/

Disperare în Rusia: ordinele de încorporare se pot trimite acum pe e-mail, potrivit unei legi votate în regim de urgență, nu înmânate personal. Foarte mulți tineri se ascund, vor să fugă din țară

Putin a început recrutarea prin e-mail. În viteză şi fără dezbateri, Rusia a adoptat miercuri o lege care simplifică procedurile de mobilizare în armată, îi pedepseşte pe cei refractari, un text care a suscitat mari nelinişti celor care nu vor să lupte

/

Firea l-a dat afară, de urgență, pe activistul Vișinel Bălan de la Protecția Copilului, după ce acesta a vorbit public despre sinuciderile copiilor din centrele de plasament

Firea s-a debarasat de Vișinel Bălan. Dar nici o autoritate nu-și asumă demiterea lui Vișinel Bălan, cunoscut activist (inclusiv în presa internațională – aici, un articol din The Guardian) pentru drepturile copiilor instituționalizați, din funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția

/

Stolojan: „Spor de 50% pentru cei care chipurile lucrează cu fondurile europene nu se justifică”. Plus: „Înțeleg că avem vreo 200 de secretari de stat. Incredibil”

Fostul premier și președinte al PNL Theodor Stolojan a declarat, într-un interviu pentru PSNews, că „acest spor de 50% pentru cei care chipurile lucrează cu fondurile europene nu se justifică sub nicio formă la această dimensiune”. Defapt.ro este un proiect independent, ne

1 365 366 367 368 369 611