/

Sanna Marin, rezultat negativ al testului antidrog. Filmări virale cu finlandeze dansând în semn de solidaritate cu șefa guvernului de la Helsinki

Sanna Marin, rezultat negativ al testului antidrog Foto: Twitter

Premierul Finlandei, Sanna Marin, a primit un rezultat negativ al testului antidrog, după ce a fost acuzată că a participat la o petrecere la care s-ar fi consumat cocaină.

Sanna Marin, rezultat negativ al testului antidrog

Sanna Marin a fost testată pentru mai multe tipuri de droguri, precum cocaină, amfetamină, canabis şi opioide, a precizat Iida Vallin, o consilieră a premierului Finlandez.„Testul antidrog al premierului Sanna Marin din data de 19 august 2022 nu a dezvăluit prezenţa vreunui drog. Testul a fost unul complet. Noi nu am ales modul în care a fost efectuat testul”, a anunţat într-un comunicat biroul de presă al şefei guvernului, Ida Vallin, adăugând că rezultatele au fost semnate de un medic.

Considerată cel mai cool premier european, Sanna Marin, care conduce guvernul Finlandei, a fost filmată la o petrecere, unde dansa, în timp, în fundal, s-ar auzi o discuție despre cocaină. Ea a negat de la început că ar fi consumat cocaină la această petrecere.

Citiți și: Purtător de cuvânt al Romsilva, ex-jurnalist la Antene, despre Sanna Marin: „pițipoanca bețivă, premier al Finlandei (…). Petreceri private, cu alcool și cocaină”

Imaginile apărute în spațiul public, distribuite prin mai multe videoclipuri în Instagram Stories, o arată pe Marin dânsând cu prietenii, iar pe fundal se aud strigăte despre cocaină, potrivit presei finlandeze. Însă dezbaterea despre filmare a a trecut mult dincolo de granițele Finlandei.

Recent, purtătorul de cuvânt al Romsilva, George Colgiu, fost jurnalist în trustul lui Dan Voiculescu, a lansat un atac extrem de brutal împotriva premierului finlandez: „Apar poze cu pițipoanca bețivă, premier al Finlandei, care de când e premier o ține din petrecere în petrecere. Petreceri private, cu alcool și cocaină, sau prin cluburi”.

Solidaritatea femeilor din Finlanda

Filmuleţe cu  femeile care dansează şi se distrează cu prietenii postate cu hashtag-ul „solidaritate cu Sanna” au apărut după ce premierul s-a confruntat cu critici la adresa comportamentului ei, în urma apariţiei unor înregistrări video în care dansează la o petrecere, relata, recent, news.ro.

Sute de finlandeze au postat filmuleţe, în social media, în care apar dansând şi petrecând, în semn de sprijin şi solidaritate cu premierul Sanna Marin, după ce aceasta a fost implicată într-un scandal când a apărut dansând la o petrecere privată, relatează The Guardian.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:41Cum și-a umilit Diana Șoșoacă soțul, de care se desparte cu scandal: în declarația de avere a scris că acesta avea funcția de „secretară” la cabinetul ei de avocatură. Cu ce sumă ridicolă îl plătea
18:43Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cîrstoiu: Rafila vrea sancționarea medicilor care duc pacienții de la stat la privat, iar Negoiță anunță că e gata să candideze la primăria București
17:49Puci Firea – Stănescu pe la spatele lui Ciolacu, plecat în Qatar: la Mureș și Satu Mare, pesediștii au rupt listele comune cu PNL. E probabil să urmeze Bucureștiul
16:50Cât a câștigat, în 2023, fostul ministru Vlad Voiculescu, acum candidat USR la Parlamentul European: în declarația de la Biroul Electoral Central, ocupația sa este „politician”
16:02VIDEO EXCLUSIV Plajele lărgite de pe litoralul românesc favorizează înecurile și infecțiile grave, arată prof. dr. Alfred Vespremeanu-Stroe (Universitatea București)
15:03Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă
13:48Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”. Piedone răspunde astfel după ce Cîrstoiu l-a făcut „Peppa Pig”
12:11Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar
11:00VIDEO Act ratat al premierului Ciolacu: „Este cea mai frumoasă erecție… lecție…”. Actul ratat, la finalul declarației comune cu premierul Qatarului
10:46Interlopul decedat Corduneanu, neatins de justiția română: deși era șeful unuia din cele mai dure clanuri infracționale din România, a fost condamnat doar pentru că și-a spionat fosta nevastă
10:30Grupul IKEA, acuzat că taie pădurile României fără a respecta zonele protejate. Compania neagă acuzațiile, Garda de Mediu va face verificări
10:18Stăpânul Antenelor și al lui Piedone joacă dur pentru a prelua PSD. „Întoarcerea lui Voiculescu la butoane. Ciolacu, cu spatele la zid”, anunță un experimentat consultant politic
22:02Ce multinațională celebră cu sediu în Irlanda îl plătește și cu cât pe Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă la Parlamentul European. Jurnalistul, amator de investiții în monezi crypto
20:54Medicii care au ucis sau schilodit oameni din culpă proprie, de neatins în România: Colegiul Medicilor închide ochii, procurorii par pe dinafară, procesele civile sunt foarte rare
17:57Ciolacu, avalanșă de amenințări către Cîrstoiu: „Nu putem merge mai departe dacă nu clarifică acuzațiile. Nu riscăm nimic pentru că nu și-a depus candidatura”