Ucraina contraatacă, rușii fac pasul înapoi din Harkov. Soldații ucraineni avansează spre nord și nord-est de Harkov, potrivit șefului administrației militare regionale din nord-estul orașului, în timp ce un contraatac care durează de câteva săptămâni se intensifică. Oleh Syniehubov a declarat marți
Stoltenberg, deschis să înțeleagă problema Turciei. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că rezervele Turciei cu privire la aderarea Finlandei şi Suediei la Alianţa Nord-Atlantică trebuie luate în considerare, relatează DPA. „Turcia este un aliat apreciat şi trebuie ţinut cont de
Panouri solare pentru clădirile noi din UE. Toate clădirile noi din Uniunea Europeană (UE) ar putea fi prevăzute cu panouri solare pe acoperişuri, conform planurilor Comisiei Europene destinate accelerării dezvoltării energiilor regenerabile şi înlocuirii gazelor şi petrolului rusesc, informează Financial Times. Executivul
Legea offshore, la ultimul pas. Proiectul legii offshore va intra marţi în dezbaterea comisiilor de buget, finanţe şi pentru industrii ale Camerei Deputaţilor. Şedinţa comună a comisiilor de specialitate este programată să înceapă la ora 10,00 cu dezbaterile asupra acestui proiect în
Turcia se opune aderării Suediei și Finlandei la NATO. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat luni că nu va aproba aderarea la NATO a Suediei și Finlandei dacă acestea vor sancționa Ankara. „În primul rând, nu vom spune „da” celor care
Suedia și Finlanda în NATO. Suedia şi Finlanda ar trebui să adere la NATO „cât mai curând posibil”, iar „aderarea lor va consolida securitatea colectivă a Europei”, a declarat luni ministrul britanic de externe, Liz Truss, într-un comunicat, scrie AFP. Suedia și
Misiunea din Mariupol s-a încheiat. Forțele ucrainene și-au încheiat „misiunea de luptă” în orașul asediat Mariupol, potrivit unui comunicat al armatei țării. Comandanții unităților staționate în uriașa oțelărie Azovstal din oraș au primit ordin „să salveze viețile personalului lor”, se mai arată
Un ieşean s-a trezit scos la mezat de către Fisc din cauza unei mame surde. A încercat să-i convingă pe magistraţii Tribunalului că nu a fost vina lui, dar fără succes. A fost considerat bun de plată. Tribunalul Iași l-a considerat bun
Urologii ieşeni depistează cel puţin o tumoră pe zi. Sau, văzut din alt unghi, 20% dintre pacienţii care ajung la urologii de la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” sunt diagnosticaţi cu tumori renale sau vezicale. Asta în condiţiile în care activitatea de
Într-unul dintre cele mai „grele” dosare de trafic de droguri din ultimii ani, procurorii DIICOT se află în pragul înfrângerii. Zeci de mărturii şi 10 volume de interceptări telefonice, procese verbale de constatare, autorizaţii de supraveghere tehnică şi rapoarte operative au conturat