/

Comisia Europeană reduce puternic prognoza de creștere economică a României

Comisia Europeană reduce prognoza de creștere economică a României. Bruxelles-ul estimează că economia românească va crește cu 4,2% în acest an, potrivit prognozei de iarnă publicate astăzi. Estimarea de creștere pentru economia României în acest an a fost diminuată substanțial față de toamna anului 2021, când se situa la 5,1%. Comisia Europeană reduce prognoza de creștere „Spre finalul anului 2021, avansul creşterii s-a calmat din cauza restricţiilor de aprovizionare, a noului val de infecţii cu COVID-19 şi a relansării puternice a inflaţiei. În pofida acestei pierderi de elan, care ar urma să continue şi în primăvara lui 2022, cele mai

/

Un militant pro-autostrada A8 va fi consilier al ministrului Transporturilor

Militant pro-autostrada A8, consilier la Transporturi. Activ de mai bine de cinci ani în favoarea Autostrăzii Unirii, Cătălin Urtoi a condus, alături de Ionel Apostol, Asociaţia „Împreună pentru A8”. A reuşit să organizeze nu doar marşuri impresionante în coloane de autovehicule, dar şi întâlniri la Bucureşti. Militant pro-autostrada A8, consilier la Transporturi Cum a fost inclusiv cea de acum două luni, cu ministrul Transporturilor, cu şefii şi tehnicienii Companiei de autostrăzi, cu parlamentari ieşeni şi reprezentanţi ai celorlalte asociaţii pro-autostradă. Citește și: GALERIE FOTO Americanii au intrat în țară miercuri seara. Primul convoi, cu tehnică militară Pe lângă evidenţa lucrărilor la

/

Construcția noii săli a sporturilor din Iași, stopată din cauza creșterii prețurilor la materiale

Licitaţia pentru construirea Sălii Polivalente, anulată. Decizia a fost luată de conducerea Primăriei după ce au fost actualizaţi indicatorii tehnico-economici. Refacerea devizului a dus la o creştere a costurilor de aproape 60%, de la 213 milioane lei la circa 340 milioane lei. Această creştere a fost cauzată de majorarea preţurilor la materiale de construcţii, în special în ceea ce priveşte oţelul, cimentul şi aluminiul.  Licitaţia pentru construirea Sălii Polivalente, anulată Aceste materiale au ponderea cea mai semnificativă în cazul proiectului, iar preţurile cu crescut, în doar şase luni, cu 60%, 15% şi, respectiv, 50%. În cazul benzilor laminate din oţel,

/

Parchetul a deschis dosar penal în cazul plângerii privind teza de doctorat plagiată a premierului Nicolae Ciucă

Dosar penal pentru plagierea tezei de doctorat. Parchetul General a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem, ca urmare a unei plângeri în care se reclamă faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Informaţia a fost confirmată de procurorul Alexandru Ionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului General, care a precizat că plângerea a fost depusă la sfârşitul lunii ianuarie, dosarul fiind constituit la Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Potrivit unui articol publicat de PressOne, care citează surse, procurorii au ridicat în acest caz documente de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol

/

Nicolae Ciucă: Suntem pregătiți să facem față oricăror provocări de securitate

România e pregătită să facă față provocărilor de securitate. Măsurile diplomatice şi cele de asigurare a apărării şi descurajării în interiorul NATO dau siguranţa că, indiferent de ceea ce se întâmplă, suntem pregătiţi să facem faţă oricăror provocări de securitate, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, referindu-se la situaţia creată între Ucraina şi Federaţia Rusă. El a fost întrebat într-un interviu acordat Antena 3 cum vede situaţia de securitate pe Flancul de est al NATO şi dacă la graniţa românească ar putea ajunge forţe ale Federaţiei Ruse care au invadat Ucraina. „Putem să vedem cât se poate de clar că există

/

Sindicaliștii din administrația publică intră în grevă japoneză

Sindicaliștii din administrația publică fac grevă japoneză. Angajaţii din administraţia publică membri ai sindicatelor afiliate Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) intră joi în grevă japoneză, potrivit unui comunicat remis miercuri de CNS Cartel ALFA. În timpul acţiunii de protest, salariaţii din administraţia publică membri de sindicat îşi vor desfăşura activitatea în condiţii normale, fără întreruperea programului de lucru, însă vor purta banderolă albă sau vor posta pe uşa biroului, în semn de protest, anunţul care conţine revendicările sindicale. Citește și: Simion, Puric, Călin Georgescu: extremiștii și conspiraționiștii intens mediatizați la Antena 3 Organizaţia sindicală solicită Guvernului în primul

/

GALERIE FOTO Americanii au intrat în țară miercuri seara. Primul convoi, cu tehnică militară

Americanii au intrat în România. Un prim convoi cu tehnică militară a unui detaşament american, ce va fi prezent în România ca parte din angajamentul SUA faţă de aliaţii NATO, a intrat în România miercuri seară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I. Alte două convoaie sosesc pe parcursul nopţii. Toate se deplasează spre Constanţa joi dimineaţă. Convoiul format din transportoare blindate şi echipamente militare a avut culoar special de trecere la frontieră. Camioanele s-au oprit într-o parcare din punctul de frontieră, unde rămân până dimineaţă. Americanii au intrat în România. Primul convoi, tehnică militară Comandantul Batalionului 191 Infanterie

/

Primele convoaie cu tehnică militară SUA intră în România miercuri seară

Convoaie cu tehnică militară americană intră în România în seara zilei de miercuri. Ele vor ajunge în țară pe la Nădlac (judeţul Arad) şi se vor deplasa către Mihail Kogălniceanu (judeţul Constanţa). Restul tehnicii de luptă, precum şi militarii Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie vor ajunge în România în perioada următoare. Convoaie cu tehnică militară americană intră în România „Primele elemente de tehnică militară ale detaşamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar vor intra în seara zilei de miercuri, 9 februarie, în România pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad. Ora

/

BNR se așteaptă ca inflația să ajungă peste 10%

Inflația va depăși 10%, estimează Banca Națională. Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să-şi accentueze semnificativ creşterea în trimestrul II 2022 şi să urce la un nivel de două cifre, arată prognozele BNR. Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, miercuri, majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 10 februarie 2022. Inflația va depăși 10%, estimează Banca Națională În şedinţa de miercuri, Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia februarie 2022, document ce încorporează cele mai

/

În ministerul lui Grindeanu, sinecurile cresc cu 13%, plus un post de secretar de stat

Ministerul Transporturilor își sporește numărul funcționarilor cu 73, arată un proiect de hotărâre de reorganizare a acestui minister. Ministru al transporturilor este Sorin Grindeanu, PSD, care ocupă și postul de vicepremier în guvernul Ciucă. Grindeanu a fost premierul care, în regimul Dragnea, a emis controversata ordonanță de urgență 13/2017. Ministerul Transporturilor își sporește numărul funcționarilor Proiectul de hotărâre arată că numărul de angajați ai ministerului crește de la 514 la 587. În plus, la Aeroclubul României vor fi angajate 336 de persoane, față de 312, cât erau prevăzute în HG 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Noile