Țările G7, gata să renunțe la petrolul rusesc. Ţările G7, care l-au acuzat duminică pe Vladimir Putin că a acoperit „de ruşine” Rusia cu acţiunile sale în Ucraina, s-au angajat să renunţe la petrolul rusesc, dar fără a oferi un calendar precis,
Acum 10 ani, un bărbat dona un rinichi fiului, ca să-l scape de dializă. Acum, donatorul este cel care a primit un rinichi nou, pentru a putea trăi. I s-a întors fapta bună Un bărbat care în urmă cu zece ani a
Cum se folosesc lămpile cu ultraviolete. Copiii care fac parte dintr-o grupă a Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 20 din Iaşi au fost expuşi razelor emise de lampa UV, folosită pentru dezinfecţia sălii. Aproximativ 25 de copii se aflau în camera respectivă,
Concursurile pentru selecţia în clasa a V-a la liceele cele mai căutate din Iaşi se apropie, iar emoţiile copiilor şi părinţilor sunt din ce în ce mai mari. Asta pentru că, anul acesta, Inspectoratul Şcolar, împreună cu colegiile şi liceele din Iaşi,
Rușii reinstaurează „epoca sovietică” la Mariupol. Oficialii ucraineni au postat imagini din Mariupol care arată continuarea lucrărilor de restaurare a monumentelor din epoca sovietică de către ceea ce ei numesc „ocupanții”. Petro Andrușcenko, un consilier al primarului orașului de coastă, a distribuit
Rusia a „distrus” cel puțin 34 miliarde de dolari în Ucraina. Rusia a cheltuit deja 34 miliarde de dolari pentru războiul din Ucraina, dar cel mai mult costă Kremlinul tehnica şi echipamentele militare distruse de ucraineni, acestea cifrându-se la 230 milioane de
Putin și amenințarea nucleară. La începutul invaziei Rusiei în Ucraina, președintele rus Vladimir Putin a evocat, în mod indirect, posibilitatea unui atac nuclear împotriva oricărei persoane care ar interveni în conflict. Putin și amenințarea nucleară Într-un discurs în care a anunțat invazia
Rusia vorbește de „noile” granițe ale Ucrainei. Ce graniţe va avea Ucraina după încheierea ‘operaţiunii speciale militare’ ruse depinde de decizia cetăţenilor acestei ţări, a declarat preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, citat de agenţia de presă
Ungaria nu poate susține noile sancțiuni UE împotriva Rusiei în forma actuală, spune premierul ungar
Ungaria se opune sancțiunilor UE împotriva Rusiei. Ungaria nu poate sprijini noul pachet de sancţiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei în forma sa actuală, inclusiv un embargou asupra importurilor de ţiţei rusesc, a declarat prim-ministrul Viktor Orban vineri la radioul de stat,
Rusia pregătește debarcarea în Odesa. Armata ucraineană consideră că în continuare este posibilă o debarcare a trupelor ruse pe coasta de nord-vest a Mării Negre în zona oraşului-port Odesa, relatează vineri DPA. Potrivit unui comunicat al Comandamentului operativ „Sud”, drone de recunoaştere