimul alimentar, fie de modul de viaţă”, a precizat compania, într-un comunicat de presă.

Citește și: Pensionara cu pensie de 280.000 de lei care conduce Avocatul Poporului nu se mai poate ascunde: trebuie să ia o decizie în privința inechităților cauzate de recalcularea pensiilor

Noua „Nutella Plant-Based” va fi disponibilă, începând cu data de 4 septembrie, în magazinele din Italia, Franţa şi Belgia, a precizat un purtător de cuvânt al companiei.

Pentru a evita orice ingredient de origine animală, compania a decis să elimine laptele şi să adauge ingrediente vegetale precum năut sau sirop de orez în reţeta originală.

Gust fără compromisuri

Ferrero dă asigurări că nu a făcut nici un compromis când vine vorba de gust.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Grupul italian, care pe lângă crema de ciocolată Nutella mai produce şi pralinele Ferrero Rocher şi ouăle de ciocolată Kinder, precizează că „produsul nu este recomandat consumului de persoanele alergice la proteinele din lapte, deoarece este fabricat într-o facilitate în care se procesează lapte”.

Creată în urmă cu 60 de ani, crema de ciocolată Nutella este vândută, în versiunea sa tradiţională, în aproape 170 de ţări.

Averea familiei Ferrero îşi are rădăcinile într-o patiserie de familie din nordul Italiei care folosea alune pentru a înmulţi crema de cacao.

Treptat, a devenit o firmă producătoare de dulciuri, deschizând facilităţi de producţie şi birouri peste hotare după cel de Al Doilea Război Mondial.

În anii ’60, compania a lansat mărcile Nutella şi Kinder Chocolate, iar ulterior a lansat produse precum bomboanele Tic Tac şi Ferrero Rocher.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu