Lovitură pentru bucureșteni de la CFR-ul lui Grindeanu: denunță, unilateral, acordul pentru bilete comune cu Metrorex și STB. Club Feroviar a prezentat o adresă a CFR Călători, semnată de Traian Preoteasa – cel care recent și-a cumpărat al doilea apartament în Dubai – către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public (TPBI) în care anunță că abandonează sistemul de bilete comune.
Se mai pot cumpăra bilete comune de la Transferoviar Călători, un operator privat, pe ruta Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă.
Lovitură pentru bucureșteni de la CFR-ul lui Grindeanu
Această lovitură vine după ce, de la 1 ianuarie, Metrorex – o altă companie controlată de Sorin Grindeanu – a scumpit biletele cu circa 41%.
Acest sistem de bilet unic era folosit, printre altele, de turiștii de pe Otopeni. Acest tip de bilet unic a apărut în 2022.
„De azi a devenit operațională integrarea tarifară a trenului de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni cu transportul public de suprafață și de subteran din București. Cu această ocazie, am făcut o călătorie cu trenul de probă pe 4 rute feroviare din jurul Capitalei, care vor face parte din infrastructura viitorului tren metropolitan”, scria primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, la 18 februarie.
Șeful CFR Călători este Traian Preoteasa care a condus această companie, cu întreruperi, din 2001, fiind clientul politic al PSD. Acesta și-a luat, într-un an, două apartamente în Dubai, unul de 78 mp și un altul cu o suprafață aproape dublă, 140 mp. Veniturile oficiale ale lui Preoteasa nu par să acopere ratele la acest ultim apartament, rate care variază între 25.000 și 100.000 de euro,
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.