Un deputat PSD, Daniel Ghiță, cere desființarea DNA pentru că și-a permis să-l ancheteze pe fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu. Ghiță a fost ales în circumscripția Ilfov. În 2020, el a arătat că a fost susținut de Florentin Pandele, soțul Gabrielei
Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, susține că, în anul 2022, peste 10 milioane de oameni depind de bugetul de stat. „Riscăm să devenim un popor de asistaţi social. În 2008, numărul persoanelor asistate de stat, sub diferite forme, a ajuns la 11
Ciolacu vede un pesedist la Cotroceni. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că partidul său nu va pierde viitoarele alegeri prezidenţiale, iar candidatul va fi stabilit prin alegeri interne, nefiind exclusă includerea pe listă a unor personalităţi din afara formaţiunii. Ciolacu
Premierul Finlandei, Sanna Marin, a primit un rezultat negativ al testului antidrog, după ce a fost acuzată că a participat la o petrecere la care s-ar fi consumat cocaină. Sanna Marin, rezultat negativ al testului antidrog Sanna Marin a fost testată pentru
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, se preface că nu știe: prețul final la consumatori este deja plafonat, prin OUG 27/2022. Cu toate acestea, el a cerut, azi, din nou, ca ministrul Virgil Popescu să vină, până la 1 septembrie, cu un act normativ
Două miliarde de lei, acesta este impactul majorării, prin ordonanță, a salariilor bugetarilor, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, la Digi 24. Această informație nu apare în nota de fundamentare a ordonanței, deși legea transparenței decizionale obligă ministerul inițiator să ofere aceste
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat în această dimineață atacuri în rafală la adresa PNL: complotează împotriva PSD, Ciucă nu remaniază, iar Virgil Popescu nu reglementează prețurile din energie. În mod neobișnuit, Ciolacu l-a criticat pe premierul Ciucă, sugerând că acesta fie
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, pare a fi îngrijorat că românii se vor năpusti asupra făinei din greieri: „Lăsaţi-i să cânte acolo unde sunt! Noi mâncăm sarmale, cârnaţi, ouă de găină”, a spus el, într-o intervenție la Antena 3. Nu este clar ce
Alina Gorghiu (PNL), președinte al Senatului și fost lider al liberalilor: Nu exclud coaliţia cu PSD-ul după 2024, dar da, văd un 2024 pivotat de PNL pe dreapta şi de PSD pe stânga. Ea a susținut că nu a existat în Partidul
Încă un politician rus amenință Moldova: după război, Tiraspolul și, probabil, Chișinăul, vor fi incluse într-o nouă provincie rusească, a spus deputatul Dumei de Stat din Rusia, Anatolii Vasserman. Născut la Odesa, el este cetățean rus din 2016. Vasserman a fost ales