/

Doar consumatorii vulnerabili vor avea energie la preț subvenționat de la 1 aprilie 2025, anunță ministrul Burduja

Burduja vrea sprijin pentru consumatorii vulnerabili (sursa: Facebook/Sebastian Burduja)

Burduja vrea sprijin pentru consumatorii vulnerabili. „Măsurile pe care le vom lua după 1 aprilie 2025 vor trebui să subvenţioneze preţul la energie electrică şi gaze naturale pentru consumatorii cu adevărat vulnerabili, astfel încât să putem păstra un cost rezonabil”, susţine ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Burduja vrea sprijin pentru consumatorii vulnerabili

„Noi ne dorim să fie un impact cât mai mic. Este posibil ca pentru consumatorii cu un consum de peste 300 de KWh pe lună să se ieftinească facturile, ca urmare a ridicării acestor constrângeri din prezent, dar pentru cei care se încadrează la sub 100 KWh/lună e adevărat că, fără măsuri de subvenţionare, de compensare a preţului, facturile ar putea să crească. Măsurile de după 1 aprilie vor trebui să subvenţioneze preţul la energie electrică şi gaze naturale pentru consumatorii cu adevărat vulnerabili, astfel încât să putem păstra un cost rezonabil. Dacă în prezent un consumator de până la 100 KWh/lună pe lună are o factură la curent de aproximativ 45 lei, probabil că este un cost totuşi suportabil. Deci, atâta timp cât aceste facturi nu vor creşte, cred că ne vom fi făcut datoria”, a precizat Burduja.

Citește și: EXCLUSIV Grupul PSD Buzău a acaparat Opera Națională: directorul Jinga îi dă contracte ex-directorului Dincă, șeful Radioului Public, care îi oferă la schimb roluri de dirijor lui Jinga

Acesta a subliniat că, în prezent, se lucrează într-un grup de lucru interministerial la nivelul Guvernului pentru a defini „foarte bine consumatorul vulnerabil în sectorul energetic”, iar acesta să poată primi un sprijin din partea statului, astfel încât facturile lunare să fie suportabile.

Măsuri pentru marii consumatori

Burduja a adăugat că tot la nivel de Guvern se lucrează şi la un set de măsuri pentru marii consumatori de energie, în condiţiile în care unii dintre acestea şi-au exprimat intenţia de a pleca din România după liberalizarea pieţei de energie.

„Am fost la Alba recent şi am discutat şi cu IPEC şi cu alţi mari consumatori de energie.

Noi vom face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a păstra aceste companii româneşti în România, pentru că ele înseamnă locuri de muncă, dezvoltare, salarii.

Înseamnă, de fapt, competitivitatea economiei româneşti şi ea depinde într-adevăr şi de preţul energiei electrice şi gazelor. (…)

Ne gândim la un set de măsuri pentru aceste companii. Sigur că statul român are şi în prezent scheme de ajutor de stat de 150 de milioane de euro pe an pentru marii consumatori de energie.

Nu cred că IPEC este printre beneficiari, dar sunt beneficiari din judeţul Alba în funcţie de codurile CAEN, aşa cum s-a definit această schemă. Acolo unde nu se aplică, va trebui să găsim alte măsuri”, a spus Burduja.

„Nu depindem de Federația Rusă”

În ceea ce priveşte producţia de energie verde, şeful de la Energie a susţinut că este important pentru sistemul energetic naţional să dezvoltăm nu doar zona de fotovoltaice, ci şi pe cea hidro şi nuclear, iar în ultima perioadă se fac investiţii în acest sens.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

„Energia verde, în principiu, este producţie intermitentă, deci avem producţie când bate soarele, când bate vântul şi dacă avem şi baterii, sigur că putem beneficia şi în afara acestor intervale orare în care avem soare sau vânt, dar nu este o soluţie pentru întreg sistemul energetic naţional.

De aceea, este important să continuăm să terminăm hidrocentralele. S-a început înainte de 1989 şi sper să facem anul acesta o premieră la Răstolniţa, în judeţul Mureş.

Suntem aproape de obţinerea avizului de mediu. Discutăm de câteva zile până la câteva săptămâni când acest lucru se va întâmpla şi asta ne va permite să terminăm acea lucrare.

Avem grupuri pe gaz, pentru că şi aceasta este producţie în bandă, vorbim de Işalniţa, de Turceni, de Mintia. Sigur că avem undeva la 3.500 de megawaţi proiecte pe gaz în România şi CET-uri modernizate la Arad, la Râmnicu Vâlcea, Craiova, cel mai mare dintre ele, care încă este pe cărbune”, a arătat ministrul.

De asemenea, în opinia acestuia, energia nucleară este marele pariu nu doar al României, ci şi al omenirii, pentru că este o formă de energie curată.

„Noi avem o istorie de 50-60 de ani în spate, în care am ales corect, am ales o soluţie occidentală şi, spre deosebire de toţi vecinii, nu depindem de Federaţia Rusă nici pentru combustibil, nici pentru echipamente, nici pentru expertiză.

Avem propriul nostru sector nuclear. Cele două proiecte mari, Reactoarele 3 şi 4, sunt în grafic şi ne dorim în septembrie să vă dăm o veste foarte bună pentru cel mai important contract, iar, odată cu această semnare, proiectul intră pe un drum fără întoarcere.

Se va face şi proiectul reactoarelor modulare mici (Small Modular Reactors – SMR) de la Doiceşti, unde România poate fi printre primele ţări din lume cu asemenea tehnologie. De principiu, în 2029, ar trebui să fie pus în funcţiune primul modul din cele şase, iar fiecare modul are 77 de megawaţi”, a concluzionat Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei a fost prezent sâmbătă în cătunul Peste Valea Bistrii, lângă oraşul Câmpeni, din judeţul Alba, la o casă unde a fost montat un panou fotovoltaic.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 Comments

  1. Iubitorul de hidrocentrale ( a se citi cel care urăște natura și viitorul familiei sale) nu a auzit de sectă și de râuri, pârâuri și izvoare secate, și deci nu știe că hidrocentralele nu vor mai produce ani în șir energie, spre deosebire de soare și de vânt… Dar nu se gândește nici la consumatorii vulnerabili (aceștia consumă puțin, având grijă să stingă becurile, să folosească alți consumatori doar când este nevoie…) se gândește doar la cei care fac risipă (au becuri aprinse în fața casei 24 ore zilnic, folosesc mașini de spălat vase, frigidere pentru băuturi, uscătoare electrice, dispozitive de gătit, aparate de aer condiționat și, mai ales, bormașini) sau au ateliere diverse nedeclarate (tâmplărie, fierărie…) A uitat principiul de bază: consumi mai mult, plătești mai mult…

  2. Se vede că acest Burduja e pui de securist comunist împuțit.Ce face el acuma cu micii consumatori(noi pensionarii),e o crimă sa plătim mai mult,soția a lucrat la IDEB(RENEL)și știu sigur că a fost o perioadă pe vremea lui Ceaușescu când dacă consumai mai mult aveai tarif mă mic,dar nici Ceaușescu nu a făcut tarif mai mare dacă consumai mai puțin.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste
21:42Președintele Trump vrea pace în Ucraina, este un obiectiv oficial al Casei Albe, a spus noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio
21:26Premierul britanic susține crearea unui stat palestinian, idee pe care i-a transmis-o și premierului israelian Netanyahu
21:18Ursula von der Leyen scapă de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID, dar nu și de dosarul EPPO deschis de Kovesi
21:11Tudorache „Diamant”, fostul primar de la Sectorul 1, a scăpat de închisoare: Înalta Curte i-a redus pedeapsa și l-a condamnat cu suspendare