Fostul secretar de stat în MAE, Iulian Fota, acuză: „Nu mai avem nici un demnitar cu experiență pe situația din Estul Europei, în special pe Rusia, Ucraina sau Moldova”. Fota a fost demis în februarie 2024. El a fost cel care a
Suma uriașă pe care fugarul Ilan Șor dorea să o aducă în Republica Moldova, folosind oameni săraci, pentru a-i finanța noua structură politică: în două transporturi, folosind două curse de pasageri de la Moscova, urmau să ajungă la Chișinău peste un milion
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au fost atenți cu fostul decan al Baroului Dolj: deși avocatul Lucian Săuleanu a fost prins beat la volan, acesta va putea conduce pe perioada de supraveghere. Numele avocatului a fost anonimizat
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, profită de haosul din PSD și anunță că este „tot mai aproape” de o decizie privind candidatura la prezidențiale. Anunțul a fost făcut la postul lui Dan Voiculescu, cu care Geoană a fost aliat. În
Guvernul de dreapta al președintelui argentinian Javier Milei anunță primul trimestru cu excedent bugetar din 2008 până acum. Potrivit lui Milei, Argentina a înregistrat un excedent fiscal trimestrial echivalent cu 0,2% din produsul intern brut (PIB) la începutul anului. Este al treilea
Banca rusească Sberbank, la care guvernul de la Moscova deține 50% din acțiuni, va distribui dividende record în valoare de opt miliarde de dolari, scrie Reuters. Citește și: GALERIE FOTO Între lansarea tristă a lui Cîrstoiu și rechemarea jenantă a lui Firea: cronologia
Raport dur al Departamentului de Stat al SUA: documentul intitulat „2023 Rapoartul de țară privind practicile în domeniul drepturilor omului: România” începe arătând că corupția guvernamentală este „serioasă”. Explozia de la stația GPL Crevedia și implicarea primarului PSD din Caracal este studiu
Între lansarea tristă a lui Cîrstoiu și rechemarea jenantă a lui Firea: cronologia unui eșec, în fotografii. Imaginile au fost surprinse de agenția Inquam. De remarcat este și faptul că președintele PSD Marcel Ciolacu nu are nici o fotografie pe Facebook cu
Un român este locul II în topul chiulangiilor de la Parlamentul European: Claudiu Manda, PSD, soțul Olguței Vasilescu, a ratat să fie prezent la aproape jumătate din voturile în plenul Legislativului de la Bruxelles. Citește și: Prețul uriaș al pantofiorilor roșii cu
Prețul uriaș al pantofiorilor roșii cu care Piedone se împăunează pe rețelele sociale: aceștia sunt produși de Prada și au un preț aproape cât două salarii minime lunare. Nu este prima oară când Piedone se afișează, după ieșirea din pușcărie, cu produse