/

Festivalul Neversea răsuflă greu: firma organizatoare nu a depus bilanț la Finanțe pe 2023 iar la finalul lui 2022 avea datorii de 20 de milioane de lei

Neversea, datorii de zeci de milioane. Festivalul Neversea de la Constanța stă să înceapă, dar firma care-l organizează pare să aibă probleme financiare complicate. „Copilul” lui Buta (Untold) Potrivit site-ului Neversea, festivalul se desfășoară anul acesta în perioada 4-7 iulie. Organizatorul evenimentului,

/

EXCLUSIV Când și de ce PSD a încălcat pactul cu PNL privitor la alegerile prezidențiale, potrivit căruia candidatul unic al celor două partide pentru Cotroceni era propus de liberali

O înțelegere între PSD și PNL referitoare la alegerile prezidențiale a fost parafată în februarie a.c. După alegerile locale, însă, PSD a încălcat înțelegerea pe prezidențiale. Înțelegerea PSD – PNL pe tandem prezidențial PSD și PNL au negociat un pact politic complex

/

Mircea Geoană ar mai sta doar două săptămâni în funcția de la NATO, apoi ar putea demisiona pentru a se ocupa de candidatura la prezidențiale

Geoană va demisiona de la NATO. Motivul: candidatura la alegerile prezidențiale. Anunțul a fost făcut de profesorul Dumitru Borțun, președintele mișcării civice și politice „România Renaște!”.  Mișcarea „România Renaște!”, prin vocea profesorului Dumitru Borțun, i-a cerut lui Mircea Geoană să candideze la

/

Prima dezbatere televizată dintre Biden și Trump a avut loc la Atlanta. Trump nu va accepta rezultatul alegerilor dacă le va considera incorecte. Cei doi s-au insultat fără rezerve

Trump nu recunoaște alegerile dacă pierde. Preşedintele SUA, democratul Joe Biden, s-a confruntat cu contracandidatul său republican în cursa pentru Casa Albă, Donald Trump, în prima dezbatere televizată din această campanie electorală, foarte aşteptată, cu mai puţin de jumătate de an înainte de

/

2024, an de totul sau nimic pentru Ciolacu: dacă va candida la prezidențiale și va pierde, cum e foarte probabil, PSD se va debarasa de el pe modelul Năstase – Geoană – Ponta – Dăncilă

Ciolacu pierde prezidențialele, pierde și PSD. Șansele lui Marcel Ciolacu să ajungă președintele României sunt incerte în acest moment. Nu poate scăpa de Geoană și Ciucă Potrivit mai multor sondaje, un tur doi la prezidențiale în care Ciolacu ar intra cu Mircea

/

GALERIE FOTO Bucuria unei echipe căreia nimeni nu-i dădea nici o șansă: fotbaliștii români, înveliți în drapel pe stadionul calificării în optimile CE

Bucuria fotbaliștilor români, considerați perdanții CE. Selecţionerul echipei naţionale de fotbal, Edward Iordănescu, a declarat, miercuri seara, după egalul cu Slovacia (1-1) şi calificarea în optimile de finală ale EURO 2024, că acesta este momentul primei reprezentative şi seara României. Bucuria fotbaliștilor

1 21 22 23 24 25 239