În 34 de ani de presă, nu am văzut o turmă de alegători atât de încărcați de ură, de frustrări și obtuji la orice argument, precum fanaticii lui Călin Georgescu. Este prima oară în cariera mea de jurnalist în care fac astfel
Urăsc să joc rol de Casandră care anunță dezastre, dar ascultați-mă ce vă spun: „Încă un guvern condus de un Ciolacu care se dă european, dar îl ajută pe Georgescu să fie președinte este catastrofa care va aduce extremiștii la putere”! Mi-aș
Nu vreau să le ridic statuie. Ca simplu alegător, nici măcar nu-i consider politicienii mei favoriți, rămân un fan al modului în care Nicușor Dan reconstruiește Capitala. Dar acum, la cald, la o evaluare cu totul subiectivă și încărcată de emoții, cred
Acum o sută de ani, comunicarea publică și propaganda politică, așa cum erau cunoscute în epocă, au fost asasinate cu lovituri precise, tranșate clinic și reasamblate într-un monstru frankensteinian care urma să devină din ce în ce mai rafinat și mai eficient
În 2004, în ultimele zile ale campaniei prezidențiale, Traian Băsescu a avut un miting în București la care a spus: „Dacă voi găsi vreun ministru corupt îl omor cu mâna mea!”. Colega mea, alături de care monitorizam campania lui Băsescu, s-a enervat
Peste alegerile prezidențiale și parlamentare de anul acesta zboară nu o lebădă neagră, ci un stol întreg. Lebede negre gălăgioase, furioase. Din start, campania electorală dublă era atipică în ultimii 35 de ani, cu cele două tururi ale prezidențialelor îmbrățișând scrutinul parlamentar
Luni dimineață, Marcel Ciolacu a fost trimis cu jet-ul de către popor pe locul trei în primul tur al prezidențialelor, loc care-i asigură un binemeritat concediu departe de politică. Peste două săptămâni, va avea loc finala între Elena Lasconi și Călin Georgescu.
„Cine va intra în turul II?” este întrebarea cu care am fost bombardat în aceste zile. Răspunsul este: nu știu. Și, deși par lozinci, chiar vor conta a) mobilizarea fiecărui partid și b) efortul de a contabiliza fiecare vot. Citește și: Cotele la
Marcel Ciolacu a mituit, în 15 luni de când conduce Guvernul, circa șase milioane de alegători. Sunt aproape patru milioane de pensionari care au primit o majorare consistentă a pensiei în 2024, mai avem 1,3 milioane de bugetari a căror salarii cresc
Să fie clar de la început: sunt 100% de acord cu Donald Trump când spune că statele europene trebuie să-și majoreze alocarea pentru Apărare dacă vor să beneficieze de protecția SUA. Nu poți cere americanilor să plătească taxe și impozite ca să