/

Taximetriștii au voie să mărească tariful până la 5 lei pe kilometru. La Iași. La București, cerul e limita

Crește tariful taximetrelor cu peste 50%. Taximetriştii ieșeni vor putea mări tariful până la o preţ maxim de 5 lei/kilometru. Crește tariful taximetrelor cu peste 50% O astfel de decizie va fi adoptată de către Consiliul Local (CL) în ultima şedinţă ordinară din acest an, care va avea loc joi.  Actuala limită, de 3,2 lei/kilometru, a fost stabilită în 2009, iar creşterea a fost solicitată de către firmele de taximetrie. Citește și: VIDEO Propaganda Kremlinului îi îndeamnă pe cetățenii ruși, într-un clip publicitar, să se înroleze ca să poată cumpăra telefoane mobile copiilor lor. Videoclipul nu arată marca telefonului Acestea au

/

Tim Burton i-a mulțumit unui actor român care apare în „Wednesday” (Netflix): Pur și simplu mi s-au înmuiat genunchii

Tim Burton, mulțumiri unui actor român. Ieşeanul Cezar Grumăzescu joacă rolul antrenorului Vlad în cunoscutul serial „Wednesday”, semnat de regizorul Tim Burton. Tim Burton, mulțumiri unui actor român Actorul a început să cocheteze cu actoria încă din liceu, atunci când s-a înscris în trupa de teatru a Colegiului „Mihai Eminescu” din Iaşi. De atunci au urmat o serie de roluri atât în lumea cinematografică, cât şi a teatrului (a jucat în filme precum „Imaculat”, „Coborâm la prima”, „Diaz – Don’t Clean Up This Blood” şi „Soldiers: Story from Ferentari”). Citește și: VIDEO Propaganda Kremlinului îi îndeamnă pe cetățenii ruși, într-un

/

Povestea unui spion rus arestat la Viena: era cetățean grec, fiu de diplomat și spiona pe teritoriul austriac de ani întregi

Povestea unui spion rus arestat în martie la Viena este relatată, azi, de ziarul Kurier din Austria. Agentul Moscovei avea 39 de ani, era fiul unui diplomat, avea cetățenie greacă, dar origini rusești și spiona în Austria de ani întregi. Și tatăl său, fost diplomat care a lucrat în Austria și Germania, era suspectat că a lucrat pentru Kremlin. Povestea unui spion rus arestat la Viena El a fost arestat la 24 martie 2022, când două echipe Cobra au luat cu asalt locuința sa. Acum, publicația vieneză relatează activitățile în care era implicat. Potrivit der Kurier, spionul rus cu cetățenie

/

VIDEO Propaganda Kremlinului îi îndeamnă pe cetățenii ruși, într-un clip publicitar, să se înroleze ca să poată cumpăra telefoane mobile copiilor lor. Videoclipul nu arată marca telefonului

Propaganda Kremlinului îi îndeamnă pe cetățenii ruși, într-un clip publicitar, să se înroleze ca să poată cumpăra telefoane mobile copiilor lor. Potrivit unui analist BBC al presei din Rusia, Francis Scarr, acest mesaj este complet diferit de cele de până acum, mesaje în care cetățenii ruși sunt îndemnați să lupte împotriva Vestului decadent. Rusia nu produce smartphone-uri. Propaganda Kremlinului îndeamnă pe cetățenii ruși să se înroleze În videoclip, apar două adolescent, dintre care una anunță că strânge bani pentru un smartphone. Colega ei arată, aparent fără legătură cu discuția, că tatăl ei s-a înrolat, simțtea că trebuie să fie alături

/

Majoritatea austriecilor susţin veto-ul ţării lor în cazul aderării României la Schengen, potrivit unui sondaj

Majoritatea austriecilor susţin veto-ul ţării lor în cazul aderării României la Schengen, potrivit unui sondaj publicat de presa din Austria și citat de news.ro. Astfel, 52 la sută dintre cei chestionaţi au spus că aprobă decizia blocării României şi Bulgariei la Schengen, iar 34 la sută au declarat că nu sunt de acord. Majoritatea austriecilor susţin veto-ul în cazul Schengen Veto-ul pentru Schengen este cel mai mult aprobat de votanţii OeVP (popularii conservatori, de dreapta) şi FPOe 9extema dreaptă). Pe de altă parte, sondajul confirmă că naţionalişii din Partidul Libertăţii (FPOe) se bucură de cea mai mare popularitate şi au

/

Putin va face un anunț important săptămâna aceasta, potrivit propagandei ruse. Președintele va conduce o reuniune a Ministerului Apărării

Putin va face un anunț important. Preşedintele rus Vladimir Putin va face un anunţ major săptămâna viitoare la o reuniune la Ministerul Apărării, potrivit unui post public rus citat duminică de agenţia DPA. Putin va face un anunț important „Aşteptăm declaraţii importante”, a declarat la radio-televiziunea publică rusă VGTRK Pavel Sarubin, moderatorul programului „Moscova. Kremlin. Putin”. Conform acestui program, Putin va conduce o reuniune lărgită a Ministerului Apărării; data acesteia încă nu este cunoscută. Liderul de la Kremlin are deocamdată pe agendă o vizită luni în Belarus, unde se va întâlni la Minsk cu aliatul său, preşedintele Aleksandr Lukaşenko. La

/

Statistică: consumul de lichioruri, alcool etilic de fermentaţie alimentar şi alte băuturi alcoolice distilate, a crescut cu 50%, în 2021

Consumul de lichioruri, alcool etilic de fermentaţie alimentar şi alte băuturi alcoolice distilate, a crescut cu 50%, în 2021, în România, arată datele Institutului Național de Statistică. Astfel, consumul mediu de lichioruri, alcool etilic de fermentaţie alimentar şi alte băuturi alcoolice distilate, a sărit de la 0,8 litri, în 2020, la 1,2 litri alcool 100%, pe locuitor, în anul 2021. Consumul de băuturi alcoolice a crescut cu 50% Consumul mediu de băuturi, pe locuitor, a crescut anul trecut la toate băuturile, comparativ cu 2020, cel de bere majorându-se cu 0,3 litri, cel de vinuri cu 2,6 litri. Resursele totale de alcool

/

Der Standard, Austria: OMV n-a vrut să „bruscheze” Rusia, așa că a amânat exploatarea gazelor din offshore-ul românesc. Investițiile în Neptun Deep, estimate la 4 miliarde euro

Publicația Der Standard, din Austria, scrie, într-o analiză publicată sâmbătă, că OMV n-a vrut să „bruscheze” Rusia, așa că a amânat exploatarea gazelor din offshore-ul românesc. Ziarul austriac arată și că, acum, pentru a demara exploatarea, ar fi nevoie de investiții de circa patru miliarde de euro. OMV n-a vrut să „bruscheze” Rusia „Rusia, ca furnizor de gaze al Austriei de mulți ani, nu ar trebui să fie bruscată, motiv pentru care OMV (…) nu a urmărit proiectul Neptun Deep cu graba necesară. Acest lucru este negat de partea austriacă”, a scris Der Standard. Ziarul amintește că anunțul privind descoperirea

/

După ce a strâns relațiile cu Moscova ani de zile, Merkel se relaxează: vorbește despre crime wagneriene într-un podcast

Merkel, după crime rusești, crime wagneriene. Fostul cancelar german Angela Merkel va avea o apariţie episodică la un podcast dedicat crimei în cadrul unui program special de Crăciun, potrivit Focus. Merkel, după crime rusești, crime wagneriene În podcastul „Sprechen wir über Mord?! (Este vorba despre crimă?! – n.r.)” al canalului public SWR ea nu va vorbi despre crime reale, ci despre cazurile criminale din opera în patru acte a lui Richard Wagner „Inelul nibelungilor”. Podcastul în trei părţi dedicat crimei cu fostul judecător federal Thomas Fischer şi prezentatorul Holger Schmidt urmează să fie difuzat începând de duminică după-amiază. „Sunt fericită

/

Rusia și China mută cu rachete nord-coreene în Marea Japoniei: Phenianul a lansat încă două rachete balistice. Coreea de Sud și SUA, în alertă

Rusia, China mută cu rachete nord-coreene. Coreea de Nord a lansat duminică două rachete balistice în Marea Japoniei, la câteva zile după ce Phenianul a anunţat un test reuşit al unui motor cu combustibil solid care are drept obiectiv dezvoltarea unui nou sistem de armament, potrivit CNN. Rusia, China mută cu rachete nord-coreene Statul major interarme sud-coreean a anunţat că a detectat rachetele balistice trase din zona Tongchang-ri, în provincia Phenianul de Nord, în direcţia Mării de Est, numite şi Marea Japoniei. Rachetele au fost detectate între 11. 13 (02.13 GMT) şi 12.05 (3.05 GMT). „Armata noastră a întărit supravegherea