/

Peste o sută de avioane rusești, inclusiv jetul privat al lui Roman Abramovici, pe lista neagră a SUA

Avioane rusești, pe lista neagră americană
Avioane rusești, pe lista neagră americană (sursa: Agerpres)

Avioane rusești, pe lista neagră americană. Departamentul american al Comerţului a trecut pe lista neagră aproximativ 100 de avioane ruseşti, printre care cel al omului de afaceri rus Roman Abramovici şi Boeing-urile companiei Aeroflot, care au încălcat recent sancţiunile SUA împotriva Rusiei, notează AFP.

Avioane rusești, pe lista neagră americană

Statele Unite au interzis avioanelor fabricate în Statele Unite sau având în compunere cel puţin 25% piese de origine americană să intre în Rusia fără o autorizaţie specifică.

Dar, „de la 2 martie 2022, pe baza informaţiilor disponibile publicului, ministerul a identificat o serie de zboruri comerciale şi private din ţări terţe către Rusia, toate fiind deţinute sau controlate de, sau în regim charter ori închiriate de Rusia sau cetăţeni ruşi”, explică ministerul într-un comunicat care publică lista completă a aeronavelor în cauză.

Aceste avioane nu mai pot beneficia de realimentare, întreţinere sau furnizare de piese de schimb ori de servicii.

„Împiedicând aceste aeronave să primească orice serviciu, inclusiv din străinătate, de exemplu”, orice zbor internaţional din Rusia cu aceste aeronave ar putea duce la blocarea lor la sol, a indicat Departamentul Comerţului.

Ce avioane sunt pe listă

Lista cuprinde avioane ale companiilor Aeroflot, AirBridge Cargo, Utair, Nordwind, Azur Air şi Aviastar, precum şi avionul privat Gulfstream G650 al lui Roman Abramovici.

Citește și: Roman Abramovici nu mai poate face bani din clubul Chelsea. Guvernul britanic i-a „înghețat” toate bunurile

„Publicăm această listă pentru a avertiza lumea că nu vom permite companiilor şi oligarhilor din Rusia şi Belarus să călătorească nepedepsite, încălcând legile noastre”, a declarat secretarul american pentru comerţ, Gina Raimondo.

Statele Unite şi aliaţii săi au impus sancţiuni fără precedent împotriva Rusiei în urma invaziei Ucrainei la 24 februarie, reaminteşte AFP.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:54David Popovici, amenințat cu incendierea bolidului Porsche Spyder de către un vecin. Sportivul a cerut ordin de restricție
19:49Navigație pe Prut, cerință a mediului de afaceri din estul României. Finalizarea licitațiilor pentru Autostrada A8, alt obiectiv important
19:38Barajele mai multor lacuri de acumulare și instalațiile hidromecanice aferente vor fi reabilitate cu bani PNRR, dacă Guvernul nu-i pierde
19:23România riscă să piardă 660 milioane euro din PNRR fiindcă a modificat legea pensiilor speciale în favoarea specialilor, după ce primise OK-ul Bruxelles-ului
18:51Guvernul taie un miliard din banii Capitalei. „Cer scuze bucureştenilor că le-am transmis că partidele la guvernare vor înţelege ceva” – Nicușor Dan
17:37Marele scandal al avocaților care își spală rufele în public, faza pe reclamanți și pârâți în instanță
14:42Halucinant: fostul director Romsilva, care la pensionare a primit un bonus de 100.000 de euro, s-a reangajat în aceeași regie și are un salariu astronomic
12:28Subvenția pentru partide în 2025, prevăzută la uriașa sumă de 284 milioane de lei, mai puțin ca în 2024, dar mai mult ca în 2023
11:52Surse Antena 3: Iohannis nu va demisiona și va rămâne la Cotroceni până la instalarea noului președinte
11:50EXCLUSIV Creierul operațiunilor psihosociale derulate de Călin Georgescu este un absolvent al Academiei SRI și fost consilier în CSAT
10:49În fieful lui Bolojan, la Senat, și la Camera Deputaților, nu se taie nici un ban de la salarii, dimpotrivă, cresc ușor cheltuielile în 2025, arată bugetul de stat
10:10„Călin Georgescu prezintă planul de pace al Rusiei. Este un pericol real”, acuză un profesor universitar
22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor