Preşedintele Klaus Iohannis a scos la pensie judecătorii. Șeful statului a semnat, marţi, decretele de eliberare din funcţie a 20 de magistraţi. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului i-a eliberat din funcţie pe: Gabriela Corina Iconaru – judecător la Tribunalul Brăila, Rodica Maxim
Marcel Ciolacu vrea plafonarea prețurilor la alimente, după modelul Ungariei. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, consideră că plafonarea preţului la alimentele de bază ar reprezenta o soluţie pentru România, această măsură fiind aplicată şi de alte ţări europene, relatează stirileprotv.
Administratorul unei firme de dezinsecție a fost condamnat în urma decesului a trei persoane. Curtea de Apel Timișoara l-a condamnat luni, 31 ianuarie, pe administratorul firmei care a făcut dezinsecția în blocul de pe strada Mioriţa, în urma căreia trei oameni au
Record nedorit de infectări cu Covid-19, în ultimele 24 de ore. Un număr record de 40.018 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 97 de decese, a informat, marţi, Grupul
Şapte persoane au murit într-un accident, după ce o ambulanţă, un autocamion şi un autoturism au intrat în coliziune pe DN 28, în zona localităţii ieşene Sârca. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Ionel Roşu, a informat
Apologie pentru extrema-dreaptă a președintelui AUR, în direct la Antena 3. Preşedintele de onoare propus de AUR, Călin Georgescu, afirmă, după ce i-a plasat pe unii dintre liderii legionari precum Corneliu Zelea Codreanu între eroii neamului, că ”toţi au făcut şi fapte
Suveranul Pontif s-a rugat pe cei care strâng taxele. Papa Francisc i-a încurajat luni pe oamenii pe care toată lumea obişnuieşte să-i urască – colectorii de taxe – şi le-a spus că, deşi nu vor câştiga vreodată un concurs de popularitate, rolul
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau s-a infectat cu Covid. El a anunţat luni că a primit rezultat pozitiv la testul COVID-19, dar că se simte bine şi va continua să lucreze la distanţă, informează Reuters şi AFP. ‘În această dimineaţă am fost testat
Grecii care nu se vaccinează vor fi concediați. Angajaţii din domeniul sănătăţii publice din Grecia care nu se vaccinează până la data de 31 martie vor fi concediaţi, a declarat luni ministrul grec al Sănătăţii, Thanos Plevris, pentru postul privat de televziune
Kremlinul propagă dezinformare, susține ambasada SUA la București. În contextul tensiunilor dintre Occident și Rusia pe tema situației de securitate de la frontiera rusă cu Ucraina, Ambasada SUA din România a postat un avertisment pe Facebook, în care atrage atenția că „dezinformarea