/

Kremlinul o preferă pe Kamala Harris la Casa Albă: La fel ca toți democrații, e mai predictibilă. Dar asta nu va îmbunătăți relațiile noastre cu SUA

Rușii o preferă pe Kamala Harris. Rusia o consideră pe candidata prezidenţială democrată americană Kamala Harris un oponent mai predictibil decât republicanul Donald Trump, deşi în niciunul din cazuri nu există o perspectivă de îmbunătăţire a relaţiilor cu Washingtonul, a indicat purtătorul

/

Extremiștii de la AfD, câștigători în Turingia și pe locul al doilea în Saxonia, la mică distanță de CDU, la alegerile regionale de duminică

Turingia a votat: AfD câștigă alegerile. Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a câştigat detaşat alegerile regionale din Turingia şi s-a plasat pe locul al doilea, la mică distanţă după Uniunea Creştin-Democrată (CDU), în Saxonia, cele două landuri federale din estul Germaniei

/

Polonia nu a renunțat la a cere reparații Germaniei pentru invazia de la 1 septembrie 1939, spune președintele Duda. Nu a fost făcută publică o sumă, dar anterior era vorba de una uriașă: 1,3 trilioane de euro

Polonia cere compensaţii din partea Germaniei. Preşedintele polonez Andrzej Duda, care a susţinut un discurs duminică la cea de a 85-a comemorare a invadării Poloniei de Germania, a cerut din nou compensaţii din partea Germaniei pentru pagubele suferite în timpul celui de

/

Ofensiva rusă în Ucraina continuă înspre orașul strategic Pokrovsk iar situația acolo este „dificilă”, arată comandatul forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski

Situația e „dificilă” pe frontul Pokrovsk. Comandatul forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat, duminică, că situaţia este „dificilă” în zona principalului atac al Rusiei, care este concentrat în estul Ucrainei, dar a precizat că toate deciziile necesare sunt luate. Situația e „dificilă”

1 50 51 52 53 54 336