/

Trump îl laudă iar pe Putin și spune despre NATO că este „orice, dar nu inteligent”

Trump critică NATO, laude pentru Putin. Fostul preşedinte american Donald Trump l-a elogiat pe „inteligentul” Vladimir Putin şi i-a criticat pe liderii occidentali pe care el i-a considerat „atât de proşti”, sâmbătă seară, la o mare convenţie anuală a conservatorilor american, în Orlando (Florida), informează AFP, potrivit news.ro. Trump critică NATO, laude pentru Putin NATO, a spus el, „pare orice, în afară de inteligent” lovind Rusia cu sancţiuni în loc să decidă să „o sfărâme în bucăţi – cel puţin psihologic”.   „Problema nu este că Putin este inteligent, pentru că sigur este”, a continuat el. „Adevărata problemă este că liderii

/

BREAKING NEWS Șefa Comisiei Europene a anunțat că bănci rusești vor fi excluse din SWIFT

Bănci din Rusia, excluse din SWIFT. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a anunțat sâmbătă noapte că „un număr de bănci rusești vor fi excluse din SWIFT”. De asemenea, o parte din activele Băncii Centrale Ruse vor fi înghețate de către aliații occidentali. Bănci din Rusia, excluse din SWIFT În timp ce von der Leyen anunța noile sancțiuni, Kievul se afla sub tirul artileriei ruse. „Vedem cum armata rusă comite crime barbare la câteva zeci de km de granița UE, bombardează și ucide populația civilă. Lumea vede de asemenea rezistența eroică a Ucrainei”, a mai spus von der Leyen.

/

Sâmbătă spre duminică, cea mai grea noapte în Kiev. Se așteaptă bombardamente intense

Sâmbătă spre duminică, cea mai grea noapte în Kiev. Cea mai grea noapte în Kiev Sirenele antiaeriene sună în capitala Ucrainei, autoritățile au avertizat populația să se adăpostească pentru că ar urma o serie masivă de raiduri aeriene. Citește și: Pierderi devastatoare pentru trupele ruse în a treia zi de invazie în Ucraina. Ajutor militar extern pentru Kiev, inclusiv din Germania Bombardamentul rusesc ar fi mult mai amplu decât cele de până acum, vorbesc surse de la fața locului. Informațiile neconfirmate vorbesc de raiduri de rachete și bombardiere rusești care ar fi decolat din Crimeea cu ținta Kiev. В Києві

/

Serviciul ucrainean de frontieră: cei 13 grăniceri de pe Insula Șerpilor ar putea fi în viață

Cei 13 grăniceri de pe Insula Şerpilor, raportaţi ca fiind ucişi de militarii ruşi, ar putea fi, totuşi, în viaţă, anunţă, sâmbătă, Serviciul de Grăniceri al Ucrainei. Autorităţile încearcă să confirme informaţia. Cei 13 grăniceri de pe Insula Şerpilor ar putea fi în viață ”Credem cu tărie că toţi apărătorii ucraineni ai Insulei Şerpilor ar putea fi în viaţă”, este mesajul postat, sâmbătă, pe pagina de Facebook a Serviciului de Grăniceri al Ucrainei, citată de news.ro.   Sursa citată precizează că, potrivit informaţiilor din presa rusă, poliţiştii de frontieră de pe insulă ar fi fost trimişi la Sevastopol, după atacul din

/

Germania, schimbare radicală de atitudine: va livra Ucrainei lansatoare de rachete şi rachete Stinger, spaima elicopterelor rusești

Germania va livra Ucrainei „cât mai repede posibil” 1.000 de lansatoare de rachete şi 500 de rachete sol-air de tip Stinger pentru a ajuta această ţară să facă faţă invaziei armatei ruse, a anunţat sâmbătă guvernul de la Berlin, transmite AFP. Rachetele de tip Stinger au devenit celebre în Afganistan, când această țară se lupta împotriva URSS. Rachetele furnizate de americani luptătorilor afgani au fost esențiale pentru victoria acestora, obligând aviația sovietică să opereze la mare altitudine, pierzânduși precizia. Germania, schimbare radicală de atitudine Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit a transmis că Germania va începe să furnizeze

/

Pierderi devastatoare pentru trupele ruse în a treia zi de invazie în Ucraina. Ajutor militar extern pentru Kiev, inclusiv din Germania

Pierderi devastatoare pentru aviația rusă, susține partea ucraineană, într-un bilanț al confruntărilor de sâmbătă, 26 februarie. Pierderi devastatoare pentru aviația rusă Potrivt datelor furnizate la 20.30, ora României, de către Statul Major al armatei ucrainene, partea rusă a pierdut 11 elicoptere, două avioane de transport IL-76 – pierdere confirmată de oficialii americani – trei avioane de atac SU – 30 CM și două SU- 25, un avion cu reacție dezvoltat pe vremea URSS. În plus, o dronă fabricată în Turcia, Bayraktar TB-2, a distrus o întreagă coloană de blindate. Convoiul militar rus se îndrepta spre orașul-cheie Kherson, din apropierea Crimeei.

/

Lovitură dură pentru Putin: Germania, pregătită să accepte scoaterea Rusiei din SWIFT

Germania, pregătită să accepte scoaterea Rusiei din SWIFT: un oficial francez afirmă că un consens pe acest subiect ar putea fi anunțat în curând. Discuţiile dintre membrii Uniunii Europene cu privire la excluderea Rusiei din sistemul internaţional de plăţi Swift sunt aproape să se finalizeze cu succes, a declarat sâmbătă un oficial de la Palatul Elysee. Germania, pregătită să accepte scoaterea Rusiei din SWIFT Responsabilul, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a declarat că niciun stat membru al UE nu blochează excluderea Rusiei din sistem, dar că discuţiile sunt încă în curs de desfăşurare, relatează Reuters. Ministerul de externe german

/

Ministerul britanic al Apărării dezvăluie strategia rusă: Direcția principală este Kiev, dar noaptea aceasta vor fi doar lupte limitate

Ministerul britanic al Apărării dezvăluie strategia rusă: direcția principală este Kiev. Forțele rusești evită să intre în orașele mari, pe care le încercuiesc, mai arată acest minister într-o postare pe Twitter. . Datele postate de britanici arată că grosul trupelor rusești s-a apropiat, noaptea trecută, cu 20 de km față de Kiev, adică de la o distanță de 50 km la 30 km. În această noapte se anticipează lupte limitate cu unități de sabotori, în capitala Ucrainei. De altfel, azi, ministrul ucrainean de interne a anunțat că 25.000 de arme automate au fost distribuite locuitorilor Kievului. Însă oficialii britanicii remarcă

/

Zelenski i-a mulțumit lui Erdoğan că a interzis accesul navelor de război ruse în Marea Neagră. Erdoğan tace. Reuters și alte surse indică indecizie la Ankara

Erdoğan, indecis pe interdicția navelor rusești. Turcia ar fi interzis trecerea navelor de război rusești prin Marea Neagră, potrivit unei postări pe Twitter a președintelui Ucrainei. Volodimir Zelenski i-a mulțumit președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan. Erdoğan, indecis pe interdicția navelor rusești Oficial, însă, președintele Turciei nu a făcut nici un comentariu pe subiect. Mai mult, potrivit publicației Middle East Eye, care citează un oficial turc, Erdoğan nu i-ar fi spus lui Zelenski că închide Bosfor și Dardanele pentru vasele de război ruse. „Turcia încă nu s-a decis în legătură cu acest subiect”, a spus înaltul oficial turc, citat de Middle East

/

Erdoğan îl abandonează pe Putin, potrivit lui Zelenski: Turcia ar fi interzis navelor rusești de război intrarea în Marea Neagră

Turcia, interdicție navelor de război ruse. Turcia ar fi interzis trecerea navelor de război rusești prin Marea Neagră, potrivit unei postări pe Twitter a președintelui Ucrainei. Volodimir Zelenski i-a mulțumit președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan. Turcia, interdicție navelor de război ruse „Îi mulțumesc prietenului meu, domnului președinte al Turciei Erdogan și oamenilor din Turcia pentru sprijinul lor puternic. Interzicerea trecerii navelor de război rusești în Marea Neagră și sprijinul militar și umanitar semnificativ pentru Ucraina sunt extrem de importante astăzi. Oamenii din Ucraina nu vor uita asta niciodată!”, a scris Zelenski sâmbătă pe Twitter. I thank my friend Mr. President