/

BREAKING Rușii se retrag din Herson, construiesc în pripă poduri improvizate peste Nipru din vagoane scufundate

Rușii se retrag haotic din Herson. Forţele ruse îşi pregătesc posibile căi de retragere din regiunea Herson (sud), unde au scufundat în Nipru nouă vagoane pentru a improviza o trecere în zona hidrocentralei Kahovskaia, afirmă Statul Major al armatei ucrainene într-un buletin informativ sâmbătă seara. Rușii se retrag haotic din Herson „În legătură cu acţiunile reuşite ale forţelor noastre privind scoaterea din funcţiune a tuturor podurilor peste fluviul Nipru în direcţia Herson, invadatorii au început să-şi amenajeze căi de retragere”, indică Statul Major ucrainean. Citește și: „Apetitul lui Putin pentru risc (în Ucraina) nu trebuie subestimat”, spune adjunctul CIA. Șeful spionajului

/

Ai vizionat un apartament printr-o agenție apoi ai tratat direct cu vânzătorul ca să nu mai plătești comision? Instanța îi dă dreptate agenției

Ai vizionat imobil prin agenție, plătești. O ieşeancă a încercat să scape de plata comisionului către o firmă de intermedieri imobiliare, cumpărând direct apartamentul prezentat de aceasta. Ai vizionat imobil prin agenție, plătești Urmarea a fost un proces în care firma și-a cerut banii. Dar nu doar comisionul, ci triplul acestuia, plus penalităţi. Citește și: „Apetitul lui Putin pentru risc (în Ucraina) nu trebuie subestimat”, spune adjunctul CIA. Șeful spionajului militar SUA crede că se apropie o decizie majoră Judecătorii nu au acceptat însă şi pretenţiile suplimentare ale agenţiei. Continuarea, în Ziarul de Iași.

/

La ce mai e bun DNA: polițiști anchetați pentru intervenții într-un caz rutier cu carnet săltat

DNA cercetează intervenții pentru permis săltat. Cutremur în poliţia ieşeană. DNA cercetează intervenții pentru permis săltat Şeful din instituţie care răspunde de zona de sud a judeţului Iaşi, alături de un şef de post, sunt anchetaţi de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Şeful secţiei, inspectorul principal de Poliţie Adrian Gorie, ar fi intervenit personal pentru ca unui patron de atelier auto din zonă, la care avea maşina în service, să nu îi fie luat permisul de conducere. Citește și: „Apetitul lui Putin pentru risc (în Ucraina) nu trebuie subestimat”, spune adjunctul CIA. Șeful spionajului militar SUA crede că se apropie

/

Coada tuturor cozilor: peste 24 de ore, timpul de așteptare pentru a ajunge la catafalcul reginei Elisabeta a II-a. David Beckham a stat 13 ore. Prima la rând: o femeie cu origini srilankeze

Peste 24 de ore era timpul de așteptare pentru a ajunge la catafalcul reginei Elisabeta a II-a, în această după-amiază. Coloana este de circa cinci mile, apreciază BBC. Spre seara zilei de sâmbătă, situația pare să se fi ameliorat, iar perioada în care se stă la rând s-ar fi redus la 12 ore. The Telegraph estima că circa 400.000 de persoane i-au adus un ultim omagiu fostei suverane a Marii Britanii. Până luni, ar putea fi 750.000. Coada tuturor cozilor: peste 24 de ore pentru a ajunge la catafalcul reginei Fostul fotbalist David Beckham a ajuns la catafalc vineri după-amiază,

/

După Ucraina, urmează Taiwanul: directorul adjunct al CIA spune că liderul Chinei comuniste a ordonat armatei să fie pregătită de invadarea Taiwanului în 2027

Directorul adjunct al CIA David Cohen spune că liderul Chinei comuniste a ordonat armatei să fie pregătită de invadarea Taiwanului în 2027. Cohen a arătat că la Beijing nu a fost luată încă o decizie fermă, dar armata trebuie să fie gata să execute liderului politic. După Ucraina, urmează Taiwanul Reporterul CNN pe chestiuni de informații și securitate națională, Katie Bo Lillis, a scris pe Twitter că directorul adjunct al CIA, David Cohen, i-a spus că Xi dorește „să aibă capacitatea de a prelua controlul Taiwanului prin forță până în 2027”. Cu toate acestea, el a adăugat că comunitatea de

/

Fiul senatoarei Șoșoacă, prins băut la volan de polițiștii din Ilfov. A încercat să fugă

Fiul senatoarei Șoșoacă, băut la volan. Acesta a fost urmărit de polițiști sâmbătă dimineață pe DN1, după ce a refuzat să oprească la semnalele agenților de la Rutieră.  Fiul senatoarei Șoșoacă, băut la volan Urmărirea nu a durat mult pentru că fugarul a intrat pe calea de acces către o proprietate și nu a mai avut loc de manevre. Agenții au constatat ca acesta avea 0,23 mg alcoolemie alcool pur în aerul expirat. S-a ales cu amendă de 1.885 lei și permisul suspendat pe o perioadă de patru luni. Nu este prima dată când fiul senatoarei Șoșoacă, în vârstă de 20 de ani,

/

FARISEISM Locuitorii superbogați din Martha’s Vineyard, până ieri empatici cu imigranții din America de Sud, au refuzat să găzduiască 50 de ilegali expulzați din Florida

Locuitorii din Martha’s Vineyard, până ieri empatici cu imigranții din America de Sud, au refuzat să găzduiască 50 de imigranți ilegali, expulzați din Florida de guvernatorul republican Ron DeSantis. Comunitatea extrem de bogată din această insulă – fostul președinte Barack Obama are aici o vilă de circa 15 milioane de dolari – s-a declarat depășită de „criza umanitară” generată de sosirea a 50 de ilegali din Venezuela. Unbelievable. Check out the massive tent that was put up for Obama's birthday bash on Martha's Vineyard. You could easily fit 50 people in there and have room for yoga classes, coffee enemas,

/

„Apetitul lui Putin pentru risc (în Ucraina) nu trebuie subestimat”, spune adjunctul CIA. Șeful spionajului militar SUA crede că se apropie o decizie majoră

CIA: Putin, apetit mare pentru risc. Eşecurile şi resursele limitate ale Rusiei în Ucraina arată că forţele sale sunt incapabile să atingă obiectivele iniţiale ale preşedintelui Vladimir Putin privind invadarea ţării vecine, după cum stau lucrurile în prezent, a declarat vineri şeful serviciilor de informaţii al Pentagonului, potrivit ABC News, care citează Associated Press. „Putin va trebui să-şi revizuiască obiectivele” „Ajungem într-un punct când cred că Putin va trebui să-şi revizuiască obiectivele pentru aceasta operaţiune”, a declarat generalul locotenent Scott Berrier, şeful Agenţiei de Informaţii pentru Apărare (Defense Intelligence Agency). „Este destul de clar în acest moment că nu va

/

55 de magistrați belgieni vor sta în închisoare o zi pentru a experimenta traiul deținuților

Magistrați belgieni, în închisoare ca deținuți. Ministrul belgian al justiţiei, Vincent Van Quickenborne, a anunţat sâmbătă că 55 de magistraţi din ţara sa vor fi închişi până duminică, pentru a vedea direct cum este viaţa de deţinut, transmite AFP. Magistrați belgieni, în închisoare ca deținuți Magistraţii, care s-au oferit ca voluntari, au ajuns în cursul dimineţii la închisoarea din Haren, o instituţie penitenciară nouă, cu o capacitate de 1.190 de locuri. Oficial, aceasta se va deschide în 30 septembrie, a declarat agenţiei citate o purtătoare de cuvânt al administraţiei penitenciarelor din Belgia. Până duminică după-amiaza, când vor fi eliberaţi, cei

/

Bani pentru armatele lui Putin: Rusia inundă piața cu diamante. Indienii și belgienii cumpără en-gros la prețuri foarte bune

Rusia inundă piața cu diamante: după o perioadă în care comercianții de diamante au evitat să facă afaceri cu principalul producător din această țară, Alrosa, afacerile au înflorit din nou. Rusia inundă piața cu diamante După luni de paralizie, în care a fost lovită de sancțiunile americane, Alrosa vinde din nou diamante de peste 250 de milioane de dolari pe lună, vânzările în prezent fiind doar cu aproximativ 50 -100 de milioane de dolari pe lună sub nivelurile de dinainte de război, potrivit unor persoane care cunosc situația. Vânzările au revenit pe măsură ce unele bănci indiene au găsit modalități