/

Apărătorul Moscovei Iulian Iancu, candidat PSD la șefia ANRE, revoltat că Băsescu a atacat Federația Rusă

Iulian Iancu, candidat PSD la șefia ANRE, era revoltat, în 2005, pe Traian Băsescu pentru că a afirmat că „Federaţia Rusă tratează Marea Neagră ca pe un lac rusesc”. Iancu, revoltat pe Băsescu pentru un atac la Federația Rusă Într-o declarație politică intitulată „Intervenţia politică în stabilirea preţurilor, studiu de caz pentru înlăturarea investitorilor străini” – adică exact ceea ce susține și face PSD acum – Iancu a comentat vizita făcută de fostul președinte Băsescu în Statele Unite în septembrie 2005. „Cu toate că tabloul situaţiei economico-sociale din România este atât de sumbru, Preşedintele Băsescu, cu ocazia vizitei în Statele

/

PSD și dr. Rafila se impun: Memorandum guvernamental privind un acord de cooperare România – Cuba în domeniul sănătăţii

Guvernul Ciucă a aprobat azi un memorandum privind un acord de cooperare România – Cuba în domeniul sănătăţii. Memorandumul de semnare a acordului a fost iniţiat în iulie 2019, când PSD era la putere, iar Viorica Dăncilă conducea Guvernul. Memorandum România – Cuba în domeniul sănătăţii Conform unui comunicat transmis de Guvern, acordul prevede colaborarea între cele două state în mai multe domenii: – medicamentele generice şi esenţiale, inclusiv vaccinuri şi asistenţă pentru aprovizionarea cu medicamente; – accesul populaţiei la asistenţă medicală, inclusiv acoperirea universală cu servicii de sănătate; – serviciile de sănătate publică; – politicile farmaceutice; – prevenirea, supravegherea

/

VIDEO Premierul Ciucă acuză Rusia de crime de război în Ucraina: Agresiune inacceptabilă, comparabilă cu Groznîi și Alep

Ciucă acuză Rusia de crime de război în Ucraina. Premierul Nicolae Ciucă a spus că agresiunea Rusiei în Ucraina este comparabilă cu crimele petrecute în Groznîi, Cecenia, ori Alep, Siria. Citește și: Crește numărul copiilor ucraineni omorâți de ruși: 109 micuți au murit în bombardamente Ciucă acuză Rusia de crime de război în Ucraina „O agresiune inacceptabilă soldată cu suferințe enorme, cu valuri de refugiati care au depășit 2,5 milioane de persoane, cu distrugeri de locuințe, spitale, maternități, grădinițe și școli similare cu cele din Groznîi ori Alep. Toate aceste grozăvii ale războiului le regăsim azi la Mariupol, Herson, Harkov

/

Parlamentul are grupuri de prietenie cu Rusia și Belarus. Predoiu, prietenul Rusiei. Mulți parlamentari și-au anunțat retragerea din grupul cu Rusia, dar pe site nu apare nici o schimbare

Parlamentul are grupuri de prietenie cu Rusia și Belarus, grupuri înființate în 2020, când era clar ce regimuri conduc aceste țări. La 1 martie, parlamentarii din PSD, PNL, USR și AUR au anunțat că demisionează din grupul de prietenie cu Rusia. La 2 martie, în plenul Senatului, senatorul PNL Daniel Fenechiu a anunțat: „Informez plenul că Grupurile parlamentare PNL din Camera Deputaților și Senat – evident că mă refer la Senat – au decis retragerea membrilor din Grupul de prietenie dintre România și Federația Rusă și au înaintat o adresă privind suspendarea activității acestei comisii… acestui grup de lucru pe

/

Polițistul pus de PSD la Agricultură lovește din nou! Întrebat cât va costa mielul de Paște, a declarat: „În momentul de faţă mieii sunt vii”

Polițistul pus de PSD la Agricultură, Adrian Chesnoiu, lovește din nou, întrebat cât va costa mielul de Paște. Polițistul pus de PSD la Agricultură lovește din nou Răspunsul său bizar a venit pe fondul speculațiilor obișnuite în acest sezon că prețul cărnii de miel va crește substanțial de Paște. „Fix exact cât o să plătim pe el. În momentul de faţă mieii sunt vii, nu au fost sacrificaţi şi nu putem să le stabilim preţul în viu la momentul la care discutăm. În funcţie de cererea şi oferta care va exista pe piaţă, se va regla şi preţul”, a declarat

/

Iohannis: România va primi atâţia refugiaţi câţi vin. Nu am de gând să refuz nicio ucraineancă şi niciun ucrainean

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la Chișinău, că România va primi atâția refugiați câți vin.  ”Nu am de gând să refuz nicio ucraineancă şi niciun ucrainean”, a declarat preşedintele, precizând că nu încurajează pe nimeni să-şi părăsească ţara, dar cei care se simt ameninţaţi de război vot primi ajutor în România. România va primi atâţia refugiaţi câţi vin ”România va primi atâţia refugiaţi câţi vin. Nu am de gând să refuz nicio ucraineancă şi niciun ucrainean. Nu intenţionăm să aducem în discuţie un număr sau o cotă, este vorba despre valori în care credem. Refugiaţii trebuie ajutaţi. Câţi vin, atâţia

/

PSD și PNL, cu mințile luate de invazia din Ucraina: liberalii încalcă legea ridicând steagul Ucrainei, pesediștii promovează conspirații

PSD, PNL, razna din cauza Ucrainei. La sfârşitul săptămânii trecute, puteai crede că Ucraina şi-a deschis consulat în Iași sau că preşedintele ori premierul de la Kiev vizitează sediul PNL din municipiu. PSD, PNL, razna din cauza Ucrainei Steagul galben-albastru – nu culorile PNL, ci drapelul ucrainean – fusese arborat alături de tricolorul românesc în faţa sediului PNL. Decizia a fost luată în Biroul Permanent Judeţean al filialei, deşi legea 75/1994 specifică clar condiţiile în care poate fi ridicat steagul altui stat. Citește și: EXCLUSIV Două MiG 21 LanceR puse pe butuci din cauza kerosenului vândut MApN de un fost

/

Penalul Tudorache (PSD) preia, în Parlamentul României, mesajele Moscovei: NATO, SUA și UE nu trebuie să mai furnizeze arme Ucrainei

Penalul Dan Tudorache (PSD) preia, în Parlamentul României, mesajele Moscovei: el susține că NATO, SUA și UE nu trebuie să mai furnizeze arme Ucrainei. Tudorache a rămas deputat PSD, deși, în 2020, Marcel Ciolacu spunea că-l va determina să demisioneze din Parlament, datorită problemelor penale pe care le are. Nu este primul atac al acestui parlamentar PSD la alianțele strategice ale României: exact acum un an el a declarat că David Muniz, Chargé d’Affaires ad-interim al ambasadei SUA la București, este un „cadru cu apucături sovietice”. Penalul Tudorache (PSD) preia mesajele Moscovei La 8 martie 2022, în plin atac al

/

În Moldova se poate: Curtea Constituțională confirmă procedura simplificată de confiscare a averilor nejustificate

Curtea Constituțională din Republica Moldova confirmă procedura simplificată de confiscare a averilor nejustificate, a anunțat președintele acestei țări, Maia Sandu. Curtea Constituțională confirmă procedura simplificată de confiscare a averilor Ea a scris pe Facebook că acum justiția are „toate instrumentele necesare”. „De astăzi, sistemul de justiție are toate instrumentele necesare pentru a-i penaliza pe cei care s-au îmbogățit din activități ilegale. Curtea Constituțională a publicat azi hotărârea sa din 10 martie 2022, prin care admite o procedură simplificată a confiscării averii nejustificate. De acum încolo, confiscarea averii poate avea loc inclusiv dacă persoana în raport cu care există suspiciuni că

/

Premierul Ciucă anunță plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică pentru un an

Premierul Ciucă anunță plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică pentru un an. Guvernul va adopta în această săptămână măsurile la nivel naţional care să reducă presiunea generată de facturile la energie şi gaze naturale, a spus el. Soluţiile Executivului includ plafonări şi compensări ale preţurilor la energie si gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie, a mai arătat şeful Guvernului. Premierul Ciucă anunță plafonarea prețurilor „Traversăm o perioadă complicată, marcată de crize multiple, care necesită decizii şi măsuri eficiente, de contracarare a creşterii preţurilor. În acest sens, am discutat cu ministrul de Finanţe, care se