George Simion, gluma anului, în timpul vizitei în SUA: „Eu sunt cel mai antirus lider politic din România”. Declarația a fost făcută unei jurnaliste de la un post OAN, dar apare într-o postare pe Youtube, la minutul 5, pe canalul George Simion.
Separatiştii din Transnistria cer „protecţia” Rusiei în faţa „presiunii sporite” din partea Republicii Moldova. O rezoluție în acest sens a fost adoptată de aşa-zisul Congres al „deputaţilor de la toate nivelurile” din Transnistria, regiune secesionistă prorusă din cadrul Republicii Moldova, întrunit miercuri
Doi distribuitori ai mesajelor Kremlinului se află pe listele comune PSD-PNL pentru Parlamentul European, pe poziții eligibile: Maria Grapini (PPUSL), ar urma să fie pe locul 10 pe aceste liste, și Vasile Dîncu (PSD), care, deocamdată, este pe poziția opt de pe
Un director de la compania de drumuri Cluj (CNAIR), Eugen Cecan, a stat în concediu medical timp de 31 de luni, în ultimii șapte ani, arată Realitatea TV. Din 2022, el a fost aproape tot timpul în concediu medical, pentru a nu
Pe cine a pus Sorin Grindeanu, ministrul PSD al Transporturilor, șef peste metrou: o doamnă care, timp de zece ani, a reparat semafoarele dintre stații. Două trenuri s-au ciocnit în această seară în stația Timpuri Noi, iar alte două s-au defectat, în
Haos în metroul lui Sorin Grindeanu, care, în calitate de ministru al Transporturilor gestionează acest sistem de transport: două trenuri s-au ciocnit în această seară în stația Timpuri Noi, iar alte două s-au defectat, în incidente separate. Citește și: VIDEO Dezinteres șocant al
După ce a racolat mai mulți primari PNL din Timiș, PSD se laudă că și-a lăsat aliații fără trei consilieri locali din Moreni. Preşedintele PSD Moreni, Gabriel Purcaru, a anunţat marţi, pe Facebook, că şase consilieri locali PNL, Pro România şi PER
Europarlamentarul Claudiu Manda (PSD), soțul Olguței Vasilescu, aflat pe poziția 4 pe listele comune de candidați PSD-PNL pentru Parlamentul European, nu a luat cuvântul în cei peste patru ani în legislativul european – reiese din informațiile de pe site-ul acestui parlament. Surse
Salariile uriașe de la compania care va renova o vilă de protocol cu 56 de milioane de euro: la Compania Națională de Investiții (CNI) salariul mediu pe anul 2024 va fi de 24.615 lei, adică circa 5.000 de euro pe lună. Compania
De unde are bani Regia Protocolului de Stat, RAAPPS, cea care renovează o vilă cu astronomica sumă de nouă milioane de euro: intermediază tipărirea carnetelor de conducere, cu un profit imens. Potrivit legii, fiecare cetățean care are nevoie de permis de conducere,