Piața imobiliară, un carusel al groazei. Imobiliarul Cristinel Niculiţă a avut un an 2022 tumultuos. Piața imobiliară, un carusel al groazei Cifra de afaceri a companiei Studio Casa Consult SRL s-a prăbuşit, dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Copou Garden Residence ajungând de la 45,5
Guvernul Ciolacu anunță oficial, în programul de guvernare, la pagina 26, la capitolul privind politicile fiscal-bugetare, că vrea să se împrumute cu 10% din PIB: „Pe termen mediu, datoria publică să nu depășească pragul de 60% din PIB (indicator de convergență nominală
OMV Petrom anunță „cea mai mare descoperire de țiței din ultimele decenii”, în regiunile Oltenia şi Muntenia din sudul României, investiţia în campania de foraj de explorare ridicându-se la aproximativ 20 milioane euro. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul
Câți bani vor câștiga profesorii real. Personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare şi control sau didactic auxiliar va beneficia de o majorare în medie de 25%, adică 1.300 de lei, iar personalul nedidactic va primi 420 de lei. Câți bani vor
În 2024, o creștere cu 50% a salariilor profesorilor va însemna cheltuieli suplimentare de 15 miliarde de lei, arată o analiză economică a RFI, care se întreabă de unde va găsi Guvernul banii. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul
Autostrada A8 ratează aeroportul și spitalul. Reprezentanţii CNAIR spun că nu ar fi rentabilă realizarea ei. Autostrada A8 ratează aeroportul și spitalul Dar reprezentanţii asociaţiilor pro-autostradă şi ai autorităţilor locale s-au arătat contrariaţi de modificare. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click
Funcționar CJ, peste 8.300 lei lunar. Cele mai multe declaraţii de avere depuse de angajaţii CJ pentru anul trecut menţionează venituri de peste 8.000 de lei. Funcționar CJ, peste 8.300 lei lunar Cel mai mult a câştigat şefa Direcţiei Economice. Pentru anul
Polul industrial de la Miroslava (Iași): zona de la marginea „capitalei Moldovei” se dezvoltă accelerat. Polul industrial de la Miroslava (Iași) Aflată la doar opt kilometri de municipiul Iaşi, zona se află într-o continuă dezvoltare urbanistică. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un
Bătălie feroce pe funcții la Poștă. Compania va muta centrul regional de tranzit de la Iaşi la Roman. Bătălie feroce pe funcții la Poștă Decizia ar putea afecta până la peste 100 de salariaţi. În ciuda impactului social, hotărârea conducerii naţionale a
Podul de la Fetești a fost coșmarul minivacanței de Rusalii: s-au înregistrat ore de așteptare, iar șoferii disperați au trimis apeluri la 112. Azi, poliția a nunțat că ar putea devia circulația de la București spre Constanța prin Drajna, astfel încât pe