„Zombificarea” începe de la vârste fragede în Rusia. Potrivit Centrului de Cercetare a Opiniei Publice din Rusia, 51% dintre toți rușii sunt în favoarea faptului că copiii lor aud la școală propagandă despre „operațiunea militară specială” din Ucraina. 67% sunt convinși că
Știe Lavrov cum e mai bine cu politica externă în UE. Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat marţi în Algeria că Uniunea Europeană „nu are o politică externă”, ca reacţie la propunerea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, de a
Portugalia a primit, la 9 mai, prima tranșă de bani din PNRR: 1,16 miliarde de euro, arată site-ul Comisiei Europene care monitorizează evoluția acestui program. În schimb, România nici măcar nu a depus cerere pentru prima tranșă din PNRR – aprobarea poate
Guvernul de stânga-dreapta, fără soluții. Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, de la 10,15% în martie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, potrivit datelor
Luptele din Insula Șerpilor continuă. Luptele între forţele ucrainene şi cele ruse pe Insula Şerpilor continuă, Rusia încercând să-şi consolideze trupele, care sunt expuse, a anunţat miercuri Londra, informează Reuters. Luptele din Insula Șerpilor continuă „Dacă Rusia îşi consolidează poziţia pe Insula
România vrea să cumpere submarine. România are nevoie să se înarmeze cu submarine, consideră ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Acesta susține că Marea Neagră s-a aglomerat şi „este plină de rechini”, prin urmare România trebuie să achiziționeze submarine pentru că este important „să
Germania reduce masiv birocrația pentru a putea importa, rapid, gaze lichefiate, arată agenția Bloomberg. Această țară dorește să-și diminueze rapid dependența de gazele rusești și, într-un an, să fie un jucător major pe piața gazelor lichefiate, explică agenția. Potrivit Bloomberg, legislația care
Construirea terminalului de pasageri va dura 16 luni. Șeful Strabag şi cel al Aeroportului au parafat contractul de extindere a aerogării. Proiectarea şi construirea uriaşului terminal de pasageri vor dura 16 luni. Construirea terminalului de pasageri va dura 16 luni Şase luni
Salariile mici, principala problemă. Organizaţiile medicale din sistemul sanitar atrag atenţia asupra faptului că atât la nivel naţional cât şi la nivel local vom intra într-o zonă de risc sanitar. Salariile mici, principala problemă Deocamdată, cel mai mare deficit se constată la
Urbanism secret la Iași. Excesul de zel în interpretarea legilor este contagios în Primăria Iaşi. O comisie de specialişti în urbanism, acolo unde ajung prima dată pentru avizare proiectele urbanistice din oraş, condiţionează prezenţa consilierilor locali (ca invitaţi) la dezbateri cu semnarea unui