Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a salvat pe Roman Abramovici de sancțiunile SUA, sperând că acesta va media conflictul cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, scrie Wall Street Journal. Zelenski i-ar fi cerut președintelui american Joe Biden să-l scoată pe miliardarul ruso-israelian Roman Abramovici
Șoigu este încă viu, spune Peskov. Kremlinul a susţinut joi că ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, care nu mai fusese văzut în public de aproape două săptămâni, nu are probleme de sănătate, transmite dpa. Presa de stat din Rusia, preluată de
Băsescu nu pierde drepturile de ex-președinte. „Petrov” a colaborat cu Securitatea, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție, dar Traian Băsescu nu pierde drepturile cuvenite unui fost șef de stat. Cel puțin în interpretarea avocatei Elenina Nicuț. Băsescu nu pierde drepturile
Primarul Chirica, turism penal la Vaslui. Edilul de Iași va fi judecat în judeţul vecin. Primarul Chirica, turism penal la Vaslui Curtea de Apel a admis ieri cererea înaintată de apărătorii lui Chirica vizând strămutarea dosarului „Skoda” la o altă judecătorie. Curtea
România, mii de incendii de vegetaţie. Nu mai puţin de 313 incendii de vegetaţie uscată s-au înregistrat în judeţul Iași, de exemplu, de la începutul anului. România, mii de incendii de vegetaţie Patru pe zi, dacă e să facem o medie. În
Refugiații ucraineni cu bani caută lux. Serviciile căutate de ucrainenii refugiaţi la Iaşi se împart, aparent, ca după un titlu de film: „Om bogat, om sărac”. Refugiații ucraineni cu bani caută lux În prima categorie, cerinţele pornesc de la taxiuri rezervate pentru
Helsinki, Varsovia, București ar putea fi noile ținte pentru Putin. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat joi la Varşovia că Rusia a devenit un „stat totalitar”, precizând totodată că, „dacă va zdrobi Ucraina”, preşedintele rus Vladimir Putin „va avansa spre Helsinki, Varşovia,
Ucraina îndeamnă Occidentul să refuze șantajul rusesc. Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba a îndemnat Europa să ignore insistențele Rusiei ca plata pentru viitoarele livrări de gaz rusesc să fie făcută în ruble, potrivit CNN. Ucraina îndeamnă Occidentul să refuze șantajul rusesc
Mai multă propaganda sovietică, mai puțin divertisment. Canalele TV rusești ar trebui să reducă numărul de programe de divertisment difuzate și să difuzeze mai multe filme sovietice și rusești, a declarat joi Vladimir Medinski, negociatorul-șef al Kremlinului în discuțiile de pace cu
O lună după invazia rusă, Ucraina rezistă admirabil. Ba chiar câștigă, ușor, terenul pierdut. Deci, nu mă îngrijorează atât de tare ce se petrece la Kiev, cât ceea ce vedem la București. Submediocritate, lozinci penibile, lipsă de inițiativă, autosuficiență și promovare a