Senatoarea independentă Diana Șoșoacă defilează la Ambasada Rusiei, la Ziua Diplomatului Rus: fotografii cu ea, ambasadorul Rusiei la București, Valery Kuzmin și alți invitați la acest eveniment. La recepție, în holul ambasadei erau expuse fotografii cu invazia din Ucraina, denumită, în postarea
Străzile din stațiunea Moneasa au rămas în beznă: primăria nu și-a plătit facturile la Enel. Este singura „stațiune de interes național” aflată în această situație. Străzile din Moneasa au rămas în beznă După întreruperea iluminării stradale, Enel ar putea tăia curentul și
Cine este Dorin Recean, propus pentru postul de premier al Republicii Moldova: a fost coleg cu Maia Sandu în guvernul Filat, unde el conducea Internele, iar ea – Educația. În februarie 2022, Maia Sandu l-a adus din mediul privat, unde lucra, și
Medic de la spitalul Târgu Cărbunești lucra la privat în timpul programului și este bănuit că opera cu aparatura de la stat, relatează pandurul.ro. Însă tot ce a putut face managerul spitalului de stat a fost să discute cu el și să-l
Caz excepțional în România: un bugetar, consilier la Consiliul Județean Satu Mare, și-a dat demisia fiindcă nu avea nimic de făcut. „Nu vreau să dau acest exemplu copiilor mei, în condițiile în care fac parte dintr-o familie de antreprenori”, a scris, în
Bode și Ciucă: închisoare pentru proteste. Ministrul de Interne, Lucian Bode, și premierul, Nicolae Ciucă, au inițiat un proiect de lege prin care cei care protestează împotriva abuzurilor și a clasei politice pot ajunge direct la închisoare. Acum, infracțiunile de ultraj sau
„Lansez o provocare către Marcel Ciolacu”, a scris, azi, pe Facebook, fostul premier și lider al PNL. El i-a propus președintelui social-democrat mai multe măsuri de reducere a fiscalității, unele susținute de PSD, iar altele de liberali. Însă Ciolacu îl ignoră de
Parlamentarii mai inventează zile în care angajații stau departe de muncă: ziua de naștere ar urma să fie liberă și plătită de angajator. Mai mulţi senatori au depus, la Parlament, un proiect prin care propun ca persoanele salariate să primească liber cu
Prim-vicepreședintele PNL Rareş Bogdan spune că ministrul Finanţelor, Adrain Câciu, trebuie să dea explicaţii de ce OMV nu plăteşte taxa de solidaritate. De mai multe zile, PSD acuză PNL, prin ministrul Energiei, că a permis această situație, în timp ce liberalii arată
În USR au început bătăliile interne. Și USR Iaşi a intrat în febra alegerilor interne pentru desemnarea candidatului la Primărie. În USR au început bătăliile interne De aproape un an, trei membri ai filialei şi-au anunţat public decizia de a candida: Marius