Pentru că guvernul Ciolacu a politizat Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, ni se vor tăia 300 de milioane d euro din PNRR, a explicat Marcel Boloș într-un interviu pentru Agerpres. Însă Boloș a folosit un limbaj încâlcit și a părut chiar să apere decizia de a numi conduceri ale acestor mari companii de stat fără să se respecte regulile convenite cu Comisia Europeană.
Se vor tăia 300 de milioane de euro din PNRR
„Am avut şi avem în continuare suspendate 300 de milioane de euro pentru ceea ce înseamnă guvernanţa corporaţiilor din sectorul energetic.
Aici discutăm de cel puţin trei companii importante: Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, pentru care urmează să definitivăm cu Comisia Europeană, care va avea o vizită în perioada 10-14 februarie, modalitatea prin care să înaintăm pe îndeplinirea jalonului, fie prin reluarea procedurilor la aceste companii sau înlocuirea unor membri ai Consiliului de Administraţie, pentru ca să facem dovada îndeplinirii jalonului.
Dacă această încheiere de contracte a avut la bază un viciu care se dovedeşte a fi unul ce rezultă din scrisoarea Comisiei de suspendare a fondurilor, atunci eu consider că sunt argumente suficiente astfel încât aceste contracte să fie reziliate. Evident, dacă e prevăzută plata salariilor compensatorii, să fie făcută această plată.
Dar este total nefiresc să avem un cost usturător pentru un astfel de jalon – discutăm de 300 de milioane de euro – pentru un motiv extrem de pueril: n-am respectat o procedură de selectare a administratorilor şi în felul acesta pierdem o grămadă de bani. Să nu uităm că vin reformele şi mai dure în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi atunci, dacă ne poticnim la proceduri administrative care ţin de normalitatea implementării lor, atunci ce o să facem când jaloanele privind reformele sunt mult mai complexe şi mult mai costisitoare din punct de vedere al bugetului?”, a explicat Boloș.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.