Biden așteaptă ca Putin să se țină de cuvânt. Joe Biden a declarat marţi că Occcidentul aşteaptă să vadă dacă Rusia „se ţine de cuvânt” în privinţa reducerii activităţii sale militare în direcţia Kiev şi Cernigov, în Ucraina potrivit AFP. Biden așteaptă
Rușii acuză Ucraina că a bombardat depozitul de muniție. Au apărut imagini cu o explozie uriașă în Belgorod, în vestul Rusiei, la locul unui depozit de arme suspectat că ar fi fost lovit de o rachetă ucraineană, acuză Kremlinul, potrivit DailyMail. Rușii
Rușii se repoziționează, nu se retrag. Forţele ruse din jurul Kievului au început o „repoziţionare”, „nu o retragere reală”, şi ar putea pregăti o „ofensivă majoră” în altă parte în Ucraina, a afirmat marţi purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării,
Civili morți și răniți în Mikolaiv. Douăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 33 au fost rănite, marţi, într-o lovitură rusă care a distrus parţial clădirea administraţiei regionale din Mikolaiv, în sudul Ucrainei, potrivit unui nou bilanţ anunţat de serviciile ucrainene de
Președintele Franței, Emanuel Macron a vorbit din nou cu omologul său rus, Vladimir Putin, și a aflat că nu poate ajuta civilii in Mariupolul asediat. Macron a vorbit din nou cu Putin Condiţiile unei lansări, în zilele următoare, a unei operaţiuni umanitare
Belgia a anunțat că expulzează 21 de diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj. Azi, au mai făcut anunțuri asemănătoare Olanda și Irlanda. Ieri, Macedonia de Nord a expulzat cinci cadre ale regimului de la Moscova. Polonia deține, deocamdată, recordul: a expulzat 45 de
Trupele rusești se retrag din jurul Kievului, au anunțat oficiali americani citați de Jim Sciutto, corespondentul CNN pe chestiuni de securitate națională. Potrivit lui Sciutto, acești oficiali vorbesc de o schimbare majoră de strategie a Rusiei. Trupele rusești se retrag din jurul
Integrarea în NATO, în constituția Ucrainei. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut că cererile Rusiei privind neaderarea Ucrainei la NATO şi neutralitatea sa sunt examinate cu seriozitate, dar că pentru aprobarea lor se impune amendarea Constituţiei ţării sau un referendum, ambele interzise
România, tărâm sigur pentru refugiații ucraineni. Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, marţi, cu omologul său Volodimir Zelenski, căruia i-a dat asigurări că țara noastră va avea grijă de toți refugiații ucraineni care vin România, scrie Agerpres. România, tărâm sigur pentru refugiații ucraineni
Kremlinul dezminte otrăvirea lui Abramovici. Preşedinţia Rusiei a dezminţit marţi ştirile despre o presupusă otrăvire a miliardarului Roman Abramovici, susţinând că este vorba de o acţiune de „război informaţional” împotriva Rusiei, scrie Agerpres. Kremlinul dezminte otrăvirea lui Abramovici Purtătorul de cuvânt al