Cătălin Predoiu, președinte interimar al PNL. Cătălin Predoiu a fost desemnat președinte interimar al PNL, iar Mircea Abrudean a preluat atribuțiile de președinte al Senatului, în urma suspendării lui Ilie Bolojan din cele două funcții.
Cătălin Predoiu, președinte interimar al PNL
Decizia a fost luată marți, în cadrul Biroului Politic Național al PNL, ca urmare a vacantării funcției de președinte al României.
Ilie Bolojan a explicat că, odată cu vacantarea postului de președinte al României, conform legii, președintele Senatului devine președinte interimar al țării.
Această schimbare impune două restricții majore: suspendarea din funcția de președinte al Senatului și suspendarea din funcția de conducere în partid
„Prin urmare, în această seară, am fost suspendat din funcția de președinte al PNL pe perioada exercitării acestui mandat de trei luni, iar domnul prim-vicepreședinte Cătălin Predoiu a fost votat în unanimitate de Biroul Politic Național în calitate de președinte interimar”, a declarat Ilie Bolojan.
Mircea Abrudean va gestiona activitatea Senatului
În ceea ce privește conducerea Senatului, atribuțiile au fost preluate de Mircea Abrudean, vicepreședinte PNL. Acesta a fost desemnat să asigure buna funcționare a Senatului, gestionând activitatea instituției în numele PNL.
„Domnul vicepreședinte Abrudean a fost mandatat să gestioneze în numele președintelui Senatului și al PNL această poziție, astfel încât funcționarea Senatului să se desfășoare în condiții bune”, a precizat Bolojan.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
![paypal icon](/wp-content/uploads/2022/02/PayPal.png)
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.