Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, a demisionat. „După un an și jumătate în funcție a venit timpul să-mi anunț demisia”, a declarat Gavrilița. Succesorul ei ar putea fi Dorin Recean, consilier prezidențial pe probleme de securitate. Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, a
Pentagonul cere bani pentru operațiuni ultrasecrete, ale forțelor speciale, în Ucraina, însă vor fi angajați cetățeni ucraineni, susține Washington Post. Operațiunile „surogat” – în care nu sunt implicate forțe speciale americane, ci militari cu contract din alte state – urmăresc colectarea de
Medic de la spitalul Târgu Cărbunești lucra la privat în timpul programului și este bănuit că opera cu aparatura de la stat, relatează pandurul.ro. Însă tot ce a putut face managerul spitalului de stat a fost să discute cu el și să-l
Caz excepțional în România: un bugetar, consilier la Consiliul Județean Satu Mare, și-a dat demisia fiindcă nu avea nimic de făcut. „Nu vreau să dau acest exemplu copiilor mei, în condițiile în care fac parte dintr-o familie de antreprenori”, a scris, în
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat în plenul Parlamentului European că Ucraina a interceptat planurile serviciilor secrete rusești de a distruge Republica Moldova. SIS-ul de la Chișinău a confirmat declarația. Ucraina a interceptat planurile rusești de a distruge Moldova „Recent, am vorbit
Moment patetic la o televizune din Rusia: propagandista Margarita Simonyan spune că mama ei ar fi mândră de ea dacă ar muri pentru țară. Simonyan a încheiat patetic, trimițând un pupic către camere și spunând: „Mămica mea!”, în timp ce publicul aplauda.
Controversatul primar din Mogoșoaia, Paul Precup, ajunge pe mâna Parchetului, la sesizarea ANI: și-a ajutat fiul și alte persoane să obțină „un avantaj patrimonial” în viitorul Sector Zero al Capitalei, prin schimbarea regimului juridic al unor terenuri. Acum un an, Mogoșoaia era
Președintele Klaus Iohannis arată spre PSD pentru faptul că OMV nu plătește taxa de solidaritate. „În baza Ordonanței 186 și a Regulamentului European, făcând toate calculele, am concluzionat că avem o cifră de afaceri în sectoarele respective sub 75%, astfel că nu
Președintele Emanuel Macron n-a vrut, inițial, să-l primească pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Paris, dar s-a grăbit să-i aranjeze un dineu când a văzut succesul vizitei de la Londra, scrie Wall Street Journal. Macron n-a vrut să-l primească pe Zelenski la
Un nou scandal la Universitatea de Medicină și Farmaceutică (UMF) Timișoara: centrul orașului a fost împânzit cu afișe cu numele profesorilor acuzați că iau șpagă de la studenți, ca să-i treacă examenele, și tarifele pe care aceștia le-ar solicita. Scandal la UMF